Corporatia publica de radiodifuziune din Marea Britanie, BBC, a prezentat oficial, marti, planurile sale de restructurare a activitatilor, despre care a scris initial, saptamana trecuta, The Times. The Guardian noteaza ca BBC se angajeaza sa aloce productiei de continut cel putin 80% din fondurile obtinute din taxa de licenta, urmand sa-si reduca, anual, cheltuielile curente cu 100 de milioane de lire sterline, sa reduca la jumatate productia web si sa inchida BBC 6, Asian Network si doua canale pentru adolescenti.

Potrivit sursei citate, propunerile facute de BBC includ o reducere de 25% a bugetului alocat activitatilor web, o reducere cu 20% a cheltuielilor pentru productii de import, limitarea investitiilor in drepturile de transmisie a unor evenimente sportive si, eventual, vanzarea publicatiilor pe care le editeaza, precum Top Gear.

Masurile ar urma sa duca la o economie de 600 de milioane de lire anual, bani care sa fie reinvestiti in productia de continut de calitate. Propunerile urmeaza sa fie supuse dezbaterilor publice si, daca vor fi adoptate, ar putea afecta 600 de angajati sau colaboratori.

Reuters interpreteaza propunerile drept un semn al retragerii partiale a BBC din operatiunile comerciale pe care le desfasoara, pentru a se concentra mai mult pe activitatile sale de baza. Sursa apreciaza ca aceasta schimbare de strategie constituie un semnal ca BBC, acuzat in ultima vreme ca-si extinde activitatile fara temei, cedeaza in fata presiunilor venite din partea rivalilor de pe piata, inainte de alegerile generale de anul acesta, in care tema principala de dezbatere este reducerea cheltuielilor.

Cu toate acestea, potrivit Reuters, initiativa BBC este primita cu reticenta de un important sindicat al jurnalistilor si de alti oameni din industrie, potrivit carora masurile propuse nu ar duce la o diminuare semnificativa a activitatilor corporatiei britanice, care va ramane la fel de competitiva pe piata, in fata unor concurenti comerciali afectati profund de criza economica.