Rapoartele de activitate ale SRTv si SRR urmau sa fie discutate, miercuri, in sedinta de plen a Parlamentului, programata sa inceapa la ora 9. Sedinta a inceput cu intarziere, iar dezbaterea rapoartelor a fost blocata in urma nemultumirii alesilor PSD, care au spus ca raportul pe 2008 al televiziunii publice ar fi fost in mod neregulamentar trecut pe ordinea de zi. Daca acest raport este respins, presedintele-director general al SRTv, Alexandru Sassu, este demis.

Daca debaterile pe tema rapoartelor nu vor fi reluate azi, dupa votul din Senat privind cererea DNA de arestare a lui Catalin Voicu, ele trebuie reprogramate. Urmatoarea sedinta a camerelor reunite ar putea avea loc saptamana viitoare.

Sedinta de plen care trebuia sa inceapa la ora 9 a inceput la 11, iar reprezentantii PSD au spus, imediat, ca raportul SRTv a fost inclus neregulamentar pe ordinea de zi. Deputatul social democrat Florin Iordache a declarat ca in sedinta Birourilor Permanente reunite nu s-a discutat raportul televiziunii publice si ca acesta nu a fost transmis la casetele parlamentarilor. PSD a invocat ca nu s-au respectat procedurile privind distributia raportului.

Pe de alta parte, reprezentantii PDL au afirmat ca argumentele PSD ar fi pretexte pentru ca raportul sa nu fie dezbatut astazi. Dupa o pauza de consultari ceruta de social-democrati, cearta a continuat, insa fara niciun rezultat.

Nici raportul radioului public nu a fost, drept urmare, dezbatut.