​VIDEO Tendinte: Cum a ajuns C.A. Rosetti personaj de desene animate, un hipster tatuat care explica pe Youtube problemele invatamantului romanesc

de Costin Ionescu     HotNews.ro
Marţi, 22 noiembrie 2016, 16:13 Economie | Media & Publicitate

Periodic: Noul Rosetti despre Educatie
Foto: Captura YouTube
Politicianul si liderul pasoptist C.A. Rosetti s-a "reincarnat", zilele acestea, intr-un personaj de desene animate care incearca sa le explice oamenilor, pe YouTube, problemele actuale ale societatii. Tatuat si cu atitudine de "hipster filosof bidimensional", Rosetti expune, intr-un prim episod al noului show numit "Periodic", problemele sistemului romanesc de invatamant. Acest prim episod se raspandeste rapid, de cateva zile, in retelele sociale, unde e apreciat ca aduce, prin tratarea unor subiecte serioase, un aer proaspat in comunitatea producatorilor locali independenti de video online. Comunitate care, cu unele exceptii notabile, este dominata de clipuri cu discutii despre vrute si nevrute, continut legat de gaming si moda. "Periodic" este realizat de o echipa tanara de creatori si jurnalisti inspirati din emisiunile de tip late night ale televiziunilor americane.

In 30 de minute - foarte mult, conform obiceiurilor de consum online - noul Rosetti explica cine e si ce vrea, dupa care pune cap la cap toate problemele actuale ale scolii romanesti, asa cum le vede el. Slobod la gura, cateodata greoi in limbaj, alteori foarte direct, Rosetti are o abordare mai serioasa decat realizatorul american John Oliver, care i-a inspirat pe autorii "Periodic". Emisiunea trece de la analfabetismul functional la rolul popilor, politistilor si politicienilor in sistemul de invatamant si de la tezele de doctorat plagiate la politicile Ecaterinei Andronescu in domeniul educatiei.  

Primul episod "Periodic":



N.red. Atentie, in clip e folosit si limbaj licentios

Show-ul nou lansat este produs de un grup de creatori de film, DeFilm, care au pus bazele unei platforme online independente, numita Brrlog, unde vor sa-si adune diversele proiecte online. Creierele din spatele proiectului "Periodic" sunt producatorul Radu Stancu si Barna Nemethi, regizor si fotograf. Barna este principalul autor al textelor si vocea lui Rosetti, dar lucreaza cu o echipa de scenaristi - la primul episod, acestia au fost cinci la numar, inclusiv doi jurnalisti de la Vice (Gabriel Sandu) si Digi24 (Laura Stefanut), dupa cum a precizat echipa pentru HotNews.ro.
  • Varsta medie a grupului este de doar 29 de ani.

De ce s-au apucat sa faca acest show?
  • Barna Nemethi: "Pentru ca aveam foarte multe lucruri de spus despre lumea si societatea in care traim, si cumva nu ne gaseam vocea si curajul sa o facem. Asa ca am simtit nevoia de a gasi un format relevant in care sa ne simtim cat de cat confortabili cand vorbim despre anumite lucruri, dar care sa fie si suficient de relevant si actual pentru a putea fi inteles. Credem ca e o lipsa foarte mare de emisiuni care sa nu se rezume la rating, clickuri si interese atunci cand prezinta stiri sau subiecte importante. Din nevoia de a atrage atentia asupra faptului ca mai sunt oameni care sunt capabili sa puna cap la cap lucruri care se gasesc imprastiate prin toate partile si sa alcatuiasca o imagine de ansamblu cat de cat coerenta."

Barna spune ca show-ul - sustinut deocamdata din resurse proprii si in ideea ca "daca ne iese sigur reusim sa-l tinem in viata cumva" - nu are deloc un scop comercial. Si-au propus doar sa "reziste" si sa-l tina in viata. El spune insa ca, desi show-ul va ramane sigur independent editorial si isi va pastra formatul, structura si echipa, nu exclude orice asociere ulterioara, ocazionala sau de durata, cu alte media sau cu alti vloggeri. "Vrem sa colaboram cu oricine isi doreste sa ajute sa creasca emisiunea".


Barna Nemethi, despre "Periodic":
  • Nu este un show strict educativ: "Nu avem pretentia ca educam publicul. Cred ca mai degraba il expunem unei perspective noi, unei directii noi. El va trebui in continuare sa continue explorarea si sa aprofundeze mai departe subiectele pe care le-a gasit interesante. Educatie nu se face cu showuri de satira de 30 de minute. Ne-ar bucura, mai degraba, daca showul nostru ar fi vazut ca o pauza bine meritata de la invatat".
  • "[Realizatorii americani de show-uri similare] John Oliver si ceilalti se bazeaza enorm de mult pe munca depusa de jurnalisti. Aceste emisiuni fac mai mult mult un proces curatorial, dar munca adevarata e facuta de presa. Si la fel e si la noi. Avem jurnalisti foarte talentati. Prea putini dintre ei sunt lasati sa-si faca treaba cum si-ar dori. Fie ca sunt in spatele unor initiative precum DOR, Casa Jurnalistului, Scena9 sau Vice, fie ca lucreaza pentru trusturi ca GSP, Digi sau oricare dintre marile televiziuni, ei documenteaza meticulos destul de multe fapte. Doar ca oamenii nu pun mereu cap la cap informatia."
  • De ce un personaj animat si nu o persoana? "Am auzit des argumentul ca ar trebui sa ne schimbam mentalitatea. Si ne-am gandit ca am putea sa incurajam procesul prin puterea exemplului. Sa cream o gazda care sa incorporeze valorile si ideile noastre. Dar in acelasi timp sa arate cum cineva se poate schimba. Sunt convins ca daca Rosetti ar fi trait astazi ar fi fost reusit si in prezent sa ramana educat, liberal, egalitar si implicat in viata publica. Si si-ar fi dat seama ca e ok ca femeile au primit drept de vot si ca rasismul e nasol. Imi imaginez ca el a stat si a fost martor de undeva la toata istoria care a trecut dupa moartea lui si acum a fost readus inapoi sa-si dea cu parerea. E o perspectiva pe care nici o persoana reala nu ar fi putut sa ne-o ofere."

Echipei Brrlog i-a luat trei saptamani sa realizeze primul episod de 30 de minute, potrivit lui Barna Nemethi, dar intentioneaza sa scoata un episod nou la doua saptamani. Prezentator va ramane mereu Rosetti, "e show-ul lui (...) Dar o sa mai inviem personaje istorice, numai ca vor fi secundare. Un soi de corespondenti pe teme date. Si o sa avem si invitati reali, intervievati de Rosetti. Si invitati muzicali."
  • Ce subiecte vor fi abordate in emisiunile urmatoare? Barna: "Vrand nevrand, in episodul 2 si 3 va trebui sa vorbim despre alegeri. In urmatorul episod o sa vorbim despre partide si ce optiuni avem, apoi al treilea episod va fi despre alegatori si despre cum voteaza romanii. Dupa care vom intra in vacanta de iarna. Iar pentru sfarsit de ianuarie, cand reluam sezonul, inca ne gandim. Avem o lista de subiecte dar vrem sa le potrivim cu evenimente si stiri actuale, sa incercam sa facem episodul cat se poate de relevant. Vrem sa vorbim despre cultura, corporatii, drepturi si multe alte aspecte din societate care ni se par importante."


Emisiunea isi face intrarea intr-un moment in care continutul video online produs de independenti explodeaza si in Romania. Desi exista deja nume consacrate - vezi cazul lui Mikey Has, primul vlogger din Romania cu un milion de abonati pe YouTube, sau numele unor jurnalisti sau specialisti pe diverse nise  - un top al "youtuberilor" din Romania realizat de Zelist, aferent trimestrului al treilea din 2016, este dominat de oameni care stau si vorbesc vrute si nevrute, glumeti, producatori de continut lejer pentru adolescenti grabiti, gameri care isi filmeaza izbanzile in retea si prezentatoare de moda.

Cum vede Barna Nemethi, ca voce a lui "Rosetti", contributia vloggerilor romani cunoscuti la educarea tinerilor?
  • "Nu pot sa spun ca sunt impresionat. Cu siguranta exista content online foarte bun la noi, dar simt ca este ingropat in balast. Astazi Ministerul Educatiei, brandurile si multe alte institutii ar trebui sa aiba vloguri. Si de la ei as avea pretentia sa educe. Pana atunci cred ca toata lumea ar trebui sa munceasca cat mai mult la a umple golul, nu la a strange clickuri."


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

4886 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    foarte buna initiativa (Marţi, 22 noiembrie 2016, 16:26)

    stefansb [utilizator]

    foarte buna initiativa, dar 30 minute e enorm pt online.
  • +1 (5 voturi)    
    Cum sa fii cool pentru leftisti SJW :)) (Marţi, 22 noiembrie 2016, 16:58)

    cinevatus [utilizator]

    Referinte ca showuri stangiste sau Noam Chomsky, leftist disperat cu idei clar comuniste. Dar e cool. Who cares?

    E cool cat timp e monolog. Altfel, devine periculoasa orice dezbatere. Cand nu mai ai argumente, treci la etichete.

    SJW in actiune intrerupand o dezbatere universitara si un tratament adecvat by Ben Shapiro :))
    https://www.youtube.com/watch?v=1Z_-ItQPR5c
    • +6 (6 voturi)    
      ... (Marţi, 22 noiembrie 2016, 18:38)

      CosminMaricari [utilizator] i-a raspuns lui cinevatus

      Nici mie nu-mi plac SJWs şi Chomsky, dar clipul de mai sus chiar nu are nimic de-a face cu stânga... Aşadar, nu fă ca un SJW cu degetele-n urechi, nu judeca înainte să ştii care-i tema şi nu pune etichete înainte să vezi dacă produsul corespunde, urmăreşte clipul.
      • -1 (5 voturi)    
        L-am vazut integral, merci (Marţi, 22 noiembrie 2016, 19:00)

        cinevatus [utilizator] i-a raspuns lui CosminMaricari

        Scuze dar am alergie acuta la abureli.
        Cu alte cuvinte, videoclipul n-am spus ca este inutil ba face o analiza realtiv lucida, dar cand vorbim de concluzii si solutii, sunt in acelasi spirit superficial adoptat de SJWs.
  • +1 (3 voturi)    
    :))))) (Marţi, 22 noiembrie 2016, 19:26)

    cvi [utilizator]

    Mi-a placut faza de la 11.20: ...Mai stie cineva legea lui Arhimede, axiomele lui Euclid...
    :))) Da, normal ca le mai stie cineva. Poate nu cei pentru care este facut filmuletul, dar multi stiu lucrurile astea. E tare cum, periodic, fiecare generatie, buna sau proasta, crede ca lumea se invarte in jurul ei.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri