Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va cere creditorilor care au cerut intrarea in insolventa a Rodipet retragerea cererilor si acceptarea unei plati esalonate a datoriilor, au anuntat reprezentantii Autoritatii. Totodata, institutia doreste reluarea activitatii societatii pentru a debloca situatia existenta in prezent, si anume plata salariilor, reluarea distributiei de presa, plata obligatiilor catre creditori.

Aceste decizii au fost luate dupa ce presedintele AVAS, Mircea Ursache si administratorul provizoriu, Catalin Nitu, s-au intalnit in cursul zilei de luni cu sindicatul si reprezentantii salariatilor Rodipet. In cadrul intalnirii, sindicatele au semnalat problemele cu care se confrunta legate de intarzierea platii salariilor cu trei luni si incetarea activitatii societatii.

Pentru a putea pune in practica aceste masuri, trebuie ca administratorului provizoriu numit la Rodipet sa fie inscris la Oficiul Registrului Comertului. Potrivit comunicatului AVAS, administratorul provizoriu va fi inscris joi la registrul Comertului, urmand apoi sa faca "toate demersurile pentru convocarea de urgenta a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor (AGEA) si Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) in vederea numirii unui nou Consiliu de Administratie (CA), din care vor face parte si reprezentanti ai Clubului Roman de Presa (CRP)".

AVAS a numit in luna iulie un administrator provizoriu la Rodipet in locul fostului Consiliu de Administratie, insa directorul general al societatii nu a recunoscut mandatul cu care a fost trimis. "In consecinta, dupa o serie de incercari amiabile, administratorul provizoriu a notificat conducerea executiva, prin intermediul unui executor judecatoresc, asupra mandatului primit de la conducerea AVAS. Pe aceasta cale, administratorul provizoriu a reusit sa intre in societate in data de 25 august", se mai arata in comunicat.

In vederea indeplinirii mandatului acordat, administratorul provizoriu a solicitat conducerii executive a Rodipet o serie de documente, insa acestea nu i-au fost remise.

Compania Rodipet a fost cumparata in decembrie 2003 de firma Magnar System Com din Otopeni, in urma unei tranzactii de sase milioane de euro. In 2006, statul a redobandit 45% din actiunile Rodipet in urma conversiei unor datorii de circa 17 milioane de lei, participatie pe care a vandut-o ulterior catre Magnar Two (fosta Magnar System Com), din grupul Awdi.

In urma tranzactiei, Magnar Two detine un pachet de 83,9% din actiunile Rodipet. Restul titlurilor sunt detinute de Supremo Corporation (15,78%), Monalisa Investments (0,1%), ambele facand parte din grupul Awdi, si persoanele fizice Awdi Hassan si Awdi Mehdi, fiecare avand 0,1% din actiuni.

In luna martie, Colegiul Director al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a hotarat insa desfiintarea contractului de privatizare a Rodipet deoarece cumparatorul nu si-a respectat obligatiile investitionale, pentru ca apoi, prin decizia judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti, Autoritatea sa fie reinscrisa in lista actionarilor Network Press Concept, cu 51% din capitalul social al acestei firmei.

AVAS a solicitat la inceputul lunii iulie Corpului de Control al primului ministru sa realizeze un control cu privire la situatia distribuitorului de presa, iar in data de 22 iulie l-a numit pe Catalin Nitu, salariat AVAS, in calitate de administrator provizoriu la Rodipet, pana la convocarea Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) pentru numirea noii conduceri a societatii.