​Compania elvetiana Logitech a prezentat miercuri sistemul de conectare la Google TV, platforma software prin care gigantul american promite acces la televiziune si internet pe acelasi ecran TV. Logitech Revue, dispozitiv format dintr-un set-top box si o tastatura pentru control, este compatibil doar cu televizoare care dispun de conexiune HDMI si va fi disponibil pe piata americana pana la sfarsitul acestei luni la un pret de 300 de dolari, nivel care ar putea fi o bariera serioasa in calea consumatorilor, spun analistii.

Sistem Logitech pentru Google TVFoto: Logitech

In afara de dispozitivul Logitech Revue, compania elvetiana specializata in componente si perficerice PC a lansat miercuri si alte periferice pentru platforma Google TV, respectiv un Mini Controller la 130 dolari si un dispozitiv pentru apeluri video la un pret de 150 dolari.

"Suntem mandri de colaborarea cu Logitech in crearea primului set de dispozitive Google TV, prin care se va putea accesa internetul si continutul TV, pe acelasi ecran HD", a declarat Mario Queiroz, vicepresedinte in cadrul Google, citat de AFP.

Google a anuntat luni ca Amazon, NBA, Netflix, The New York Times, NBC Universal, USA Today si alte companii vor furniza continut si aplicatii pentru platforma Google TV.

Dezvoltata in parteneriat cu Sony, Logitech si Intel, platforma Google TV va fi disponibila pe piata americana in aceasta luna si la nivel mondial in 2011. Google a lansat la inceputul acestei saptamani un site de prezentare a acestui serviciu prin care utilizatorii vor putea efectua cautare pe web, accesa aplicatii, filme si jocuri sau viziona programele de televiziune de pe acelasi ecran TV.

In afara de produsele Logitech, Google TV va putea fi accesata si prin intermediul unor televizoare Sony care vor avea aceasta platforma incorporata, linie de produse care ar urma sa fie lansata in piata in aceasta toamna.

Analistii atentioneaza insa ca pretul este momentan ridicat.

"Revue reprezinta o implementare buna a Google TV si cu siguranta o experienta mai bogata pentru utilizator decat Apple TV, dar costa de trei ori mai mult", a declarat pentru AFP Rob Enderle analist in cadrul Enderle Group, care nu se asteapta la volume mari de vanzari pana ce preturile nu scad sub pragul de 200 de dolari.

Apple a prezentat la inceputul lunii trecute un nou dispozitiv Apple TV, cu 80% mai mic decat versiunea anterioara si la un pret de 99 dolari, care poate fi conectat la televizor si prin care utilizatorii pot inchiria si vedea filme sau emisiuni de pe iTunes sau Netfilx.