Iminenta insolventa a Televiziunii publice "nu ofera nicio garantie ca TVR se va redresa financiar", ci provoaca "temeri intemeiate privind respectarea misiunii publice a TVR si ridica semne de intrebare privind soarta activelor administrate de TVR", avertizeaza organizatia ActiveWatch marti, cand in Parlament erau programate discutii pentru modificarea legii pe baza careia functioneaza aceasta institutie media.

Pozitia ActiveWatch, integral:

TVR. Insolventa clasei politice

Astazi, se discuta in Parlament modificari legislative ce vizeaza functionarea serviciilor publice de radio si televiziune. Una are ca scop intrarea TVR in insolventa. Cealalta, o masura necesara, dar insuficienta ¬ separarea functiilor de Presedinte de cea de Director General.

Principalii vinovati de situatia televiziunii publice dau dovada de lasitate si nu isi asuma masurile care se impun pentru salvarea institutiei. Insolventa nu ofera nicio garantie ca TVR se va redresa finaciar. In schimb, reprezinta o masura ce provoaca temeri intemeiate privind respectarea misiunii publice a TVR si ridica semne de intrebare privind soarta activelor administrate de TVR.

Mediul politic este principalul responsabil de situatia dezastruoasa a televiziunii publice, prin managementul incompetent si corupt pe care l-a numit la conducerea institutiei de-a lungul anilor, prin mecanismele legale care au permis jefuirea resurselor TVR fara niciun control public si nicio consecinta legala si, mai ales, prin refuzul sistematic de a modifica legea 41/1994 si de a actualiza nivelul taxei de televiziune.

Iar acum, dupa ce a "reusit" aceste "performante", mediul politic pedepseste tot televiziunea publica cu o solutie ce pune in pericol misiunea constitutionala a serviciilor publice de radio si televiziune.

Cerem Parlamentului si Guvernului sa dea dovada de responsabilitate si de curaj si sa ia masurile fara de care TVR nu va putea supravietui - modificarea radicala a legii de functionare si indexarea taxei de televiziune in raport cu inflatia.

ActiveWatch