Luni a intrat in vigoare decizia lui Nicolas Sarkozy de interzicere a publicitatii intre orele 20 si 06 la posturile publice de televiziune franceze, in incercarea de a le stimula competitivitatea. Numerosi jurnalisti se opun reglementarii, programand greve de luni pana miercuri. Ei atrag atentia ca presedintele nu vrea decat sa redirectioneze fondurile din publicitate catre televiziunile private, scrie Le Monde.

Sarkozy spune insa ca televiziunea trebuie sa creasca in valoare culturala si in calitatea programelor prezentate, in dorinta de a atinge performantele prestigiosului BBC. “Big Bang-ul” pe care il viseaza Sarkozy, se intreaba jurnalistii, va avea oare rezultatul scontat?

Televiziunea publica fara “pub”, scrie Liberation, incepe bine: o greva pentru o lege niciodata votata. Sapte sindicate din France 3 au anuntat o greva de 24 de ore, incepand de luni. 27% din angajati au intrerupt lucrul, la nivel regional si central. La France 2, alte sase sindicate au anuntat greva pentru miercuri. Ei cer “o finantare constanta pentru post si garantia independentei politice, editoriala si administrativa a France 2”.

Poiectul de lege prevede si nominalizarea directiunii televiziunii publice de catre presedintele republicii, si a fost avizat pozitiv de Adunarea Nationala a Frantei. Cu toate acestea, nu a trecut de Senat. Consiliul de Administratie a institutiei a anticipat insa dorintele de marire ale presedintelui Sarkozy si a adoptat singura decizia suprimarii publicitatii in cele mai importante ore.

“Mai putin timp pentru a culca copiii”, adauga Liberation. “Obiceiurile telespectatorului se vor schimba automat: ei nu vor mai avea timp sa spele vasele sau sa culce copiii intre programele preferate...”

Televiziunile private vor putea sa difuzeze calupuri publicitare mai lungi, ajungand chiar la noua minute de publicitate pe ora, fata de doar sase minute prevazute pana acum.

Cele aproape 500 de milioane de euro pierdute de televiziunile publice in urma interzicerii publicitatii vor fi acoperite printr-o suma perceputa pentru reclamele difuzate la posturile TV private si o taxa de telefonie mobila, insa aceste reglementari intra in vigoare abia dupa finalizarea votului.

Pana in anul 2012, Sarkozy isi propune sa interzica in totalitate publicitatea difuzata de posturile publice franceze.