Publicis Groupe Romania a lansat o campanie ce incurajeaza voluntariatul in eforturile de impadurire din diverse regiuni ale Romaniei, voluntariat de care un numar mare de companii promit ca vor tine seama in momentul in care un participant va dori sa se angajeze. Iar agentia de relatii publice GMP PR a lansat o divizie de "brand journalism", ce va produce continut editorial pentru clientii sai.

  • Publicis Groupe Romania a lansat, luna aceasta, o campanie menita sa incurajeze voluntariatul in eforturile de impadurire, campanie sustinuta de Ministerul Mediului si la care participa peste 30 de companii. Campania "Green Endorsement" presupune ca voluntarii care participa la o ampla actiune de impadurire, organizata de "Plantam fapte bune in Romania", vor primi un certificat recunoscut de companiile participante si care, potrivit organizatorilor, urmeaza sa reprezinte un plus la CV, in momentul in care cel care il primeste va dori sa se angajeze la una dintre aceste companii. Potrivit Publicis, in conditiile in care "Romania e in topul tarilor europene in ceea ce priveste taierile ilegale de paduri si, in acelasi timp, in coada listei la voluntariat, campania isi propune sa creeze o legatura intre viitorul mediului inconjurator si viitorul profesional al tinerilor, dat fiind faptul ca acestia sunt mai preocupati de cariera si de viata personala decat de mediul inconjurator, iar voluntariatul se afla la coada listei de preocupari. Obiectivul campaniei este constientizarea tinerilor absolventi ca timpul investit in mediu inseamna timp investit pentru cariera lor."  Prima actiune de impadurire este programata pentru 26 martie, potrivit reprezentantilor grupului de comunicare.
  • Agentia GMP PR a lansat, luna aceasta, o divizie de "brand journalism", ce va produce continut editorial pentru clientii sai "si va imbina strategia comunicarii unui brand cu storytelling-ul jurnalistic". Divizia va fi condusa de Alexandra Olivotto, cu experienta in presa, marketing si PR. Potrivit Ioanei Manoiu, managing partner GMP PR, "redarea povestii unui brand este mult mai complexa acum decat era in urma cu zece ani. S-a incheiat perioada textelor publicitare sau ᅡpiaristiceᅡ, brandurile ori livreaza continut valoros, ori nu le va citi nimen¬, a spus Ioana Manoiu, managing partner GMP PR.