CNA a sanctionat, joi, postul OTV cu o amenda de 10.000 de lei pentru vulgaritati in timpul unei emisiuni difuzate dimineata, in care a fost discutata o operatie prin care un personaj "si-a marit stiuletele", potrivit unui comunicat al forului. In aceeasi sedinta, Consiliul a somat Antena 3 si Realitatea TV pentru dezechilibre in prezentarea candidatilor la presedintie.

In editia emisiunii matinale "Zori de zi", la rubrica Telefleanca, difuzata de OTV pe 27 octombrie 2009, moderatorul Claudiu Bogdan si invitatul Dudu Steel, supranumit elevul porno, au vorbit despre o recenta operatie a acestuia din urma, in timp ce pe ecran aparea titlul "Elevul porno si-a marit stiuletele de la 22 la 27 cm".

Conform Paginii de Media, sesizarea cu privire la emisiunea in cauza a venit din partea membrului CNA Constantin Dutu, care a propus ca sanctiune pentru OTV o "scrisoare usturatoare".

Vicepresedintele CNA, Ioan Onisei a fost mult mai aspru, propunand repetarea ultimei amenzi incadrata pe protectia copilului, care a fost in valoare de 25.000 de lei, scrie sursa citata.

Tot joi, membrii Consiliului au decis sa sanctioneze cu somatie publica posturile Antena 3 si Realitatea TV pentru dezechilibre in reflectarea campaniei electorale in emisiunile de stiri si dezbateri, si, respectiv, in emisiunile de stiri.

Conform Deciziei CNA privind regulile de desfasurare in audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea presedintelui, radiodifuzorii trebuie sa aiba in vedere urmatoarele principii: echitate - toti candidatii trebuie sa aiba posibilitatea de a se face cunoscuti electoratului, echilibru in prezentarea activitatilor de campanie ale candidatilor si impartialitate - tratarea tuturor candidatilor in mod obiectiv si echidistant.