​"Se combina foarte mult arta cu negotul. In domeniul vinurilor si a gastronomiei, e nevoie de foarte mult savoir-faire in spate. Este o lume exclusiva, mica, a produselor bune, care nu se incruciseaza niciodata cu cea a supermaketurilor." Cristian Preotu este unul dintre romanii care au ales sa se intoarca in tara, desi avea alternativa unei cariere de succes la Paris sau la Londra. A ales sa readuca in Romania cultura gastronomica pe care cinci decenii de comunism au distrus-o aproape total, printr-un business care se invarte, dupa cum spune si el, in jurul "lucrurilor bune".