Grupul media elvetian Ringier a anuntat marti lansarea primei reviste destinate exclusiv tabletelor din portofoliul sau. Noua revista, numita “the collection”, va avea o abordare mono-tematica, aprofundand in fiecare editie cate un singur subiect. Publicatia digitala va folosi posibilitatile tehnice disponibile pe tablete pentru a oferi continut multimedia utilizatorilor si va fi disponibila in engleza, germana si chineza, conform unui comunicat de presa care anunta lansarea.

the collectionFoto: Ringier.ch

“the collection” va fi disponibila pentru inceput doar in magazinul de aplicatii Apple la un pret de 5$, iar in trimestrul al doilea al anului va avea loc si lansarea pe platforma Google Android.

Primul numar al revistei va avea ca tema “Printul William - marea speranta a monarhiei britanice” si a fost dezvoltat de echipe Ringier din Elvetia si Vietnam. Unul dintre cele mai importante articole, care descrie pregatirile pentru nunta regala de la sfarsitul lunii aprilie, va fi actualizat automat si gratuit dupa eveniment, publisher-ul subliniind astfel avantajele unei publicatii electronice.

Ringier este unul dintre cele mai importante grupuri media din Europa, fiind prezent si pe piata din Romania prin cotidianul Libertatea si suplimentele acestuia, revistele Joy, Lumea Femeilor, Unica, TV Mania si altele.