Comisarul european pentru comerț a confirmat pe 21 ianuarie a.c. întreruperea temporară a negocierilor cu SUA pentru protecția investițiilor străine, pentru a permite o consultare publică de 3 luni pe marginea abordării pe care UE trebuie să o urmeze.
Sunt încă neclare motivele reale pentru care Karel De Gucht a luat această decizie. Foarte probabil, disputa între Comisie și statele membre, pentru întâietate în negocierile vizând investițiile străine, este motorul principal. Tratatul de la Lisabona conferă Bruxelles-ului competență exclusivă în domeniu, dar unii membri influenți ai UE nu sunt dispuși să renunțe așa ușor la prerogative.
Înarmat cu rezultatul unei consultări publice, comisarul va putea găsi cu mai multă ușurință căi pentru a construi o poziție comună a UE la cel mai mic numitor comun. Cu alte cuvinte, o poziție comună care extinde către toți avantajele de care acum doar câțiva beneficiază, eliminând, în același timp, concesii naționale care favorizează exclusiv anumiți membri Uniunii.
Un subiect de discuții aprinse îl constituie, cu siguranță, regimul investițiilor străine în serviciile de utilități publice, domeniu în care se ciocnesc adesea interese semnificative: interesul cetățeanului de a avea acces la utilități în regim competitiv, cu servicii de calitate, interesul statului de a menține controlul asupra unor sectoare cu impact politic, electoral sau din punct de vedere al securității, ori interesul unor companii private de a-și menține quasi monopolul pe anumite piețe UE.
Karel De Gucht promite statelor membre că vor putea continua să reglementeze la nivel național în sectoarele considerate sensibile, în ciuda competenței exclusive a Comisiei Europene.
Regimul investițiilor și practica juridică conexă în spațiul nord american diferă oarecum de cea europeană, operatorii de peste ocean având la dispoziție instrumente eficiente, cum ar fi conceptul de expropiere indirectă, potrivit căruia investitorul este despăgubit dacă statul adoptă măsuri administrative care, deși nu reprezintă stricto sensu o expropiere, au un efect echivalent acesteia. Spre exemplu, declararea ca arie protejată a unei zone pentru care au fost emise anterior permise de exploatare a unor resurse naturale ar putea fi considerată expropiere indirectă; cu toate că statul nu îl văduvește pe investitor de proprietatea asupra terenului, acesta își pierde dreptul să-l folosească potrivit destinației și aprobărilor inițiale, fără de care operatorul economic nu ar fi luat decizia de investi.
Soluția adoptată în cazul SUA va afecta și alte negocieri comerciale importante, în special cu Canada și, de ce nu, China, cu care UE tocmai a început tratativele la acest capitol.
Nu în ultimul rând, SUA este exact partenerul în fața căruia UE trebuie să-și reafirme un set de valori fundamentale, fără respectarea cărora cooperarea între cei doi actori globali nu-și va atinge întregul potențial. Consultarea publică în chestiuni în privința cărora deciziile se iau, îndeobște, în spatele ușilor închise, este un pas în direcția bună, pentru diminuarea deficitului democratic de care suferă procesul decizional la nivelul Uniunii.
La final de mandat, De Gucht pare hotărât să transmită succesorului său un portofoliu pentru comerț, implicit o Comisie Europeană mai bine așezată în drepturile sale, conferite de Tratatul de la Lisabona, de partener credibil pentru actorii internaționali și interlocutor viabil pentru cetățenii UE, dincolo de diviziunile și distincțiile naționale, individuale. Dacă acțiunea comisarului pentru comerț va fi încununată de succes iar consultarea publică va sprijini poziția Comisiei Europene în detrimentul abordărilor naționale, acest precedent ar putea remodela echilibrul de putere la Bruxelles. Comisia Europeană ar putea asculta, mai des, mai degrabă păsul opiniei publice europene decât zumzetul uneori indistinct de pe culoarele Consiliului UE. În final poate n-ar fi chiar atât de rău cum pare, unora!
