In Razboaiele mele Adelin Petrisor isi recapituleaza deplasarile sale in importante zone de conflict ca fosta Iugoslavie, Irak, Liban, Afganistan, in inchisoarea Guantanamo, precum si intilnirile cu Yasser Arafat, Mu’ammar al Gaddafi, ayatollahul Mohamed Fadlallah sau teroristul sirb Arkan. Volumul Razboaiele mele va aparea saptamina aceasta la Polirom.

Razboaiele mele, de Adelin PetrisorFoto: Polirom

Volumul contine zece povestiri de razboi la baza carora stau reportaje realizate de jurnalist si difuzate de Antena 1, Realitatea TV sau TVR1, dar care contin si detalii care nu au aparut in stirile sau reportajele de la TV: conditiile din zona de razboi, intilnirile cu personajele amintite, detalii din culisele redactiilor precum si momentele tensionate prin care au trecut familia si prietenii ramasi acasa.

Jurnalistul Adelin Petrisor spera ca prin intermediul acestei carti sa regaseasca publicul elevat pe care televiziunile l-au pierdut din cauza dezbaterilor nesfirsite care au luat locul reportajelor si stirilor serioase.

„In Razboaiele mele am povestit citeva din experientele din Irak, Liban, Serbia, Afganistan si Guantanamo. Cititorul poate gasi si elemente din culisele diverselor redactii in care am lucrat. Poate vedea cit de greu se gasesc bani pentru proiecte interesante, cit de complicat este sa promovezi intr-un jurnal tabloidizat o stire serioasa. Mi-ar placea ca acesta carte sa fie citita de studentii facultatilor de jurnalism. Cred ca ei pot schimba modul in care sint azi facute cele mai multe dintre jurnalele de stiri. Viitorii jurnalisti pot scoate din atentia publicului „chilotii Biancai lui Bote” si pot aduce in prim plan lucruri serioase care chiar ne influenteaza viata.”, declara Adelin Petrisor.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, in prefata cartii, o recomanda tinerilor studenti la jurnalism: „Cartea aceasta mi se pare o lectura necesara pentru tinerii care vor sa imbratiseze meseria de gazetar – poate sa le stirneasca dorinta de a lucra greu, periculos, dar adevarat, in loc sa toace vorbe si sa umfle niste stiri cu pompa prin vreun studio de televiziune. Iar pentru un gazetar batrin ca subsemnatul e o priza de nostalgie a Epocii de Aur a jurnalismului, anii ’90 si inceputul anilor 2000, precum si acelor consumatori de presa de calitate."

„Adelin Petrisor nu seamana a «reporter de razboi». In asta constau farmecul si eficienta lui. Nu priveste otelit spre telespectator, nu adopta aerul macho al unui combatant inrait, nu candideaza la rolul de erou viril, mereu in pericol, gata sa se sacrifice pentru buna noastra informare. Pare mai curind vulnerabil, fara aderenta la brutalitatea frontului: e pur si simplu un tehnician inteligent al stirii, un comentator responsabil, reprezentantul nostru in teren, si nu un aventurier temerar dornic sa ne aduca in casa zgomotul transeelor. Ceea ce nu inseamna ca Adelin Petrisor nu stie ce risca. Dar e discret, calm, rezonabil. Rasfoindu-i cartea, am descoperit cu placere ca e si talentat”, declara Andrei Plesu.

Adelin Petrisor (n. 1975) este unul dintre cei mai cunoscuti jurnalisti de razboi din Romania. In prezent este corespondent special al Televiziunii publice. A transmis din Irak, Afganistan, Liban, Israel, Algeria, Albania si alte zone de conflict. In 2006 a realizat un reportaj in inchi­soarea americana Guantanamo. In timpul ofensivei americane din Irak, in 2003, a fost singurul cores­pondent roman care a transmis din Bagdad. De-a lungul timpului a intervievat persona­litati precum Yasser Arafat, Ehud Barak, Benjamin Netanyahu, Valentino Rossi, ayatollahul Mohammed Fadlallah, Jaap de Hoop Scheffer. In anul 2007 a publicat un album de fotografie intitulat Corespondent de razboi.