ZenithOptimedia si-a revizuit in sens pozitiv predictiile privind cheltuielile globale de publicitate in 2010, apreciind, in cel mai nou raport trimestrial, ca piata va creste cu 2,2% la nivel international anul acesta, potrivit Mad.co.uk. Este pentru a doua oara cand agentia isi imbunatateste previziunile, dupa ce in decembrie 2009 - la capatul unui an si jumatate de prognoze negative - apreciase ca piata globala de publicitate va creste cu 0,9% in 2010.

Pentru Europa Centrala si de Est, ZenithOptimedia prevede o crestere de 5,7%. Potrivit sursei citate, agentia apreciaza, totusi, ca pietele dezvoltate precum Europa Occidentala vor continua sa scada anul acesta, insa intr-un ritm mult mai lent decat anul trecut. Dupa un declin de 12,1% in 2009, pietele dezvoltate "se stabilizeaza", scaderea publicitatii reducandu-se la 0.8% in 2010, arata raportul agentiei detinute de grupul de comunicare Publicis.

Cresteri mari vor inregistra in 2010 si pietele de publicitate din Orientul Mijlociu (4,7%), America Latina (9,3%) si Asia-Pacific, fara Japonia (10%).

ZenithOptimedia prevede acum, pentru 2011, o crestere a pietei globale de publicitate de 4,1%, iar pentru 2012 - de 5,3%.

Acelasi raport apreciaza ca Internetul si-a marit felia de piata de la 10,5% in 2008 la 12,6% in 2009, multumita indeosebi publicitatii prin motoarele de cautare. Ponderea publicitatii online de tip display a scazut, dar acest segment este de asteptat sa creasca multumita unor noi formate, precum video online. Raportul ZenithOptimedia apreciaza ca in 2012 Internetul va revendica 17,1% din totalul cheltuielilor globale de publicitate.