Un post TV dedicat filmului si teatrului din Romania, TV Convergente Europene, a primit, marti, licenta din partea CNA, intr-o sedinta in care, pe de alta parte, Consiliul a respins o cerere de licenta pentru un canal TV "ezoteric", Destin TV. Membrii CNA au respins cererea pentru Destin TV din cauza interdictiilor existente inca in Codul audiovizual cu privire la astrologi si prezicatori, a caror activitate e recunoscuta oficial de la inceputul anului.

CNA a fost de acord sa ofere Fundatiei Convergente Europene licenta pentru postul TV cu acelasi nume, care urmeaza sa porneasca "de la cea mai ieftina cale, cea de retransmitere prin Internet". Postul urmeaza sa difuzeze in primul an de emisie numai productii audiovizuale realizate de alti producatori, urmand sa introduca productie proprie treptat, incepand din 2012.

  • Fundatia Convergente Europene, fondata de Mihaela Cristina Mostavi, este condusa de Eugen Blaga - presedinte, Horea Corneliu Murgu - vicepresedinte si Constantin Florea - secretar
  • Misiunea postului, potrivit documentatiei depuse la CNA, este ca "filmul romanesc trebuie promovat/difuzat, (...) trebuie sa revina in mentalul romanesc bucuria, satisfactia estetica fata de creatiile marilor nostri creatori"
  • Fundatia a inceput deja tratativele cu RCS/RDS si UPC pentru retransmiterea postului, dar "vom porni de la cea mai ieftina cale, cea de retransmitere prin internet"

Pe de alta parte, CNA a respins, marti, cererea de licenta a firmei Reu Capital SRL din Bucuresti pentru postul de televiziune "Destin TV". Principalul motiv invocat de membrii CNA in decizia de respingere a fost ca, desi ocupatii precum cele de prezicator sau astrolog sunt recunoscute oficial de la inceputul anului, Codul audiovizual prevede in continuare ca "nu pot fi difuzate emisiuni interactive in care publicul apeleaza la vrajitori si ghicitori sau la alte activitati interzise prin lege".

  • Reprezentantii firmei Reu Capital au spus ca aceasta firma opereaza si un call center cu 40 de consultati si ca formatul general al emisiunilor presupune ca "se alege un astrolog/prezentator pe o tematica ezoterica, se afiseaza numarul de telefon la care poate fi apelat, iar telespectatorii pot intra in direct cu oamenii din call center sau cu prezentatorul", contra cost. Subiectele abordate in emisiunile postului ar fi tinut de "viata, horoscop, psihologie", dupa cum au spus reprezentantii firmei, dand drept exemplu postul Astro TV din Germania.

Rasvan Popescu, presedinte CNA: "Deocamdata exista o interdictie legala, care poate fi eliminata prin modificarea legislatiei (Codul audiovizual - n.r.), dar pana atunci ramane interdictia".