Acesta afirma ca "sefii care se gandesc la fluctuatiile inregistrate de actiunile companiilor lor pe termen scurt nu sunt sefi buni (...) Slujba mea este sa ofer valoare pe termen lung firmei".
CME este listata pe Nasdaq si la bursa de la Praga.
Intr-un interviu acordat Hospodarske Noviny, Michael Garin afirma ca posturile digitale nu isi au locul intr-o tara precum Cehia, cu 10 milioane de locuitori (3,5 milioane de gospodarii). Din perspectiva audientelor potentiale ale televiziunilor foarte mici, "este mai ieftin sa iti urci toti telespectatorii intr-un autobuz si sa-i duci la stadion si sa pui reclama pe ecranele mari de acolo".
Din aceeasi perspectiva, Garin afirma ca in Republica Ceha nu este loc pentru posturi prea nisate de televiziune, fiind suficiente nisele mai mari precum cea a tinerilor (carora li se adreseaza MTV, care va difuza programe localizate de anul viitor in Cehia, prin intermediul CME) sau cea a femeilor.
El apreciaza, totodata, ca pretul publicitatii TV este foarte redus in Republica Ceha - circa 60% fata de preturile practicate in Ungaria, in conditiile in care in Cehia cheltuielile unui advertiser pe TV se ridica la 35 de dolari/persoana, comparativ cu 70 de dolari/persoana in Europa Occidentala.




















