Site-ul Vinul.ro se va lansa si pe print, in format de revista lunara, care se va numi, evident, Vinul.ro, scrie Iulian Comanescu pe blogul sau. Pentru inceput, revista va avea 24 de pagini, iar primul tiraj este de 6.000 de exemplare, pretul de coperta fiind de noua lei.

Potrivit lui Cezar Ioan, editorul revistei, revista a fost gandita ca un “consumer guide, util in primul rand consumatorilor de vin, dar sper ca si alte categorii de cititori sa gaseasca ceva de citit in ea.

Promovam consumul de vin cu moderatie, ca element de lifestyle pentru omul contemporan care gaseste bucurie in socializarea cu prietenii, in gastronomie de calitate. In fiecare numar al revistei vom avea o degustare comparativa de soiuri romanest, in urma careia va rezulta un top al respectivelor vinuri, cate o prezentare de tara viticola ale carei vinuri se gasesc si in Romania, dar si prezentari de alte vinuri, interviuri cu oameni din industrie care realizeaza lucruri mai deosebite, precum si articole de educare pentru consumatori si articole despre gastronomie.

Pentru a reduce marja de eroare in aprecierea vinurilor, degustarile sunt realizate de un colectiv mai mare, sub indrumarea tehnica a unui consultant de specialitate, cadru didactic la Catedra de Oenologie si vicepreseinte al Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania - Liviu Grigorica.

Ne dorim ca revista sa fie un ghid util si buy-erilor din retelele comerciale sau managerilor de restaurante.

Pentru inceput, revista va avea 24 de pagini + coperta, este tiparita pe hartie de 90 gr (interiorul) si 150 gr (coperta). Primul tiraj este de 6.000 de exemplare, pretul de coperta este de 9 RON. Va fi distribuita in primul rand catre utilizatorii site-ului Vinul.Ro care se aboneaza, dar si printr-un numar de restaurante si magazine specializate partenere. Frecventa de aparitie va fi lunara.

Avem o oferta speciala la abonamentele pe un an - primii 1.000 de abonati vor primi automat cadou o sticla de vin in valoare de aproximativ 30-35 RON. De asemenea, abonatii vor avea acces la alte oferte speciale si discounturi din partea partenerilor revistei".

Comenteaza pe blogul lui Iulian Comanescu