Consiliul National al Audiovizualului va evalua, marti, doua solicitari de licenta audiovizuala prin satelit, una inaintata de televiziunea publica pentru postul TVR Bucuresti si alta inaintata de SC IKO Romania pentru postul Sport Klub+Fotbal, potrivit unui comunicat CNA. TVR Bucuresti este prezentat drept un post generalist regional si este anuntat la scurt timp dupa ce SRTv a primit licente audiovizuale prin satelit pentru TVR 3, post ce se va adresa comunitatilor regionale.

La sfarsitul lunii februarie, cand a primit licentele pentru posturile TVR Info si TVR 3, postul public anunta ca doreste sa infiinteze noi posturi regionale, inclusiv unul in Bucuresti cu acoperire in sudul si sud-estul tari, posturi care sa se alature celor regionale existente deja. TVR 3, de altfel, urmeaza sa transmita, la nivel centralizat, productii ale acestor posturi regionale.

In ceea ce priveste Sport Klub+Fotbal, cererea de licenta apartine companiei IKO Romania, parte a IKO Media Group, care, saptamana trecuta, a anuntat lansarea in Romania, in parteneriat cu firma Tematic Cable, a unui post dedicat pescuitului si vanatorii, Fishing and Hunting Channel.