Ministerul roman de Externe si-a exprimat, vineri, "surprinderea si preocuparea" fata de refuzul autoritatilor din Republica Moldova de a prelungi licenta postului Pro TV Chisinau, masura pe care o califica, intr-o declaratie de presa, drept "in totala contradictie cu cerinta respectarii libertatii de expresie, cu normele si cu valorile Uniunii Europene, la care Republica Moldova spera sa adere".

Joi, directorul Pro TV Chisinau, Catalin Giosan, a anuntat ca forul moldovenesc de reglementare in audiovizual, CCA, a refuzat sa prelungeasca de drept licenta Pro TV in Republica Moldova, care expira in 23 decembrie.

Potrivit declaratiei MAE, masura face parte "dintr-o serie de actiuni destinate sa ingradeasca libertatea de exprimare in Republica Moldova, in contextul aproprierii alegerilor parlamentare din 2009: stoparea retransmisiei Televiziunii publice romane, refuzul acreditarii unor corespondenti de presa, limitarea accesului opozitiei la mijloacele media de stat, presiuni exercitate asupra mass media".

"MAE reaminteste ca prin concluziile Consiliului Afaceri Generale din 13 octombrie 2008, concomitent cu exprimarea disponibilitatii de aprofundare a relatiilor UE-R. Moldova, cei 27 au transmis si un mesaj clar in sensul ca ritmul si calitatea reformelor din Republica Moldova, inclusiv implementarea angajamentelor asumate in domeniul libertatilor fundamentale, vor determina evolutia viitoare a relatiei acestui stat cu Uniunea Europeana", se arata in declaratia de presa.