Emil Hurezeanu va face parte dintr-un board editorial al Realitatea TV, condus de Stelian Tanase

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 1 noiembrie 2010, 14:44 Economie | Media & Publicitate

Emil Hurezeanu va face parte dintr-un board editorial care va functiona la nivelul postului Realitatea TV si care va fi condus de Stelian Tanase, a declarat, pentru Mediafax, noul director general al televiziunii.

Stelian Tanase, care, de luni, 1 noiembrie, preia atributiile de director general al Realitatea TV, a declarat ca urmeaza sa se intalneasca in cursul acestei zile cu noul management al postului, reprezentat de compania Asesoft.

"O sa le prezint lista cu membrii board-ului", a spus Stelian Tanase, precizand ca o astfel de structura exista la toate posturile de televiziune mari.

Board-ul editorial va fi condus de Stelian Tanase si va cuprinde intre 7 si 11 persoane, printre care se numara Emil Hurezeanu, care, la mijlocul lunii octombrie, a renuntat la functia de presedinte al grupului Realitatea-Catavencu.

"Emil Hurezeanu a acceptat sa faca parte. Am avut mai multe discutii cu dansul si eu sunt foarte onorat sa pot colabora cu el. Este un om care are multa experienta de media. E nevoie de oameni cu experienta si de oameni echilibrati", a spus Stelian Tanase.

Potrivit lui Stelian Tanase, pana in prezent, alte sase personalitati au acceptat sa faca parte din acest board editorial. El nu le-a dezvaluit numele, insa a precizat ca printre ei se numara doi sociologi si un istoric.

Stelian Tanase a precizat ca acest board editorial se va intruni o data pe saptamana, la doua saptamani sau mai des, atunci cand va fi nevoie. "Asta vom discuta impreuna cu toti membrii board-ului, care vor asigura directia ca acest proiect pe care l-am inaintat sa se respecte. Asta va fi menirea lui si sa dea un anumit echilibru", a mai spus Stelian Tanase.

Pana la momentul difuzarii acestei stiri, Emil Hurezeanu nu a putut fi contactat.


Citeste mai multe despre   






















2867 vizualizari

  • +12 (20 voturi)    
    Hmmmm... (Luni, 1 noiembrie 2010, 14:50)

    George [anonim]

    Cainele nu pleaca niciodata de la macelarie. Hurezeanu s-a compromis definitiv asa ca oricum n-ar fi contat daca s-ar fi retras sau nu din cloaca in care s-a simtit atat de bine pana acum... Griveii se vor uita in continuare la iRealitatea tv. Pe ei mizeaza tovarasul Stelica Tanase zis si Dodel in lupta cu audienta.
    • +9 (15 voturi)    
      toata lumea rade canta si danseaza (Luni, 1 noiembrie 2010, 15:01)

      antikgb [anonim] i-a raspuns lui George

      afara i vopsit gardu" inauntru leopardu..:)) in alta ordine de idei..nea stelica are ocazia sa l antreneze pe geoana ca tot se oferise sa i faca un training in campania electorala.cat despre hurezeanu...vremuri grele nene hary .si la publika tv tot grele.
      • +11 (17 voturi)    
        Ce sa-i faci.... (Luni, 1 noiembrie 2010, 15:33)

        Hopeless [anonim] i-a raspuns lui antikgb

        ....vremea nefavorabila... Se dau si ei dupa cum bate...Vantu'. Dar sa nu uite ca cine seamana Vant, culege furtuna... Si cand ma gandesc ca acum cativa ani il simpatizam de d-l Hurezeanu...
  • +14 (18 voturi)    
    Stelu BBC (Luni, 1 noiembrie 2010, 14:54)

    Sean Coneri [anonim]

    Omul care vorbeste nonstop peste invitati.Asa e el te invita la emisiune ca sa aiba el peste cine sa vorbeasca.Emisiunea lui cu Dinescu este hilara .L-a gasit pe Dinescu care si el vorbeste peste Tanase si creeaza o harababura din care se intelege de cele mai multe ori ce a mancat poetul pantecului glorios al lovilutiei ori ce are de gand sa manince.Mai bine faceau o emisiune culinara ca era mai de folos .BBCulinar adica berbecii culinari .
  • +11 (15 voturi)    
    griveii lui vintu (Luni, 1 noiembrie 2010, 15:01)

    lc [anonim]

    are obrazul gros acest analist , se face ca nu intelege ca si el si rtv nu au credibilitate.
  • +10 (14 voturi)    
    este evident (Luni, 1 noiembrie 2010, 15:05)

    mihai [anonim]

    ca din board vor face parte:Cristian Parvulescu ,Alin Teodorescu( doi sociologi),decanul facultatii de Istorie(istoric), Bogadan Chiriac si iubitii lideri de sindicat.
    • +4 (4 voturi)    
      si Alistar , (Luni, 1 noiembrie 2010, 20:48)

      oki [anonim] i-a raspuns lui mihai

      nu-l uitati pe Alistar !
  • +6 (8 voturi)    
    putea fi si mai rau! (Luni, 1 noiembrie 2010, 15:18)

    bula [anonim]

    fi putut fi membri: SRS, Hardau -sindicalistul expert in toate, Ciuvica, Tatoiu, Ghise si Saftoiu (oricare dintre ei) . Se pare ca deocamdata nu-s pe lista.
    • +2 (2 voturi)    
      LUI BULA (Marţi, 2 noiembrie 2010, 17:03)

      carat [utilizator] i-a raspuns lui bula

      Dar fi convins ca vor fi invitati de *onoare* in fiecare seara. Ce rating va mai avea Irealitatea fara olguta vasilescu sau fara lavinia sandru si bineinteles fara *minunatii* pe care i-ai enumerat ? lista poate fi complectata.
  • +5 (7 voturi)    
    Am o singura speranta (Luni, 1 noiembrie 2010, 15:20)

    sile [anonim]

    Tot ce pot sa astept, ar fi ca noua conducere sa revina la o politica editoriala normala. Desi, avand in vedere radacinile Asesoft, tranzactia a fost mai mult de tip "o mana spala pe alta".
  • +10 (12 voturi)    
    sunt eu, Grivei ! (Luni, 1 noiembrie 2010, 15:44)

    Vera [anonim]

    S Tanase, Hurezeanu, oamenii astia nu au bun simt. Dupa ce s-au compromis in halul in care i-a compromis Vintu, se fac ca nu despre ei e vorba si dau ca porcul cu ritul inainte. Mare nesimtiti si prosti ne mai cred ei pe noi, Griveii ! Nu-i asa Stelica, 'golanasu' lu' Vintu ", ? Ba.....!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Sunteti total compromisi, voi nu vreti sa intelegeti ? cine dracu mai da doi bani pe iRealitatea voastra ? Chiar si cind veti spune ceva adevarat va suna a minciuna si manipulare. Hai, sub pamint ascundeti-va repede, ca in curind nici pamintul nu va va mai rabda, manipulatori ordinari care ati vrut sa distrugeti tara asta si asa ca vai de ea ! Glontul vostru ne-a trecut pe la timpla ! Criminali de constiinte !
    • +2 (2 voturi)    
      LUI VERA (Marţi, 2 noiembrie 2010, 17:08)

      carat [utilizator] i-a raspuns lui Vera

      Bravo Vera, felicitari pentru postarea scurta dar foarte cuprinzatoare.
  • +9 (11 voturi)    
    inca ceva ! (Luni, 1 noiembrie 2010, 16:12)

    Vera [anonim]

    Hurezeanu sa vina in fata telespectatorilor sa-si ceara scuze ca sub directoratul lui s-au produs unele din cele mai mari atrocitati din mass media din ultimii 20 de ani. Rusine Hurezeanu, mare jurnalist la Europa Libera ! Mare jurnalist, mare caracter ! Suntem furiosi pe Hurezeanu ca ne-a tradat, sub aura unui intelectual fin si rafinat. Tanase oricum nu conteaza, este un nimeni, un mercenar fara caracter insetat debani.
  • +5 (7 voturi)    
    Nu mai pot reusi decat impreuna (Luni, 1 noiembrie 2010, 16:17)

    dorin bretan [anonim]

    Compromis ramane, asa ca nu are sanse decat ,, in sistem"
  • +4 (4 voturi)    
    nu se poate ! (Luni, 1 noiembrie 2010, 17:22)

    panfil flecaru [anonim]

    fara dinsecul ?!
    sociologi, istorici...
    fara poietzi natzionali ?
    undei romantizmul lovirutzioar, unde'i rima ?!
  • +4 (4 voturi)    
    Stelian Tanase= Un idivid fara meserie ! (Luni, 1 noiembrie 2010, 18:50)

    cornel [anonim]

    Acesat individ nu a facut nimic cu adevarat in viata. e practic un escroc in intelegerea mea.
    Hurezeanu ? Un ziarist adevarat care m-a dezamagit cel mai mult dupa 1990. Nu vreau sa mai aud de acesta.
  • +6 (6 voturi)    
    jalnic (Luni, 1 noiembrie 2010, 18:54)

    neagoe [utilizator]

    Nea Emile, cum e sa fii "la p..a" lui Vantu? Sau poate ai mancat si mata niste patrunjel ca Stelica, Cristinel sau Mirciulica si crezi ca acu' ca nu-ti mai miroase gura...

    Nota: Ce e intre ghilimele e citat din stenograme si autorului de drept; Hotnews, va rog nu cenzurati.
    • +2 (2 voturi)    
      LUI NEAGOE (Marţi, 2 noiembrie 2010, 17:13)

      carat [utilizator] i-a raspuns lui neagoe

      Dar dupa ce s-a compromis total, unde in alta parte si-ar mai gasi locul Hurezeanu? Crezi ca pentru el banii au miros ?
  • +6 (6 voturi)    
    emil (Luni, 1 noiembrie 2010, 19:54)

    danarad [anonim]

    cred ca no sa cereti , respect , iarasi , pt. ca respectul se cistiga, nu se cerseste, si oricum si ce ati avut, la luat ...vintu....cred ca ,nestiuti de nimeni, inca scrieti osanale dedicate tov. ceausescu...
  • +2 (2 voturi)    
    Oare nu cunosc povestioara? (Marţi, 2 noiembrie 2010, 13:20)

    RA. [utilizator]

    Un cioban statea cu turma sa nu departe de sat pe o pasune bogata cu iarba grasa. Iar intr-o zi ,nu stiu de ce, poate pentru ca se plictisea sau pentru ca nimeni nu trecea pe la el, a venit in sat stigand in gura mare : Lupu' (n.r. de mare), Lupu', Lupu' la oi. Oamenii cum au auzit s-au inarmat cu ce aveau prin batatura si au pornit spre pasune sa alunge lupul de la turma ciobanasului. Cand au ajuns la pasune nici urma de lup, iar oile pasteau linistite ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Peste doua zile ciobanul nostru, iar plictisi probabil de singuratate iar da fuga in sat si incepe sa strige cat il tin bojocii: Lupu', Lupu', Lupu' la oi. Satenii fara sa carteasca au luat fiecare ceva la mana si au pornit spre oi sa prinda si sa starpeasca lupul. Cand au ajuns la locul de pasunare iar liniste si pace. Satenii au ridicat din umeri in semn ca nu inteleg ce se intampla. Dupa ce plecara ciobanul radea de se prapadea, de unul singur de ce a reusit sa faca pentru a doua oara satului. Nu trecura multe zile, caci ciobanul inca mai avea ranjetul in coltul gurii dupa ce le facura satenilor, ca au aparut la stana niste lupi si au inceput sa faca prapad. Ciobanul porni in goana spre sat sa aduca ajutor si nu bine intra in sat si incepu' sa strige: LUPU, LUPU, LUPU. Satenii si oamenii au ezitat un pic vrand sa i-a ceva la mana si sa mearga sa-l ajute pe cioban, dar si-au amintit de zilele trecute cand au fost pacaliti si au crezut ca e iar numai o pacaleala de-a ciobanului, asa ca nu l-au mai luat in seama de data asta. Ciobanul vazand ca nu primeste nici un ajutor s-a intors la turma sa lupte singur cu Lupii. Cand a ajuns nu a mai gasit mai nimic din turma .


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version