Studii: Tinerii se uita mult mai putin la TV comparativ cu media la nivel national / Publicul conectat schimba postul cand incepe pauza de reclama

de C. Ionescu     HotNews.ro
Joi, 25 februarie 2016, 19:25 Economie | Media & Publicitate

Media minutelor de vizionare TV
Foto: Kantar Media
Tinerii romani se uita tot mai putin la televizor si mult mai putin decat media la nivel national, potrivit calculelor facute de compania care masoara audienta TV, Kantar Media, calcule prezentate joi in cadrul unei discutii cu reprezentanti ai presei. Tot joi, un studiu prezentat la Digital Marketing Forum arata ca o parte semnificativa din publicul romanesc schimba canalul atunci cand incep calupurile de reclama.

Potrivit datelor prezentate de managerul Kantar Media, Liliana Mihailescu, la nivel national romanii se uitau in medie peste sase ore pe zi (309 minute) la televizor, anul trecut. Media este in scadere cu doar 2 minute fata de  2012, cand se ridica la 311 minute.

Scaderea este considerabil mai pronuntata pentru publicul urban si abrupta pentru tinerii de 15-25 de ani. Astfel, potrivit datelor Kantar Media:
  • In cazul publicului comercial (18-49 de ani, urban), media pe zi a scazut cu 14 minute, de la 268 de minute petrecute in fata televizorului in 2012 la 254 de minute in 2015.
  • In cazul tinerilor de 15-25 de ani, scaderea este si mai puternica: in 2012, tinerii isi peteceau 205 minute in medie pe zi in fata televizorului. Pana in 2015, media a scazut cu 32 de minute, pana la 173 de minute de vizionare TV.

Pe de alta parte, un studiu realizat online (deci in randul utilizatorilor de Internet) si declarat reprezentativ pentru publicul de 18-65 de ani din mediul urban arata ca nu mai putin de 80% dintre respondenti spun ca schimba canalul atunci cand incepe pauza publicitara la TV, considerand reclamele plictisitoare si repetitive.

  • iSense Solutions a realizat studiul online, pe un esantion de 500 de respondenti, membri ai Panelului ResearchRomania.ro, datele fiind declarate reprezentative pentru persoanele de 18-65 de ani din mediul urban. Culegerea datelor a fost realizata in februarie a.c., iar rezultatele au un grad de eroare de +/-4,3%, potrivit autorilor.

Studiul realizat de compania iSense Solutions, prezentat la evenimentul Digital Marketing Forum, arata si ce fac telespectatorii in timpul pauzelor publicitare:
  • 5 din 10 oameni din publicul vizat de studiu spun ca mananca sau fumeaza in timpul pauzei publicitare
  • consumatorii sunt multiscreen in timpul reclamelor: 60% isi folosesc telefonul, 56% folosesc laptopul sau PC-ul.
  • 7 din 10 spun ca vorbesc cu alte persoane pe parcursul reclamelor TV: 69% prin telefon, 50% prin SMS, 64% email pe telefon, 49% pe messenger.

Acelasi studiu mai arata ca respondentii declara drept surse ce-i determina sa cumpere un produs: propria experienta (59%), motoarele de cautare (54%), recomandarile de la prieteni/rude (50%), site-urile magazinelor online (47%), site-urile producatorilor (43%), informatiile obtinute direct in magazin (41%), site-urile ce evalueaza produse (40%).

Aceeasi cercetare apreciaza ca publicul este dezinteresat de reclame pentru ca le considera plictisitoare si repetitive si arata, in acelasi timp, ca tendinta se face simtita si in online. Daca o estimare recenta a IAB Romania arata ca aproximativ 14% dintre vizitatorii site-urilor romanesti folosesc programe de tip adblock, cercetarea iSense afirma ca 2 din 10 romani au instalate astfel de programe, ce previn afisarea de publicitate online.


Citeste mai multe despre   











Citeste pe Stirile ProTV

Cele mai tari glume si caricaturi, dupa BREXIT. Cum s-a facut haz de necaz dupa iesirea Marii Britanii din UE

BREXIT-ul a fost, de departe, principala tema a mesajelor de pe Twitter, chiar si la ore bune distanta dupa anuntarea rezultatelor.
2182 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version