O retea europeana de organizatii ce militeaza impotriva fumatului a sesizat CNA in legatura cu recenta campanie media "de combatare a traficului cu tigari", initiata de British American Tobacco Romania, in colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor. Intr-o scrisoare adresata CNA si semnata de un reprezentant al sau in Romania, Reteaua Europeana pentru Prevenirea Fumatului sustine ca este vorba de o campanie de publicitate inselatoare, interzisa de lege. Campania respectiva a trezit deja, saptamana trecuta, nemultumirea membrilor CNA.

Reteaua respectiva, intitulata European Network for Smoking Prevention (ENSP), afirma in scrisoarea adresata miecuri CNA si transmisa joi HotNews.ro ca aceasta campanie este inselatoare deoarece:

  • "Prin aceste mesaje se transmite explicit informatia ca traficul ilegal de tigari este cuantificabil si ca la ora actuala se cunoaste cu exactitate dimensiunea acestuia: anual, bugetul de stat pierde un miliard de euro din cauza contrabandei de tigari.  Or, in prezent nu exista mijloace obiective de verificare si cuantificare a sumelor reprezentand economia subterana, acestea fiind simple speculatii, care, in mod evident nu pot fi probate. In consecinta, consideram ca pasajul referitor la suma de 1 miliard de euro este unul pur speculativ care induce in eroare opinia publica."
  • "In plus, acest parteneriat contravine prevederilor Articolului 5.3 din Conventia cadru pentru Controlul Tutunului ratificata de Romania prin Legea nr. 332 / 2005 articol ce stipuleaza clar: "In stabilirea si implementarea politicilor de sanatate publica referitoare la controlul tutunului, partile vor actiona pentru protejarea acestor politici de interesele comerciale sau de alt tip din industria tutunului”"

Drept urmare, ENSP cere, prin scrisoarea semnata de Cornel Radu-Loghin, director de politici si strategii al retelei, intreruperea campaniei pana cand MAI si BAT vor "furniza toate dovezile necesare privind exactitatea afirmatiilor din mesajele difuzate".

La sfarsitul lunii martie, comisarul general al Garzii Financiare, Ladanyi Arpad Csaba, citat de Mediafax, afirma ca evaziunea fiscala din domeniul comercializarii produselor din tutun se ridica la un miliard de euro. O estimare similara inaintase, in prealabil, si compania Novel Research, care evalua intr-un studiu ca, in primele doua luni ale acestui an, contrabanda cu tigarete in Romania a ajuns la 36% din totalul pietei. Ulterior, un alt studiu Novel Research - comandat de producatorii de tigari BAT si Japan Tobacco International - sustinea ca in martie contrabanda cu tigari ar fi scazut la 33,9% din piata, potrivit Mediafax.

Campania lansata de BAT in parteneriat cu Ministerul Administratiei si Internelor a starnit deja controverse la CNA. Saptamana trecuta, membrii forului au considerat neadecvat faptul ca initiatorii campaniei doresc sa informeze populatia asupra prejudiciilor cauzate de contrabanta cu tigari si nu in privinta efectelor grave ale fumatului asupra sanatatii.