Regia de publicitate online ARBOinteractive a lansat un nou departament, V2Media, ce ofera publicitate video prin intermediul retelei de site-uri din portofoliul ARBOinteractive, dar si in cadrul unor parteneriate cu alte platforme. Un astfel de parteneriat, cu o platforma video online importanta din Romania, urmeaza sa fie anuntat zilele urmatoare.

Potrivit lui Clement Nicolaescu, director de comunicare la ARBOinteractive, "V2Media ofera aceeasi audienta ca si pentru publicitatea clasica prin bannere, dar adauga avantajul imaginilor in miscare. V2Media este o platforma accesibila pentru orice campanie, fie ca este vorba de transmiterea clipurilor video din clasicele campanii TV, fie ca este vorba despre reclama video creata si targetata special pentru audienta de pe Internet".

"Toata lumea isi indreapta la ora actuala atentia spre mesajul video online. Vrem sa fim printre primii care ofera astfel de servicii", spune Nicolaescu.

Noul departament, ce va fi condus de Aurora Enghis, ofera, potrivit informatiilor de pe site-ul propriu, servicii de "creatie, productie, livrare, masurare si optimizare a rezultatelor". Vezi aici ce produse ofera V2Media.

Potrivit V2Media, publicitatea video de inalta calitate este mai eficienta decat metodele traditionale de promovare online, mixul intre televiziunea traditionala si video-urile online permitand clientilor de publicitate sa atinga persoanele "din ce in ce mai multe care abandoneaza TV-ul in favoarea online-ului", iar "in plus fata de TV publicitatea video online aduce posibilitatea targetarii exacte a continutului, masurarea rezultatelor, interactivitatea, viralitatea si posibilitatea descarcarii materialului video".

UPDATE 29.06: Un comunicat difuzat luni de ARBOinteractive o citeaza pe Aurora Enghis, manager V2Media Romania, potrivit careia departamentul "isi propune sa se pozitioneze ca un serviciu de inalta calitate in livrarea de reclama video atat in site-urile cu continut video cat si in celelalte, folosind atat formatele clasice cat si alte formate atragatoare: Vstitial, Vstitial Expandabil, Video Bubble si Vstitial+skin, imbinand ambele tipuri de avantaje, specifice atat televiziunii cat si online-ului".

Comunicatul precizeaza ca V2Media Romania e parte a retelei V2Media Europa, cu filiale in Polonia si Rusia, "putand astfel sa atinga un reach la nivel european". Este citat si Marcin Olszewski, managing director V2 Polonia, potrivit caruia “in primele luni de la lansarea departamentului am castigat zeci de clienti importanti precum Samsung, General Motors, Adidas, Forum Film sau MARS in Polonia."