Editia din acest an a festivalului B'estfest atrage si publicitarii, acestia propunand doua campanii de promovare inedite. Astfel, Axe va lansa lansa noua sa gama de geluri de dus prin deschiderea unei "spalatorii de barbati", iar Rompetrol si Odyssey vor inaugura un "bar de oxigen".

"Spalatoria de barbati" a celor de la Axe este de fapt un camion dotat cu furtunuri de apa, instalatii de mixare, boxe si tinere in bikini, anunta Friends Advertising. De aici e simplu. Fetele vor folosi sistemul de spalare instalat pe camion si sortimentele de gel de dus pentru a uda barbatii care vor urca in camion.

Aceasta campanie de promovare a Axe ajunge in Romania dupa ce a fost prezenta si la alte festivaluri din Europa. Prima oprire va fi la B'Estfest, urmand ca apoi sa mai ajunga si in alte locatii, printre care Mamaia, Costinesti si Targu Mures.

In ceea ce priveste barul cu oxigen, servirea se face in acelasi mod ca la un local obisnuit. Vii la bar, citesti meniul, alegi si esti servit cu o "portie" de aer cu o concentratie ridicata de oxigen cu diferite arome.

Potrivit lui Viorel Stan, BTL account manager Odyssey, „vor exista 30.000 de capete de unica folosinta prin care oamenii vor putea inhala oxigenul aromatizat, iar simultan vor putea sta la bar si inhala oxigen 12 persoane".

B'estfest va fi organizat in perioada 4 - 6 si 11 iulie 2008 in cadrul complexului Romexpo Bucuresti.