Realizatorul TV Serban Huidu, care a suferit un accident pe o partie de schi din apropierea statiunii austriece Innsbruck, a iesit sambata din coma indusa, s-a ridicat in fund pe pat si a vorbit cu familia si cu medicii de la spitalul in care este internat, anunta Mediafax, citand Prima Tv.

Serban HuiduFoto: Agerpres

Miercuri, realizatorul TV Serban Huidu a fost internat in stare de coma la Spitalul Universitar din Innsbruck, dupa ce a suferit un accident pe o partie de schi din apropierea statiunii Innsbruck. El a fost mentinut in stare de coma indusa, pentru a i se face investigatii medicale. Huidu a fost supus, joi dimineata, unei tomografii computerizate, in urma careia s-a observat o sangerare minimala interna si o fractura exterioara a cutiei craniene, a spus, joi, intr-o conferinta de presa, medicul Erich Schumtzhard. El preciza ca in urmatoarele ore starea lui Huidu va ramane, cel mai probabil, stabila si ca medicii vor incepe treptat sa il trezeasca din coma.

Mihai Gainusa, care a mers la Spitalul Universitar din Innsbruck sa isi viziteze colegul, spunea, joi seara, ca acesta a fost detubat, si-a recunoscut sotia si sigur se va face bine.

Purtatorul de cuvant al Spitalului Universitar din Innsbruck a anuntat, vineri, ca medicii care il ingrijesc pe Serban Huidu au inceput sa il scoata din coma indusa, reducandu-i treptat medicatia care il tinea in aceasta stare. Echipa medicala a comunicat ca se asteapta ca Huidu sa fie deplin constient luni sau marti. Daca nu apar complicatii, medicii vor decide cat timp va mai ramane internat Huidu sau daca se pune problema unui transfer pentru tratament la o alta clinica.

Conform medicilor, refacerea completa a lui Serban Huidu este o chestiune "de saptamani", insa personalul medical s-a declarat optimist.

De asemenea, medicii au precizat ca datorita faptului ca purta o casca de protectie, Serban Huidu nu a suferit o accidentare mai grava, ce putea fi chiar fatala.