Doi din trei participanti la un nou studiu cantitativ privind marketingul mobil, realizat de compania Unlock Research, spun ca au primit reclame pe telefonul mobil, insa 30% dintre participanti spun ca nu sunt deloc de acord sa primeasca asemenea mesaje publicitare si 30% cred ca acestea nu isi ating scopul. Potrivit studiului, aproape jumatate dintre respondenti au acces la internet pe telefonul mobil, iar circa jumatate dintre ei folosesc acest instrument.

Studiul a fost prezentat miercuri de Camelia Petrescu, managing partner Unlock Research, in cadrul Mobile Marketing Conference, eveniment organizat de Evensys. Cercetarea cantitativa s-a bazat pe 200 de interviuri telefonice, pe un esantion format din barbati si femei, din Bucuresti, cu varste intre 18 si 35 de ani, cu studii si venituri medii si superioare.

Principalele rezultate ale studiului Unlock Research

Functiile pentru care respondentii folosesc telefonul mobil:

  • Convorbiri telefonice - 98%
  • SMS - 80%
  • bluetooth - 52%
  • Internet - 28%
  • 46% afirma ca au telefon cu conexiune la internet, dar numai o parte folosesc internetul pe mobil, in special pentru e-mail, dar si pentru navigare

Potrivit raspunsurilor la intrebarile legate de smartphones, Unlock Research apreciaza ca:

  • Nokia beneficiaza de notorietate ridicata in randul consumatorilor de telefonie mobila, fiind "alegerea populara", notorietate ridicata existand si in cazul Apple si Blackberry.
  • Jumatate dintre cei care spun ca detin un smartphone declara ca telefonul este marca Nokia. 20% mentioneaza Sony Ericsson.

Cum este perceput telefonul mobil ca mijloc de comunicare comerciala:

  • 66% dintre intervievati spun ca au primit reclame pe telefonul mobil, majoritatea fiind, insa, reclame ale operatorilor de telefonie mobila.
  • 30% nu sunt deloc de acord cu astfel de reclame, iar 30% considera ca reclamele pe mobil nu isi ating scopul, rezultate similare cu cele ale studiului precedent realizat, anul trecut, de Unlock Research pe aceeasi tema.

Avantajele reclamelor, percepute de respondenti:

  • informatia - 67%;
  • posibilitatea de a le citi oricand - 45%;
  • pot fi retransmise usor - 34%;
  • posibilitatea de a afla diverse oferte/reduceri de pret - 31%.

Conditii pentru ca reclamele pe mobil sa fie mai eficiente:

  • la nivel informativ: mesajul sa fie concentrat, pentru a fi mai usor de receptat; informatia sa fie de interes pentru receptor;
  • la nivel de expresie: mesajele sa fie transmise atractiv - text creativ, de impact, nu doar o nota informativa; sa existe elemente vizuale.

Unlock Research imparte receptorii de reclama in patru categorii:

  • doar 25% sunt "interactivi", utilizatori foarte deschisi la mesaje;
  • 31% sunt "rezervati" - persoane adulte cu venituri mai mici, interesati de informatii utile dar reticenti sa primeasca mesaje comerciale;
  • 9% sunt "exigenti" - adultii cu venituri mari si studii superioare, dispusi sa primeasca "informatie putina, dar buna" si diversa;
  • 35% sunt "adaptabili" - sunt dispusi sa primeasca mai multe mesaje, prefera informatii legate de divertisment si informatii pe care pot sa le impartaseasca.