Trustul american de media Liberty Media a anuntat ca a incheiat preluarea Formula One, compania care administreaza competitiile de Formula 1, si a confirmat inlocuirea lui Bernie Ecclestone cu Chase Carey, potrivit News.ro.

Liberty Media a preluat drepturile comerciale ale Formulei 1 pentru opt miliarde de dolari, conform BBC. "Suntem incantati ca am finalizat achizitionarea Formulei 1 si ca il avem pe Chase ca nou director. Exista o mare sansa de a face acest sport mai mare si avem certitudinea ca Chase va reusi acest lucru. Ii multumim lui Bernie Ecclestone pentru ce a facut in Formula 1", a declarat Greg Maffei, presedinte Liberty Media Corporation, potrivit L'Equipe.

Chase Carey, in varsta de 62 de ani, a fost vicepresedinte la 21st Century Fox, care apartine magnatului Rupert Murdoch. Cu cateva ore inainte de anuntul Liberty Media, Bernie Ecclestone afirmase ca a fost demis de la conducerea Formula One Group, care administreaza drepturile comerciale ale Formulei 1.

"Am fost dat afara astazi. Este oficial. Nu mai conduc compania. Locul meu a fost luat de Chase Carey", a declarat Ecclestone, in varsta de 86 de ani pentru publicatia Auto Motor und Sport. El a precizat ca i s-a oferit sa fie "un fel de presedinte de onoare".

"Habar nu am ce inseamna acest lucru", a spus Ecclestone, care nu a precizat daca a acceptat aceasta oferta. In septembrie 2016, trustul american de media Liberty Media a anuntat ca va prelua controlul Formula One, compania care administreaza competitiile de Formula 1. In noua structura a companiei va avea un rol de conducere si fostul director tehnic al echipei de Formula 1 Ferrari, Ross Brawn. Fost pilot si proprietar de echipe de curse, Bernie Ecclestone, in varsta de 86 de ani, este implicat in conducerea celui mai important sport automobilistic din 1974.