CNA a decis, marti, sa aplice amenzi considerabile mai multor posturi TV, criticand dur mai ales emisiunea Acces Direct de la Antena 1, anunta Pagina de media. Potrivit acesteia, CNA a cerut, totodata, oprirea unei reclame in care Adevarul se prezinta drept liderul presei de calitate, in conditiile in care, potrivit directorului general al Adevarul Holding, citat de aceeasi sursa, campania publicitara s-a incheiat deja.

Pagina de media anunta ca CNA a decis sa aplice posturilor Antena 1, Prima TV, Kanal D si Euforia TV amenzi de 10-15.000 de lei pentru emisiuni in care au existat probleme precum: incalcarea normelor de protecţie a minorilor, teme cu caracter sexual, limbajul vulgar, registrul nepotrivit pentru intervalul de difuzare..

Este vorba despre emisiunile "Tradati in dragoste" (Prima TV), "Foamea de bani" (Kanal D), "Inelul de diamant" (Euforia TV) si "Acces Direct" (Antena 1), aceasta din urma fiind criticata aspru de membrii Consiliului.

Pe de alta parte, potrivit aceleiasi surse, CNA a decis suspendarea reclamei in care Adevarul se prezinta liderul presei de calitate, in urma unei sesizari venite din partea Jurnalului National, care arata ca datele prezentate in reclama nu sunt conforme cu ultimele cifre de audienta (SNA - octombrie 2008) si tiraj (BRAT - septembrie 2008).

In reclama Adevarul este mentionat numarul de exemplare vandute pe zi, in decembrie.

Pagina de media il citeaza si pe Razvan Corneteanu, director general Adevarul Holding, care spune ca aceasta campanie s-a incheiat deja si ca decizia CNA este "neprofesionista, partinitoare si nu are nicio legatura cu realitatea", bazandu-se pe cifre vechi de cateva luni.

Potrivit unui comunicat CNA:

  • Emisiunea "Acces direct" a fost sanctionata pentru trei editii in care au fost abordate subiectele "Soc: Violati de propria mama", "Acuzatie: Pompierul porno ma hartuieste" si "Baieti romani, tarfe ieftine in occident".
  • Televiziunea Kanal D a fost amendata pentru ca emisiunea "Foamea de bani" a inclus scene de violenta in familie, limbajul folosit fiind injurios.
  • Prima TV a fost amendata pentru trei editii ale emisiunii "Tradati in dragoste", ce nu au respectat o serie de prevederi ale legislatiei audiovizuale cu privire la protectia copiilor. Amenda acordata postului Euforia Lifestyle TV pentru o editie a emisiunii "Inelul cu diamant" a avut aceeasi motivatie.
  • Decizia de somare cu intrare in legalitate in cazul spotului publicitar Adevarul a fost luata "deoarece informatiile cu privire la media exemplarelor vandute pe zi nu sunt corecte, conform datelor furnizate de Biroul Roman de Audit al Tirajelor (art. 3, alin 2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002)"

Citeste mai mult pe Pagina de media