Televiziunea publica a transmis, marti, o oferta financiara in scris consortiului RCS&RDS-Antena 1 pentru a cumpara o optiune din Liga 1 si rezumate ale meciurilor din campionat, potrivit Mediafax. Agentia il citeaza pe Alexandru Oprea, presedintele RCS&RDS, care a spus miercuri, in cadrul unei conferinte de presa pe marginea Conventiei de Comunicatii prin Cablu, ca este vorba despre singura oferta "realista" de acest fel venita din partea unei televiziuni. Reprezentantii TVR, contactati de Mediafax, au confirmat ca postul a inaintat o astfel de oferta, dar niciuna dintre parti nu a precizat valoarea financiara a acesteia.

Alexandru Oprea a afirmat ca oferta urmeaza sa fie discutata in cadrul consortiului. La randul lor, reprezentantii TVR au refuzat sa precizeze ce optiune urmareste sa obtina postul public de televiziune.

Directorul general al UPC Romania, Jack Mikaloff, prezent la conferinta de presa de miercuri, a afirmat ca UPC este interesat sa retransmita GSP TV, dar nu in orice conditii. El a dezmintit ca UPC ar fi pierdut din cota de piata dupa ce rivalii de la RCS&RDS au inceput sa difuzeze GSP TV.

Tatonarile dintre televiziunea publica si RCS&RDS au inceput in urma cu doua luni. In octombrie, presedintele-director general al TVR, Alexandru Sassu, afirma pentru HotNews.ro ca "ei ne-au oferit optiunile de la 4 sau 5 in jos, noi ne-am dori sa pornim cu cea mai de sus si vedem unde ne oprim noi si unde se opresc ei".