Europa Libera isi inceteaza transmisiunile in limba romana incepand din 1 august, aceeasi zi in care isi inceteaza activitatea si serviciul in limba romana al BBC. Anuntul a fost facut de presedintele Radio Free Europe/Radio Liberty, Jeff Gedmin, intr-o scrisoare adresata jurnalistilor postului.

Spre deosebire de BBC, Radio Europa Libera isi va continua transmisiunile in limba romana pentru Republica Moldova si Transnistria, potrivit scrisorii citate.

Jeff Gedmin afirma in scrisoare ca "dupa aproape 60 de ani in care am oferit stiri si informatii necenzurate pentru populatia Romaniei, serviciul in limba romana al Radio Europa Libera va inceta sa mai transmita in Romania la 1 august 2008". El aminteste ca renuntarea la programul in limba romana, difuzat zilnic, este ultima faza a unui proces inceput in 2003, prin inchiderea biroului de la Bucuresti.

"Recunoastem ca situatia din Romania nu este perfecta"

"Decizia de a inceta transmisiunile in Romania nu a fost usoara. Dupa aderarea Romaniei la UE, anul trecut, competitia pe piata media a crescut dramatic, iar romanii au acum acces la peste 70 de ziare, 300 de posturi radio private, TV prin cablu si Internet. Recunoastem, totusi, ca situatia din Romania nu este perfecta. Acestea fiind spuse, in lumina atentiei si eforturilor noastre strategice spre locuri precum Iranul, irakul, Afganistanul si republicile central asiatice, credem ca acesta este un pas necesar", se arata in scrisoare.

Echipa actuala a serviciului in limba romana este condusa de Oana Serafim si ii include pe Ileana Breitenstein, Lucian Stefanescu, Mircea Ticudean si Victor Eskenasy Morosan, precum si numerosi colaboratori.

Postul, finantat de Congresul SUA, a inceput transmisiunile in limba romana in 1950 si a devenit rapid una dintre vocile cele mai critice la adresa regimului comunist. Scrisoarea lui Jeff Gedmin aminteste, intre altele, de un raport al guvernului roman din 2006, potrivit caruia liderii comunisti ar putea fi responsabili pentru moartea a trei directori ai serviciului in limba romana al Europa Libera, scrisoarea mentionand si documentarul lui Alexandru Solomon, "Cold Waves", despre batalia dintre acest post si regimul Ceausescu.

Anuntul inchiderii definitive are loc in contextul in care au aparut noi dezvaluiri despre istoria zbuciumata a postului, mai precis acuzatiile potrivit carora Emanoil Valeriu ar fi fost una din cartitele infiltrate la Europa Libera.

La 25 iunie, BBC a anuntat inchiderea serviciului in limba romana, invocand, asemenea Radio Europa Libera, nevoia alocarii de resurse suplimentare in lumea araba si schimbarea situatiei de pe piata media din Romania.

UPDATE Oana Serafim: "Nu cred ca este o decizie oportuna"

Contactata de HotNews.ro, Oana Serafim, sefa serviciului in limba romana, a afirmat ca "in opinia mea, ca si a presedintelui postului nostru de radio Jeff Gedmin, decizia a fost una dificila, mai ales ca procesul a inceput in urma cu 5 ani! Nu cred ca este o decizie oportuna, mai ales ca in ultimul raport Freedom House, Natiuni in tranzitie, scorul democratic al Romaniei NU este dintre cele mai bune - 3.36, coruptia fiind notata cu 4 ( cea mai buna nota in acest clasament este 1 si cea mai slaba 7)."

"Desigur, daca facem o comparatie cu notele Romaniei - tot din acelasi tip de clasament - din 2003, se remarca imbunatatiri, chiar daca nu substantiale. Cum ati citit si in scrisoarea pe care ati citat-o, conducerea postului realizeaza ca situatia din Romania nu este perfecta, dar... exista alte prioritati care sint intr-adevar foarte importante. Si, un alt element care nu trebuie trecut cu vederea, este scaderea puterii dolarului si astfel toate cheltuielile companiei au crescut foarte mult", a mai afirmat Serafim.

Potrivit acesteia, "in decursul intregului proces, incepand din 2003, redactia a avut de mai multe ori ocazia sa isi exprime pozitia si de a-si prezenta argumente impotriva unei inchideri a serviciului. Am avut ocazia sa vorbim si cu membrii ai BBG ( Broadcasting Board of Governors) si cu reprezentati ai Congresului american si, desigur, cu conducerea postului nostru de radio. In ultima instanta au prevalat insa noile prioritati ale postului in contextul caderii dolarului..."

In privinta emisiei in Republica Moldova, Oana Serafim a precizat ca "resursele alocate pentru Moldova vor ramane la actualul nivel. La fel si emisiunile: 30 de minute dimineata, la ora 7 si 30 de minute seara, tot la ora 7. Emisiunea se repeta seara la ora 21 pe un post de limba rusa din Moldova. La sfarsit de saptamana avem emisiuni de 30 de minute, difuzate la ore diferite de afiliatii nostri din Moldova. La care se adauga si cele 15 minute saptamanale catre regiunea transnistreana".