Respingerea de catre Camera Reprezentantilor a planului de salvare a Wall Street, in valoare de 700 de miliarde de dolari, a constituit un "esec de branding", deoarece nu a fost "vandut" cum trebuie americanilor de rand, cred mai multi sefi ai unor retele de marketing si publicitate, citati de Brand Republic.

Potrivit sursei citate, planul a fost respins de majoritatea reprezentantilor din cauza furiei publicului american in fata ideii ca astfel ar fi salvate chiar acele firme de pe Wall Street care se afla la originea actualei crize financiare.

Brand Republic ii citeaza pe Andrew Bennet, CEO al retelei Euro RSCG, si pe Mary Perhach de la Euro RSCG Worldwide, potrivit carora nimeni nu si-a alocat timp sa simplifice mesajul ce trebuia transmis publicului larg din SUA. Aceasta constituie un esec de branding, deoarece planul ar fi trebuit prezentat si "pozitionat" pe piata drept solutia pe care si-o doresc cei mai multi americani. Daca termenul "salvare" ar fi fost folosit de la bun inceput, planul ar fi fost privit drept eroic, spun reprezentantii Euro RSCG.

Sursa citeaza si alti reprezentanti ai industriei de comunicare, precum Bruce Haynes, managing partner la agentia de marketing National Media Group. Ei spun ca termenii folositi in transmiterea informatiei privind acest plan catre publicul american au fost termeni ce sugereaza esecul, iar "americanii urasc esecul, mai putin cand exista promisiunea unui al doilea act, in care eroul isi gaseste mantuirea".

Brand Republic citeaza si declaratiile facute pentru Los Angeles Times de profesorul Lars Perner de la Universitatea din California de Sud. Potrivit acestuia, "in primul rand ar fi trebuit manifestata mania fata de neregulile crase ale institutiilor financiare. Asta ar fi putut inclina balanta mai mult in favoarea planului".

Planul Paulson de 700 de miliarde de dolari a fost aprobat, miercuri, de Senatul SUA, dupa ce a suferit mai multe modificari. Noua varianta trebuie acum sa treaca de Camera Reprezentantilor, care a respins prima forma a documentului la inceputul saptamanii.