Difuzarea ilegala a rezultatelor exit pollurilor inainte de ora 21.00, Realitatea TV - agent electoral pentru Crin Antonescu, promovarea lui Mircea Geoana in timpul unui meci de fotbal, pe TVR 1 si difuzarea insistenta a imaginilor in care Traian Basescu pare sa loveasca un copil sunt doar cateva dintre abaterile profesionale sau legale comise de diverse entitati in ultimele zile, semnaleaza ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei.

"Exista riscul ca astfel de comportamente editoriale ale jurnalistilor sa alimenteze imaginea acestora de executanti ai unor comenzi venite din partea patronatului. Riscul acesta este cu atat mai mare cu cat domnul Sorin Ovidiu Vantu, o persoana perceputa public a avea calitatea de patron al grupului de presa Realitatea Catavencu, a aparut personal la Realitatea TV pentru a-si exprima atitudini negative fata de conducerea statului din ultimii 5 ani: 'a fost cea mai cretina conducere de la fanarioti si pana acum'", precizeaza ActiveWatch, intr-un comunicat de presa remis HotNews.

Citeste in continuare neregulile semnalate de ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei

1. Abandonarea subiectului fraudei electorale a doua zi dupa primul tur al alegerilor prezidentiale.

Ultramediatizat in perioada premergatoare primului tur si, mai ales, in ziua alegerilor, cand televiziunile au prezentat intr-o maniera alarmista pericolul fraudarii, subiectul a disparut total din agenda presei in zilele urmatoare. Un astfel de comportament editorial (abandonarea unui subiect de interes public major) este complet neprofesionist si genereaza suspiciuni privitoare la buna credinta a jurnalistilor care au relatat despre acest subiect.

2. Difuzarea ilegala a rezultatelor exit pollurilor inainte de ora 21.00 in ziua alegerilor.

Realitatea TV a difuzat in mod repetat anunturi care trimiteau telespectatorii la site-ul oficial al postului de televiziune pentru a vedea rezultatele preliminare ale exit-poll-urilor. In jurul orei 20:40, Realitatea TV a prezentat o lista a primilor sase candidati considerati “cu sanse” si a demarat procesul de “excludere” a trei dintre acestia, in functie de estimarile INSOMAR. Procesul de “eliminare” a candidatilor a fost insotit de comentarii in studio ce vizau dinamica electoratului in cel de-al doilea tur de scrutin. Practic, inainte de ora 21:00, postul Realitatea TV a comunicat, prin excludere, numele celor trei candidati ramasi “cu sanse” pentru al doilea tur de scrutin. Acest comportament a fost deja sanctionat de CNA cu amenda.

3. Realitatea TV, agent electoral in favoarea unuia dintre candidatii la Presedintie

Realitatea TV a difuzat din data de 24 noiembrie un spot in care isi exprima sustinerea pentru fostul candidat Crin Antonescu si modul acestuia de a face politica. Aparent, spotul este un promo care sustine un anumit model de politician si discurs politic, mesajul fiind ca: “sustinem si apreciem consecventa si coerenta in politica romaneasca”.

Imaginile si mesajele sonore alese de Realitatea TV pentru a ilustra aceste principii contin doua declaratii ale candidatului Crin Antonescu, (dinaintea si de dupa primul tur al alegerilor), in care acesta spune ca nu il va sustine niciodata pe candidatul Traian Basescu. Aceste declaratii menite a ilustra principiile enuntate mai sus au o evidenta orientare politica in defavoarea unuia dintre cei doi candidati ramasi in cursa si sunt de natura sa il avantajeze pe contracandidatul acestuia.

Consideram ca, prin selectia respectivelor declaratii ale lui Crin Antonescu si difuzarea lor sub identitatea asumata a postului, in cadrul campaniei sociale "Noi vrem respect", postul Realitatea TV renunta la neutralitate si impartialitate si se pozitioneaza explicit in favoarea unuia dintre cei doi candidati ramasi in cursa.

Nu contestam dreptul radiodifuzorilor de a-si asuma deschis anumite mesaje politice sau de a-si exprima sprijinul pentru un anumit politician, atunci cand acesta nu mai este actor electoral. Dar difuzarea acestor mesaje in timpul campaniei electorale nu trebuie sa avantajeze sau sa dezavantajeze pe ceilalti candidati; radiodifuzorii trebuie sa evite sa devina agenti electorali, rolul lor fiind acela de a informa corect si impartial publicul, asa cum prevede angajamentul radiodifuzorilor fata de reglementarile campaniei electorale in vigoare, anume de a relata despre toti competitorii angajati in cursa electorala intr-un mod echilibrat si corect. Astfel de pozitionari politice contin un puternic risc de decredibilizare a intregii bresle si vin intr-un moment in care asupra mass media se inmultesc acuzatiile ca fac jocurile unor actori politici.

4. Promovarea unuia dintre candidati in timpul unui meci de fotbal.

In data de 24 noiembrie, pe durata transmisiei meciului de Liga Campionilor dintre Unirea Urziceni si FC Sevilla, comentatorii TVR au mentionat prezenta pe stadion a candidatului PSD la presedintie, Mircea Geoana si a consilierului acestuia, Cosmin Gusa.

Desi acest fapt nu constituie o incalcare a legislatiei electorale, ziua respectiva nefiind cuprinsa in perioada electorala legala, consideram ca mentionarea numelui unuia dintre candidati intr-un asemenea context risca sa il defavorizeze pe celalalt candidat si sa alimenteze suspiciunile de partizanat politic al TVR in favoarea unuia dintre candidati. Suspiciunile sunt intarite si de acuzatiile privind existenta unor presiuni editoriale asupra celor doi prezentatori pentru mentionarea lui Mircea Geoana. De asemenea, AMP solicita Comisiei de Etica a TVR sa verifice existenta unor eventuale presiuni editoriale exercitate asupra celor doi comentatori din partea unor persoane aflate in functii de conducere in cadrul televiziunii publice.

De asemenea, ActiveWatch cere Consiliului National al Audiovizualului in calitatea sa de garant al interesului public in audiovizual sa investigheze daca articolul 6 din legea audiovizualului a fost incalcat: Art. 6 (1) Cenzura de orice fel asupra comunicarii audiovizuale este interzisa. (2) Independenta editoriala a furnizorilor de servicii media audiovizuale este recunoscuta si garantata de prezenta lege. (3) Sunt interzise ingerinte de orice fel in continutul, forma sau modalitatile de prezentare a elementelor serviciilor media audiovizuale, din partea autoritatilor publice sau a oricaror persoane fizice sau juridice, romane ori straine. (…).

5. Difuzarea insistenta a imaginilor in care Traian Basescu pare sa loveasca un copil.

In seara zilei de 26 noiembrie, ziarul Gardianul a publicat imaginile imaginile in care Traian Basescu pare a lovi un copil. Aceasta informatie este cu siguranta justificata din punct de vedere editorial, fiind un subiect de interes public major. Insa Gardianul a publicat imaginile fara a cere opinia celui implicat si fara a verifica autenticitatea materialului. Aceste imagini au fost preluate, tot fara a li se verifica autenticitatea, si de catre Realitatea TV si Antena 3.

Exista riscul ca astfel de comportamente editoriale ale jurnalistilor sa alimenteze imaginea acestora de executanti ai unor comenzi venite din partea patronatului. Riscul acesta este cu atat mai mare cu cat domnul Sorin Ovidiu Vantu, o persoana perceputa public a avea calitatea de patron al grupului de presa Realitatea Catavencu, a aparut personal la Realitatea TV pentru a-si exprima atitudini negative fata de conducerea statului din ultimii 5 ani: "a fost cea mai cretina conducere de la fanarioti si pana acum".

ActiveWatch-Agentia de Monitorizare a Presei adreseaza un apel catre toate institutiile media si catre toti jurnalistii sa acorde prioritate interesului public in astfel de momente cu o miza importanta pentru societate, si sa nu se abata de la regulile elementare ale profesiei.

Active Watch - Agentia de Monitorizare a Presei este membra a Aliantei pentru Alegeri Corecte alaturi de AsociatiaPro Democratia si de Cartel Alfa