Radio Guerrilla si Radio Zu s-au ales cu amenzi de 5.000 de lei, in urma folosirii unui limbaj "vulgar" in emisiunile matinale 'Guerilla de dimineata' si 'Morning Zu, Farsa Zilei'.

"Limbajul folosit in aceste emisiuni a fost vulgar, nepotrivit audientei generale (interval orar de difuzare 07:00 – 10:00). Radiodifuzorul are obligatia de a asigura protectia minorilor prin alegerea intervalului orar de difuzare a emisiunii, astfel incat sa nu fie afectata dezvoltarea mentala sau morala a copiilor, prin incadrarea corecta a productiilor audiovizuale, in functie de criteriile de clasificare", sustine Consiliul National al Audiovizualului, intr-un comunicat de presa.

Ca de obicei, OTV ramane un 'client fidel' al CNA, incasand si marti o amenda de 2.500 de lei pentru emisiunea 'Dan Diaconescu Direct', din 12 ianuarie.

Subiectul dezbatut a fost decesul Dianei Malos, iar "realizatorii l-au invitat in studio pe tanarul Mircea Mocut, titlul titrat pe ecran (la ora 23:54) fiind 'Prima confruntare intre mama Dianei si suspectul nr. 1 Mocut'".

Realizatorul emisiunii nu a tinut cont de obligatia de a respecta "drepturile si libertatile fundamentale ale omului, sa nu profite de ignoranta sau buna-credinta a persoanelor", precum si dreptul oricarei persoane la viata privata, isi motiveaza CNA decizia.

Totodata, radiodifuzorul nu a tinut cont de faptul ca "in cadrul programelor audiovizuale nu pot fi oferite, direct sau indirect, recompense si nu pot fi facute promisiuni de recompensare persoanelor care ar putea fi martori in cauze penale".