Primaria Capitalei a prezentat, joi, prima varianta a unui viitor regulament de publicitate outdoor, in cadrul unei intalniri informale cu reprezentantii agentiilor specializate. Oficialii Primariei au tinut sa precizeze ca este vorba despre un document ce urmeaza sa fie imbunatatit pe baza propunerilor pe care le vor inainta specialistii in domeniu, in perioada urmatoare. Reprezentantii agentiilor de publicitate, care au 15 zile la dispozitie sa vina cu un prim set de recomandari, au oferit deja cateva sugestii, in cadrul unei discutii unde s-au legat si de o alta initiativa a Primariei, cea de interzicere a mesh-urilor in Bucuresti.

Intre altele, reprezentantii agentiilor au solicitat ca prin regulamentul discutat joi sa se prevada organizarea de noi licitatii pentru domeniul public destinat publicitatii outdoor, sa nu se interzica amplasarea mesh-urilor si sa fie creata o comisie mixta de control.

Descarca aici cea mai noua varianta a regulamentului de publicitate supus dezbaterii publice

Consilierul General Doru Giugula, initiatorul dezbaterii, a mentionat ca regulementul nu este finalizat si ca s-a pus in discutie un prim proiect al documentului. Principalele prevederi ale acestuia sunt:

  • Se interzice amplasarea de orice fel de reclame pe sedii ale autoritatilor publice, pe gardurile lacaselor de cult, ale cimitirelor, parcurilor, pe copaci, obiecte de arta monumentala, cladiri monument istoric, pe parapetele pasajelor rutiere supra si subterane.
  • S-a stabilit un traseu unde sa fie interzisa amplasarea de publicitate pe domeniul public sau pe fadadele cladirilor. Traseul este urmatorul:  Piata Unirii, Piata Universitatii , Piata Romana, Piata Victoriei, B-dul Aviatorilor, Arcul de Triumf, soseaua Kiseleff, Calea Victoriei, Piata Revolutiei, Dorobanti (intre Soseaua Stefan cel Mare si Piata Charles de Gaulle), pe Bulevardul Regina Elisabeta si in Piata Lahovary
  • Prin noul regulament se vor stabili dimensiunile si caracteristicile reclamelor si modul de amplasare.
  • Amenzile prevazute prin regulament merg de la 500 la 5.000 de lei si se prevede inlaturarea reclamelor outdoor amplasate ilegal. Descarca aici ultima forma a regulamentului de publicitate propus de Primaria Capitalei.

Consultarile publice vor fi reluate peste o luna

Consilierul general Doru Giugula a mentionat ca regulamentul va fi modificat in urma dezbaterilor publice. "Vrem ca toate formele de publicitate sa fie reprezentate, dar intr-o forma reglementata. Regulamentul poate fi modificat si de aceea vom analiza toate propunerile facute de agentiile de publicitate. Vom incerca sa multumim cat mai multa lume", a precizat Giugula.

Consilierul a mai adaugat ca prin aplicarea noului regulament de publicitate se vor colecta mai multi bani din activitatile de publicitate outdoor. "Vor fi prevazute si noi taxe, din care ne gandim ca o parte din bani sa fie virati ca subventie pentru asociatiile de proprietari pentru reabilitarea termica", a mai declarat Giugula. In urmatoarele 15 zile Primaria asteapta din partea companiilor de publicitate propuneri pentru regulamentul de publicitate. Ulterior propunerile urmeaza sa fie analizate si incluse in regulament. Peste o luna, Primaria va organiza o runda de consultari publice pe marginea regulamentului. In final, regulamentul urmeaza sa fie supus votului in cadrul Consiliului General al Capitalei.

Propunere de model: regulamentul din Cluj

La dezbaterea de joi au fost prezenti si reprezentantii companiei Clear Channel, care au facut cateva propuneri pentru noul regulament de publicitate. "In primul rand ar trebui sa se prevada organizarea de licitatii pe domeniile publice destinate publicitatii. Fara o astfel de prevedere orice reglementare a domeniului nu are efect", a declarat Mihai G. Mihai, CEO Clear Channel.

Reprezentantul companiei a mai mentionat ca a propus Primariei ca regulamentul de publicitate outdoor adoptat de Primaria Cluj-Napoca sa fie luat drept model. "Acest regulament adoptat de curand este extrem de bine realizat. Cei de la Cluj si-au dat seama de potentialul acestei piete si au reglementat in detaliu acest aspect, mai ales tot ce se intampla pe domeniul public", a spus Mihai G. Mihai. Consulta aici regulamentul de publicitate pentru Cluj-Napoca.

O alta propunere facuta de acesta este ca pentru controlul aplicarii regulamentului sa fie constituita o comisie mixta intre oficialii primariei si reprezentanti ai agentiilor de publicitate, deoarece "astfel neregulile vor fi depistate mult mai rapid".

Aura Vizitiu, reprezentanta a Mistic Media, a propus ca prin noul regulament sa nu se interzica amplasarea de mesh-uri. “Aceste mesh-uri aduc atat bani la Primarie, cat si pentru asociatiile de proprietari, de aceea ele nu trebuie interzise”, a precizat Aura Vizitiu. Propunerea a mai fost sustinuta si de catre mai multi sefi de asociatii de proprietari din Bucuresti. Mentionam faptul ca Primaria are un proiect de hotarare prin care mesh-urile ar urma sa fie interzise. Acest proiect este distinct fata de regulamentul de publicitate si nu a fost inca votat de Consiliul General al Capitalei.

Nicusor Dan, presedintele Asociatiei Salvati Bucurestiul, a propus ca prin regulament sa fie interzisa amplsarea de panouri publicitare sau alt tip de publicitare in parcuri si scuaruri.

Consilierul Doru Giugula a mentionat ca propunerile facute la intalnirea de joi vor fi analizate si in masura in care sunt rezonabile vor fi introduse in noul regulament de publicitate.