Interventia lui Liviu Dragnea la TVR, in seara dinaintea alegerilor europarlamentare, a fost o decizie editoriala gresita luata de directorul interimar al Stirilor, Madalina Radulescu, "in ciuda opiniilor exprimate de subalternii sai", considera in unanimitate Comisia de Etica si Arbitraj din TVR, care nu exclude posibilitatea ca aceasta interventie sa se fi petrecut dupa consultarea conducerii TVR, asigurata de Alexandru Sassu. Comisia a investigat timp de mai multe saptamani acest caz, in urma unei sesizari venite din partea a doua angajate ale redactiei Stiri.

Cazul Dragnea-Tema zilei, pe scurt:

  • In data de 6 iunie, cu o zi inaintea alegerilor europarlamentare, cand posturile TV nu mai aveau voie sa difuzeze materiale electorale, Liviu Dragnea, vicepresedinte PSD si sef al campaniei electorale PSD, a fost invitat la Tema zilei, rubrica a Telejurnalului TVR.
  • Initial, la Tema zilei fusese programat un interviu pe teme sportive. Tema interviului cu Dragnea a constat in disputele PSD-PDL, insa interviul a fost marcat de elemente electorale.
  • Doina Georgescu, producator Stiri, si Adriana Gulea, editor Stiri, precum si producatorul Dorin Muntean au decis sa-si retraga semnatura de pe genericul de final.
  • Ulterior, Madalina Radulescu le-a amenintat pe Doina Georgescu si Adriana Gulea cu taierea zilei de munca.
  • Doina Georgescu si Adriana Gulea au apelat la Comisia de Etica si Arbitraj din TVR, solicitand un punct de vedere privind decizia lor de a apela la clauza de constiinta cand si-au retras semnatura.
  • Cazul Dragnea a fost sanctionat cu somatie de catre CNA, insa TVR a decis sa conteste aceasta sanctiune.

Comisia de Etica si Arbitraj si-a facut cunoscut punctul de vedere joi, pe site-ul TVR dupa mai multe sedinte in care au fost audiati Doina Georgescu, producator stiri; Mihai Radulescu, prezentator Telejurnal; Madalina Radulescu, director interimar Stiri; Mihai Constantin, moderator "Tema zilei"; Adriana Gulea, editor stiri; Andi Vilara, redactor-sef Redactia Emisiuni si Transmisiuni, Departamentul Sport. Concluziile Comisiei au fost adoptate in unanimitate de membrii acesteia.

Comisia constata "ca nu este prima data cand directorul interimar al Stirilor recurge la intimidarea subordonatilor. Un incident asemanator s-a petrecut in luna martie 2008, dar concluziile formulate atunci de CEA au fost ignorate atat de ziarista, cat si de conducerea SRTv".

Constatarile Comisiei de Etica si Arbitraj au caracter consultativ. Intre altele, Comisia a constatat ca:

  • "Gestul Doinei Georgescu si al editorului Adriana Gulea de a refuza sa-si asume sub semnatura un produs jurnalistic in contradictie nu doar cu opiniile lor profesionale, ci si cu reglementarile specifice ale Consiliului National al Audiovizualului, a fost de buna-credinta si in conformitate cu prevederile Statutul ziaristului din SRTV"
  • "Pe langa incalcarea reglementarilor specifice campaniei electorale, constatata si sanctionata de CNA, emisiunea "Tema zilei" din 6 iunie contravine si normelor deontologice asumate de jurnalistii din televiziunea publica. Astfel, decizia editoriala a Madalinei Radulescu de a invita reprezentantul unui singur partid la o dezbatere care-si propunea sa trateze "frictiunile din coalitie" a creat premisele pentru nominalizarea de catre dl. Liviu Dragnea, intr-un context critic, a unor ministri din PD-L, fara posibilitatea unei replici din partea partenerilor de guvernare. Dezechilibrul astfel creat ar fi putut fi evitat daca s-ar fi respectat Statutul ziaristului din SRTV"
  • "Chiar daca nu au fost puse in aplicare, amenintarile formulate de doamna Radulescu la adresa celor doua jurnaliste din subordine reprezinta o forma de presiune cu atat mai de neinteles cu cat au venit dupa ce Consiliul National al Audiovizualului a sanctionat SRTv pentru consecintele unei decizii editoriale gresite, luate de directorul interimar al stirilor in ciuda opiniilor exprimate de subalternii sai. Atitudinea Madalinei Radulescu este in contradictie cu normele de conduita stipulate in Statutul ziaristului din SRTv"
  • "Anularea in dimineata de 5 iunie a circuitelor de satelit comandate pentru formatul stabilit al rubricii "Tema zilei", imediat dupa ce redactorul sef Andi Vilara a primit confirmarea doamnei Radulescu privind renuntarea la subiectul sportiv, dovedeste ca decizia schimbarii tematicii emisiunii a fost luata anterior momentului declarat de directorul interimar al stirilor (vineri seara)."
  • "In acelasi timp, faptul ca Presedintele-Director General al SRTV, dl. Alexandru Sassu, a comunicat inca de joi conducerii Departamentului Sport anularea subiectului initial al "Temei zilei" pune sub semnul intrebarii sinceritatea declaratiilor din presa ale Madalinei Radulescu, potrivit careia ar fi luat decizia schimbarii temei emisiunii fara consultarea conducerii TVR."
  • "In ciuda evaluarii corecte din punct de vedere etic pe care a facut-o cand i s-a comunicat numele invitatului si subiectul "Temei zilei", dar si in contradictie cu avertismentul privind incheierea campaniei electorale pe care l-a lansat in debutul emisiunii, moderatorul Mihai Constantin nu a reactionat la criticile nominale exprimate de dl. Liviu Dragnea in absenta unui reprezentant al partidului atacat si nici la comentariile cu conotatii electorale ale vice-presedintelui PSD. Mai grav, moderatorul a formulat el insusi intrebari cu caracter electoral."
  • "Comisia a remarcat inadvertentele dintre afirmatia doamnei Radulescu, care sustine ca dupa difuzarea "Temei zilei" a avut o discutie profesionala cu dl. Mihai Constantin pe tema "derapajelor electorale" din emisiune, si declaratia moderatorului, care neaga ca ar fi existat o astfel de discutie. Cert este ca in departamentul stiri nu a existat o analiza a emisiunii in care conducerea sa explice corpului redactional daca observatiile formulate de CNA sunt juste sau nu."
  • "Membrii Comisiei de etica si arbitraj nu-si pot explica intarzierea cu care Dorin Muntean si-a informat colegele din echipa editoriala despre schimbarea temei emisiunii, in conditiile in care atat d-na Madalina Radulescu, cat si dl. Mihai Constantin sustin ca au discutat telefonic cu producatorul pe acest subiect cel mai tarziu sambata la pranz."
  • "De asemenea, este inexplicabil motivul pentru care dl. Dorin Muntean a decis sa-si retraga semnatura de pe petitia inaintata Comisiei impreuna cu colegele Doina Georgescu si Adriana Gulea, alaturi de care si-a asumat gestul de a nu semna Telejurnalul din 6 iunie."

UPDATE Ce au spus, intre altele, persoanele audiate de Comisia de Etica,potrivit raportului acesteia

Andi Vilara, redactor sef, Redactia Emisiuni si Transmisiuni, Departamentul Sport

  • "confirma ca subiectul stabilit initial pentru rubrica "Tema zilei" din 6 iunie era legat de meciul de fotbal Lituania-Romania (...); in acest scop fusese comandata o legatura prin satelit cu Marijampolė (Lituania) in intervalul 20.30-20.40";
  • "afirma in scris ca in seara zilei de joi, 4 iunie a.c., in jurul orei 21.00, coordonatorul Departamentului Sport, Ioan Todan, i-a comunicat telefonic ca "a fost sunat de dl. PDG Alexandru Sassu pentru a fi informat ca - cu tot regretul - subiectul rubricii "Tema zilei" de sambata, 6 iunie, va fi modificat, nemaifiind legat de meciul Lituania-Romania"";
  • "spune ca vineri, 5 iunie, in jurul orei 10.00, a vorbit telefonic cu Madalina Radulescu, care i-a confirmat schimbarea subiectului de la "Tema zilei"".

Doina Georgescu - producator, si Adriana Gulea - editor, Departamentul stiri

  • "afirma ca au aflat de schimbarea tematicii "Temei zilei" sambata, 6 iunie, intre orele 16 si 17, de la producatorul Dorin Muntean, anuntat telefonic de directorul interimar Madalina Radulescu";
  • "afirma ca intreaga echipa editoriala - inclusiv Dorin Muntean - a considerat ca subiectul stabilit pentru "Tema zilei" nu este justificat jurnalistic si (...) risca sa duca la incalcarea regulilor stabilite de CNA pentru campaniile electorale";
  • "editorul Adriana Gulea sustine ca a fost rugata in timpul emisiei de catre producatorul Dorin Muntean sa-i aduca acestuia din redactie o hartie care continea intrebarile destinate invitatului Liviu Dragnea";
  • "precizeaza ca in discutia pe care au avut-o cu Madalina Radulescu aceasta a afirmat ca, in ciuda sanctiunii acordate de CNA pentru "Tema zilei" din 6 iunie, isi asuma intreaga responsabilitate pentru alegerea invitatului si a subiectului rubricii respective".

Madalina Radulescu, director interimar, Departamentul stiri

  • "spune ca, in baza atributiilor sale, a luat decizia schimbarii subiectului "Temei zilei" in seara zilei de vineri, 5 iunie, dupa ce domnul Liviu Dragnea ar fi declarat in presa ca protocolul coalitiei de guvernare trebuie "renegociat de la zero"";
  • "spune ca a stabilit intrebarile pentru invitat impreuna cu Mihai Constantin";
  • "admite ca in timpul emisiunii au existat "mici derapaje", dar crede ca, in ansamblu, emisiunea nu a incalcat normele deontologice sau reglementarile CNA;
  • "recunoaste ca le-a spus Doinei Georgescu si Adrianei Gulea ca le va taia ziua de munca pentru ca si-au retras semnatura de pe generic, dar spune ca nu a pus in practica amenintarea";
  • "nu explica de ce nu s-a manifestat la fel de sever si fata de Dorin Muntean - producatorul care a refuzat sa-si puna semnatura pe generic din motive similare cu cele ale colegelor lui";
  • "sustine ca in legatura cu acest ultim incident a avut cu prezentatorul Mihai Radulescu o discutie in contradictoriu in cursul careia acesta ar fi amenintat-o "in toate felurile".

Mihai Constantin, moderator "Tema zilei", TVR 1

  • "spune ca a conceput intrebarile destinate invitatului impreuna cu directorul interimar Madalina Radulescu, dar ca "aportul informational" al acesteia a fost "preponderent"";
  • "isi aminteste ca i s-a transmis inaintea emisiunii ca, daca e cazul, dezbaterea "se poate prelungi";
  • "nu poate explica motivul pentru care tocmai el, ca moderator, a adus la un moment dat in discutie subiectul alegerilor si al campaniei electorale, cu atat mai mult cu cat recunoaste ca in timpul emisiunii producatorul Dorin Muntean i-a atras atentia asupra "derapajelor" cu tenta electorala ale invitatului";

Mihai Radulescu, prezentator jurnalul de weekend, TVR1

  • "confirma relatarile Doinei Georgescu si ale Adrianei Gulea";
  • "spune ca a "inteles de la Dorin Muntean" ca moderatorul Mihai Constantin ar fi primit pe e-mail intrebarile destinate invitatului";
  • "afirma ca a aflat ca subiectul declarat al "Temei zilei" sunt "frictiunile din coalitie" inainte de a intra in emisie";
  • "sustine ca si-a exprimat nemultumirea in redactie atat inainte, cat si dupa emisiune";
  • "confirma ca Doina Georgescu si Adriana Gulea au fost amenintate in ziua de 12 iunie cu taierea orelor lucrate si cu schimbarea locului de munca de catre Madalina Radulescu si spune ca, dupa ce si-a manifestat solidaritatea cu cele doua colege, a fost la randul sau amenintat de directorul interimar intr-o discutie particulara purtata cu aceasta pe holul redactiei".

Citeste aici tot raportul Comisiei de Etica si Arbitraj din TVR, inclusiv declaratiile facute de Madalina Radulescu si ceilalti membri ai redactiei care au fost consultati