CNBC a incheiat un parteneriat cu LinkedIn prin intermediul caruia canalul de stiri financiare va difuza continut generat de cei 27 milioane de membri ai retelei de socializare profesionala, transmite Reuters. CNBC, parte a General Electric Co, va integra functionalitatea retelei LinkedIn in site-ul propriu, CNBC.com, permitand utilizatorilor sa impartaseasca si sa discute stirile cu propriile contacte profesionale. LinkedIn a incheiat in luna iulie a acestui an un acord similar cu New York Times, iar anul trecut cu BusinessWeek.

Potrivit acordului, studii si sondaje generate de comunitatea LinkedIn vor fi difuzate de catre CNBC, in timp ce membrii retelei vor beneficia de programele, articolele, blogurile, datele financiare si continutul video al CNBC.

Noul acord este cel mai recent dintr-o serie de alte aliante facute de LinkedIn, care incearca sa atraga utilizatori de la mult mai dezvoltata retea Facebook. In iulie, LinkedIn a incheiat un parteneriat cu New York Times, in urma caruia cotidianul listeaza intr-o caseta plasata pe site, cinci titluri relevante care fac trimitere catre cinci materiale jurnalistice selectate in functie de mai multe criterii, printre care industria in care activeaza utilizatorul, locul unde se afla el si compania unde lucreaza, conform profilului LinkedIn al acestuia.

Materialele erau insotite de un link catre LinkedIn, prin intermediul caruia utilizatorii puteau impartasi si discuta informatiile cu propriile contacte din reteaua sociala.

Anul trecut, LinkedIn a incheiat un parteneriat cu revista BusinessWeek, ce afisa, la trecerea mouse-ului prin dreptul numelui unei companii din articol, membrii LinkedIn care au relatii de afaceri cu acea companie.