"Decat o Revista", publicatie care apare intr-un singur numar si care se prezinta drept un proiect artistic si un "produs-exemplu pentru piata de periodice", va fi lansata duminica. In mediul online, publicitatea pe siteurile Vodafone va fi vanduta de acum si de Splendid Interactive.

  • "Decat o Revista", "publicatie generalista" prezentata drept "proiect artistic conceput de un grup de reporteri, editori, fotografi si designeri" nascut din dorinta "de a crea un produs-exemplu pentru piata de periodice", va fi lansata duminica, intr-un tiraj limitat, de 1.500 de exemplare, potrivit unui comunicat de presa. Revista, "finantata integral din buzunarul echipei", apare intr-un singur numar si are 120 de pagini in care se gasesc "povesti despre magie, pufuleti, mitul curentului, diacritice, alegeri si alte subiecte care alcatuiesc un melanj aiuritor, dar coerent, al lumii in care traim". Revista este construita in jurul unui nucleu editorial format din Cristian Lupsa, Raymond Bobar, Lavinia Gliga, Gabriel Dobre si Sebastian Ispas si are peste 40 de colaboratori.
  • Splendid Interactive anunta intr-un comunicat de presa ca incepand din noiembrie va reprezenta vanzarile de publicitate pentru siteurile www.vodafone.ro si www.youthsms.ro si portalul mobil Vodafone Live!. Portofoliul Splendid mai include, pentru Vodafone, serviciile de publicitate prin SMS (SMS Insert si Push SMS) si MMS (Push MMS) si flyerele atasate in factura de telefon. Pagina de media noteaza ca pana in prezent publicitatea pe siteurile Vodafone era administrata in exclusivitate de Intact Interactive, dupa aceasta mutare vodafone.ro si youthsms.ro fiind vandute atat de Splendid, cat si de Intact.