Angajatii Facebook au suprimat in mod sistematic aparitia unor articole de presa de interes pentru cititorii conservatori in influenta sectiune "trending news" (stiri populare, n.r.) a retelei de socializare, potrivit unui fost jurnalist care a lucrat la proiect. Acesta a declarat pentru Gizmodo.com ca angajatii au impiedicat ca articole despre conferinta anuala a activistilor conservatori CPAC, despre Mitt Romney, Rand Paul si alte teme conservatoare sa apara in puternica sectiune, chiar daca acestea deveneau in mod organic populare in randul utilizatorilor site-ului.

HotNews.roFoto: Hotnews

Mai multi fosti "curatori de stiri" ai Facebook - asa cum erau cunoscuti in cadrul companiei -, au declarat de asemenea pentru Gizmodo ca au fost instruiti sa "injecteze" in mod artificial articole selectate in modulul "trending news", chiar daca nu erau suficient de populare pentru a justifica includerea lor sau, in unele cazuri, nu erau deloc populare. Fostii curatori, toti angajati ca si contractanti, au afirmat de asemenea ca au fost indrumati sa nu includa stiri inclusiv despre reteaua Facebook in modulul de articole populare.

Cu alte cuvinte, sectiunea de stiri a Facebook opereaza ca o redactie traditionala, reflectand subiectivismul angajatilor sai si imperativele institutionale ale corporatiei, remarca Gizmodo. Publicatia noteaza pe de alta parte ca impunerea unor valori editoriale umane asupra listelor de subiecte pe care un algoritm le genereaza nu este in niciun caz un lucru rau, insa este in totala contradictie cu ceea ce sustine compania, si anume ca modulul de stiri populare listeaza pur si simplu "subiecte ce au devenit recent populare pe Facebook".