CNA e pe cale sa dea uitarii unele derapaje de la legea audiovizualului identificate in timpul campaniei electorale, fapt ce a starnit nemultumirea unor membri ai Consiliului, in sedina de joi a acestui for. Membrul CNA Gelu Trandafir si presedintele Consiliului, Rasvan Popescu, s-au contrat in cadrul sedintei pe tema unor nereguli semnalate sau identificate la sfarsitul campaniei electorale.

Aceste situatii, lasate nerezolvate, ar putea crea un precedent pentru alegerile prezidentiale si europarlamentare de anul viitor, afectand suplimentar si autoritatea institutiei, a sustinut Gelu Trandafir, membru CNA. La randul sau, Rasvan Popescu a spus ca s-a terminat campania si ca in ansamblu lupta electorala s-a desfasurat in conditii acceptabile.

Duminica, Consiliul a decis sa trimita doar scrisori de atentionare posturilor Realitatea TV, Antena 1 si Antena 3, precum si altor cinci posturi locale de radio si TV, pentru incalcarea reglementarilor privind sfarsitul campaniei electorale. In respectivele cazuri, CNA nu a avut cvorum pentru a decide posibile sanctiuni. Tot la finele saptamanii trecute, AMP a sesizat Consiliul cu privire la reportajul HotNews.ro Am negociat pentru un candidat. Cum apari la un show TV cu 5.000 sau 20.000 de euro.

In sedinta publica de joi, insa, niciuna dintre situatiile mentionate nu figura pe ordinea de zi a Consiliului.

"Vreti sa spuneti ca in audiovizual incalcari flagrante ale legii se rezolva prin scrisori?", a spus Gelu Trandafir, in replica la afirmatiile presedintelui CNA, Rasvan Popescu. Intrebat de Gelu Trandafir de ce nu se discuta ultimele posibile derapaje din campanie, Popescu spusese ca nu mai este necesara o revenire asupra acestor chestiuni dupa incheierea campaniei electorale, cu atat mai mult cu cat "in ansamblu, CNA a tinut foarte clar situatia in mana" si aceasta campanie electorala "s-a desfasurat foarte bine fata de cele precedente".

"Nu ne-ar strica mai multa fermitate si consecventa", a aratat si Ioan Onisei, membru CNA.

Referindu-se la situatiile pentru care Realitatea TV, Antena 1 si Antena 3 au primit scrisori de atentionare - prezentarea unor materiale ce nu puteau fi difuzate in ultimele doua zile inainte de alegeri -, dar si la faptul ca TVR a prezentat doar un singur sondaj de opinie, la sfarsitul campaniei, Gelu Trandafir a afirmat ca "e foarte greu de intervenit, pentru ca nu ai parghiile necesare. Dar nu poti sa nu tragi niste concluzii dupa o campanie electorala. Unde legea este clara, nu se poate sa dai doar niste scrisori de atentionare pentru incalcari flagrante ale legii audiovizuale. Ultimele zile ale campaniei nici nu au fost analizate. Nu e musai sa dai sanctiuni, dar trebuie sa discuti, macar, sa vezi cum pui problema pe viitor".