Ogilvy Group Romania a lansat oficial, luni, o noua specializare, Ogilvy Earth, prezentata drept o solutie unica pe piata locala de comunicare si care are drept scop sa sustina companiile romanesti sa-si dezvolte "viziuni sustenabile de business". Ogilvy Earth, lansata la nivel international in primavara, reuneste specialisti ai grupului Ogilvy cu experienta in comunicare, PR, interactive si este condusa de Alina Stanciu, managing director Ogilvy PR, impreuna cu Loredana Caradimu, business director Ogilvy One.

  • Vezi comunicatul privind lansarea Ogilvy Earth aici

Pentru inceput, "Ogilvy Earth este mai mult un angajament pentru Ogilvy, decat o oportunitate de business", a afirmat, la evenimentul de lansare, Manuela Necula, head of country Ogilvy Group. Cu toate acestea, reprezentantii Ogilvy Romania argumenteaza ca o astfel de specializare pe piata de marketing si comunicare este necesara inca de pe acum prin faptul ca ideea de crestere economica responsabila fata de mediu si societate, prin "sustenabilitate", este deja o preocupare reala a liderilor politici si de afaceri globali.

Pe de alta parte, marile corporatii trebuie sa tina cond de interesul si loialitatea consumatorilor fata de brandurile care isi dovedesc interesul pentru mediu si societate, spun oficialii Ogilvy.

Manuela Necula, Ogilvy Group, la evenimentul de lansare a noii specializari:

  • "Am constatat ca in momentul de fata exista o conversatie foarte activa la nivel global, in care toti vorbesc despre sustenabilitate ca oportunitate a secolului 21. Accentul este pus pe corporatii, pentru ca ele sunt singurele care au puterea sa impinga lucrurile in aceasta directie, prin natura intrinseca a produselor si serviciilor oferite consumatorilor."
  • A aparut o noua generatie, Generatia G, unde "G" vine de la Generozitate. Loialitatea consumatorilor incepe sa se indrepte tot mai mult catre brandurile care manifesta responsabilitate sociala si preocupare fata de mediu
  • Nu avem studii pentru Romania, inca, dar exista studii care arata ca la nivel global oamenilor le pasa si cumpara mai cu entuziasm produsele companiilor care dovedesc responsabilitate.
  • Dincolo de contextul mondial, ne-am uitat la ceea ce facem noi, intern. Ogilvy desfasoara proiecte de responsabilitate de vreo trei ani de zile, la inceput fara sa stim mare lucru, dar pe parcurs am obtinut experienta necesara pentru a putea sa sprijinim companiile in acest sens.
  • La Ogilvy suntem sustinuti de (grupul global de comunicare - n.r.) WPP, care si-a propus ca pana in 2020 sa devina o companie "carbon free"

Manuela Necula, citata in comunicatul de presa:

  • "Criza economica este o consecinta directa a unui model economic nesustenabil. O abordare noua la nivel social, politic, economic si in domeniul mediului inconjurator a devenit vitala pentru o economie sustenabila"

Cititi marti pe HotNews.ro-WebPR.ro un interviu cu Manuela Necula despre Ogilvy Earth in Romania.

Ogilvy Earth foloseste mai multe instrumente de lucru pentru a oferi servicii de consultanta strategica si solutii de comunicare: Landscape audit, Eco-audit, IQ Mapping, The Lab. Acesta din urma consta intr-un grup de experti din domeniul economic, social si al protectiei mediului, iar in momentul lansarii este format din: Corneliu Belciug, Dragos Bucurenci, Bogdan Florea, Michael Frankenburg, Eugen Hriscu, Doru Mitrana, Mircea Mocanu (PNUD), Francisc Peli, Andreea Rosca, jurnalistul Radu Soviani, Luminita Tanasie, Mircea Toma (AMP), Vlad Tudosie, Alexandra Tiganas (Ada Roseti), Bobby Voicu. Vezi detalii despre instrumentele Ogilvy Earth si despre participantii la The Lab aici.

Una dintre cele mai mari campanii desfasurate de OgilvyEarth la nivel global este campania Hopenhagen pentru promovarea Conferintei ONU de la Copenhaga, din decembrie a.c..