Relatiile dintre oamenii de afaceri, politica si presa au aprins spiritele in studioul Realitatii TV, luni seara, in cadrul unei Editii Speciale pe tema "Mogulii si oamenii lor". Cum privesc aceste relatii oameni de afaceri precum Sorin Ovidiu Vantu, Dinu Patriciu, jurnalisti din trusturile controlate de acestia sau politicieni precum Viorel Hrebenciuc, cititi intr-o sinteza a transcrierii acestei emisiuni pusa la dispozitie de Monitoring Media.

Invitatii emisiunii au fost politicienii Viorel Hrebenciuc (PSD) si Ioan Oltean (PD-L), precum si Catalin Tolontan (Gazeta Sporturilor), Grigore Cartianu (Adevarul), Liviu Mihaiu (Radio Guerilla), Doru Buscu (grupul „Realitatea Catavencu"), Traian Ungureanu, Dinu Patriciu si Sorin Ovidiu Vantu.

Ce au spus invitatii lui Mihai Tatulici, pe scurt:

Dinu Patriciu:

  • "Oamenii de valoare pot ocupa la un moment dat sau altul pozitii importante atat in mediul privat cat si in mediul public, spre lauda lor. Este cat se poate de normal sa se intample asa. In Statele Unite de altfel este starea normala aceea de a trece din mediul de afaceri in politica si inapoi".
  • "Cred ca si un om de afaceri, chiar „mogul”, pe mine unul ma jigneste aceasta titulatura, desi uneori ma simt bine cu ea. Eram odata intr-o fabrica si i-am auzit pe muncitori vorbind cu simpatie despre oligarhul lor. Si m-am simtit bine atunci. Dar in general aceasta titulatura ma jigneste pentru ca este o inventie cum ca un patron de presa in mod obligatoriu ar avea alte interese, dubioase prin definitie, pe care sa le promoveze atunci cand face o afacere de presa. Trebuie sa va marturisesc ca nu ma intereseaza ce scrie intr-un moment sau altul Grigore Cartianu, de exemplu. Uneori il aprob, alteori nu, dar asta e problema mea si a nimanui altcuiva. ".
  • "Marea problema pe care noi, romanii, o avem astazi, este ca singuri ne construim o imagine proasta cu astfel de discutii, pornite din prezumtia de vinovatie, din teoria conspiratiei. Ca sa va spun pe cea dreapta. In momentul in care o doamna iti spune ca se prostitueaza, poti cumva sa o contrazici? Asta e ceea ce facem noi, romanii, astazi. Ne prezentam in lume, la Bruxelles si in alte parti ca fiind corupti, ne acuzam unii pe altii. De aceea am ajuns la un milion de dosare penala de natura economica".
  • "Oamenii de afaceri pot sa isi sprijine interesele si trebuie sa isi sprijine interesele, avand relatii cu oamenii politici si transmitandu-le care sunt aceste interese. Pentru ca si ei fac parte din comunitate, si ei reprezinta interesele nu numai ale lor ci si a unor mii de oameni care fac parte din corporatiile pe care le conduc".
  • "Cred ca ar avea clasa politica de castigat daca manageri, daca lideri in afaceri ar putea face parte din clasa politica astazi in Romania. Pentru ca problemele cele mai importante pe care le are societatea romaneasca sunt legate de economie. Iar astazi, din pacate, incompetenta foarte multora dintre decidenti vine din lipsa de experienta in afaceri".

Sorin Ovidiu Vantu:

  • - despre lista 'oamenilor lui Vantu' indicata de Tatulici: "Lista de oameni ai lui Vantu pe care dumneavoastra ati dat-o, ilustrand-o cu domnul Nicolae Vacaroiu, cu domnul Georgescu, este o lista total incompleta si tendentioasa. Oamenii domnului Sorin Ovidiu Vantu sunt in jur de 150 care populeaza structurile publice. Ati uitat sa invocati pe cei despre ati discutat mai adineaori, Traian Ungureanu, Sever Voinescu, Catalin Avramescu".
  • "A prezuma dumneavoastra ca eu mi-am infiltrat oameni pe langa domnul Traian Basescu, spre a-i manipula deciziile minunate in ceea ce ma priveste, probabil ca va dati seama ca este o mare greseala. Mai departe. Este inadmisibil ca un om care lucreaza in sistemul privat, e bine platit ca e profesionist, sa nu mai aiba dreptul sa lucreze si intr-un sistem public".
  • "Dumneavoastra domnilor credeti macar o clipa ca oamenii de afaceri sprijina campaniile politice ale tuturor politicienilor din dragoste, din generozitate? Evident ca sunt locuri unde oamenii de afaceri isi planteaza oameni pentru a le deservi interesele, dar pentru asta exista organisme ale statului, exista Politie, exista parchet, exista justitie. Daca statul este incapabil sa isi protejeze resursele este problema statului, nu este problema omului de afaceri. Omul de afaceri incearca, este treaba statului sa il prinda si sa il lege".
  • - in replica la afirmatia lui Tolontan "Numai ca mai sunteti si puternic, pe langa ceea ce ati spus dumneavoastra. Acesta e atributul fundamental. Acest raport e un raport ilegal intre un stat slab si niste oameni de afaceri foarte puternici", Sorin Ovidiu Vantu: "Intariti-va statul, domnilor".
  • "Nu am oameni in structurile statului. Pentru un practician in business ca mine este mai simplu sa cumpar un om daca am nevoie si daca m-as ocupa de asa ceva, decat sa il numesc".

Traian Ungureanu:

  • "Cred ca discutam de moguli, dar trebuie sa discutam de mogulii romani, care nu sunt chiar orice fel de proprietari de presa. Problema e ca exista proprietari de presa peste tot, dar in momentul in care proprietarii de presa, astia din Romania, mogulii de care vorbim, au interese economice… jucatori guvernamentali, vor sa promoveze legi, au ministri in buzunar, in momentul in care sunt imuni la lege… Apropo, fostul patron al trustului de presa Telegraf din Marea Britanie e in puscarie in Canada pentru escrocherie. Atunci lucrurile se schimba. Si al doilea lucru e ca degeaba ne mandrim noi ca avem presa privata, cand presa privata e asa. Si doi, nu avem presa publica. Ma refer in primul rand la televiziune".
  • "Cronologia e urmatoarea: am inceput sa scriu la „Cotidianul” in 2004, valorile si convingerile mele erau cunoscute ziarului si la angajare, nu am fost nici o clipa prevenit ca as putea sa am neplaceri daca imi continui preferinta pentru PD-L si pentru presedintele Traian Basescu. … pana la un punct, cand ziarul si-a schimbat opinia sau convingerile. A urmat un razboi in surdina intre mine si o parte destul de mare a redactiei".

Catalin Tolontan:

  • "Daca este intre editorul-sef si patron o relatie si trebuie sa existe, care e si contractuala, si chimica si asa mai departe, cu atat mai putin nu exista nici un fel de relatie intre oamenii care lucreaza alaturi de editorul-sef, respectiv redactorii, reporterii, editorialistii si patronul. Ei chiar nu sunt oameni in mana".
  • "(...)niste oameni de afaceri care iau locul politicienilor si continua sa fie si oameni de afaceri, asta e o situatie care nu este permisa prin definitia democratiei nicaieri in lume".
  • "Pana sa subordoneze mass-media prin salarii, si-au subordonat politicienii prin cumparare. Dar nu toti politicienii".

Liviu Mihaiu:

  • "Nu pentru ca eram omul cuiva am ajuns eu acolo (Guvernatorul Deltei, n.r.), ci pentru ca am convins Guvernul Calin Popescu Tariceanu ca ceea ce faceam eu e benefic pentru Delta. Insasi revocarea mea a fost una de esenta politica. Adica nimeni nu s-a gandit la ce fac eu in Delta".
  • "Nu mai am de gand sa tolerez nici un fel de calomnie la adresa mea pe acest subiect. Acest tip de calomnie pe care a lansat-o Antena 1, care exista astazi in Parlament datorita acestui tip de politica manageriala a stirilor, a lansat-o: Mihaiu, Vantu a pus laba pe Delta. Cum ar veni eu eram laba pe care Vantu o pusese pe Delta. Mi se pare un jurnalist nu de mahala, mi se pare un jurnalist de cea mai joasa speta pe care il condamn public".
  • "Eu nu i-am dat nici o benzinarie lui Sorin Ovidiu Vantu si intelegerea mea, pentru ca am avut o intelegere, a fost ca nici un fel de afacere a lui sa se apropie de Delta Dunarii. Nu stiu daca alti ziaristi sunt in stare sa aiba genul acesta de pretentii de la oligarhii Statele Unite mogulii lor, dar eu am avut. Si Catalin Tolontan are genul acesta de cerinte patronilor ziarelor la care a lucrat si stiu chestia asta".

Grigore Cartianu:

  • "Ziarul CC al PCR era ziarul care se referea la interesele PCR-ului, era ziar de partid. Si au fost multe alte ziare de partid, de grup si asa mai departe. Un ziar in care patronul nu face ce vrea, un ziar in care patronul intelege ca ziarul este al publicului nu o sa vedeti comunicatele nici ale Rompetrol, nici ale … sau nu o sa vedeti pozitiile patronatului exprimate ca atare".
  • Eu zic ca pentru „Cotidianul” este o pierdere ca nu mai este Traian Ungureanu, dar cred ca era o pierdere si daca el ca membru de partid, cel putin in campania electorala care va urma, ar fi fost la „Cotidianul”. Cred ca decizia este corecta, Traian Ungureanu a reactionat un pic emotional si a folosit niste cuvinte cu cenzura. Cunoscandu-l de mai multa vreme il inteleg, dar nu ii dau dreptate".
  • "Antenele au obiceiul traditional de a prezenta propagandistic anumite lucruri si din pacate au fost folosite in diverse campanii si au fost parte in niste trucuri politice. Nu spun trustul Voiculescu, pentru ca din trust fac parte multe alte entitati oneste. Spun doar ca antenele sunt folosite ca bastalca uneori, ceea ce la ziarele la care am lucrat nu s-a intamplat".

Viorel Hrebenciuc:

  • "S-a demonstrat in Romania ca personalitatile care au devenit primari de municipii si orase din mediul de afaceri de regula au fost primari si administratori foarte buni ai localitatilor respective. In PSD, Radu Mazare la Constanta. Puteti sa spuneti orice despre Radu Mazare, dar ca nu este un primar bun pentru Constanta nu. Sechelariu in primul mandat al lui la Bacau. Trec pe urma de excesele pe care le-a avut in mandatul urmator, e cu totul alta poveste, dar randamentul pe care l-a avut si maniera in care arata Bacau este de pe timpul lui Sechelariu".
  • "Au aparut oamenii mogulului Vantu si era trecut domnul Liviu Mihaiu, nu stiu din ce considerente. In al doilea este trecut Florin Georgescu. Domnule, va rog eu frumos, modificati, puneti acolo Varujan Vosganian si alti clienti ai domnului Sorin Ovidiu Vantu."
  • "Si daca statul incearca sa se apere si deschide dosar penal unui mogul, mogulul ataca prin tot ce are mass-media la dispozitie. Cum se simte reprezentantul statului in aceasta situatie?"

Vezi varianta extinsa a transcrierii Monitoring Media - aici.

Subiectul a fost abordat si de ziaristii:

Dan Tapalaga: "Antologic, cu mogulii si oamenii lor"

Catalin Tolontan: "Intariti-va statul"

Petrisor Obae: "O replica antologica: Intarti-va statul domnilor"

Costi Rogozanu: "Privindu-mi mogulu’ la tv. Campionatul national de cinism."