​Intalnire online sustinuta de Metropolitan Life

VIDEO INTERVIU Riscuri in siguranta copiilor si sfaturi pentru preventia accidentarilor

de     Smile Media
Luni, 11 august 2014, 13:34 Parinti in control

Doctorul Laura Niculescu in studioul HotNews
Foto: Hotnews
Copilul nu trebuie crescut intr-un glob de sticla, activitatile sunt permise de parinte si tot el trebuie sa se ingrijeasca de limitele acelor activitati, a spus doctorul Laura Niculescu, specialist chirurgie pediatrica intr-un interviu despre precautie, preventie si echilibru in cresterea copiilor realizat in studioul HotNews.ro

Fragmente din cadrul interviului realizat in studioul HotNews.ro
  • Putem vorbi in primul de copiii care se prezinta la camera de garda cu traumatisme: la nivelul capului, pieptului sau abdomenului sau organelor genitale. 
  • Cele mai frecvente sunt produse la locul de joaca prin cadere la acelasi nivel pe un corp dur, accidente de trotineta, bicicleta, metode de distractie ale copilului;
  • Un alt aspect legat de siguranta copilului unde medicul chirurg pediatru poate intalni situatii sunt acele situatii in care copii aspira, inghit anumit corpi straini care sunt retentionati. In cazul aparatului respirator este apanajul medicilor ORL-isti, dar in cazul aparatului digestiv, esofag, stomac sau in alte puncte intra in preocuparea noastra.
  • Orice copil se loveste si plange, dar pot fi anumite semne care sa ingrijoreze parintele - copilul nu respira bine, isi pierde constienta, nu are aceeasi activitate, acuza dureri sau varsa. 
  • Sunt situatii in care semnele clinice sunt minime - durere, echimoze - urme ale traumatismului in sine, dar traumatismul sa fie intens si sa se soldeze cu rupturi ale organelor interne. Sunt caderi pe anumite corpuri care se soldeaza cu leziuni ale organelor interne.
  • Tipul de accident depinde de varsta la care se afla copilul. La varsta de sugar riscul e mai mic, dar pot aparea traumatisme prin caderea din pat sau copii neasigurati pe durata transportului in carucioare sau alte sisteme de transport.
  • Pentru copii mai mari este frecventa cunoasterea de tip oral. Copilul baga in gura jucariile. Trebuie respectate indicatiile de a nu se da copiilor jucarii foarte mici pe care le pot inghiti sau aspira, obiecte ascutite, dure.
  • La varste mai mari intervin accidentele de joaca si la orice varste pot interveni accidentele rutiere.
  • Copilul nu trebuie crescut intr-un glob de sticla si trebuie sa i se permita sa faca anumite activitati, dar ca parinte, inainte de a permite copilului trebuie evaluat riscul potential si cautate metode de a preveni acele posibile accidente. Copilul trebuie sa aiba o viata normala, sa cunoasca. Iar limitele le impune fiecare adult.




Dr. Laura Niculescu este medic specialist chirurgie pediatrica la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucuresti.
Erata: Dintr-o eroare, doamna doctor Laura Niculescu a fost prezentata ca medic specialist in oncologie. Mentionam ca doamna doctor este specializata exclusiv in domeniul chirurgiei pediatrice. Citeste mai jos raspunsurile din cadrul intalnirii online.


Citeste mai multe despre   






















2942 vizualizari

  • nepotica (Luni, 11 august 2014, 14:15)

    Bunelu' [anonim]

    Buna ziua. D-na doctor am o nepotica de un an si o iubesc ca ochii din cap. I-au aparut dintisorii si este agitata ,nervoasa,nu mai doarme dupa -amiaza.Are multe jucarii din plastic care le baga in gura,stiu ca o doare mititica dar ce sa mai fac.Poate ma ajutati cumva sa o mai linistesc.Multumesc.
    • Raspuns (Marţi, 12 august 2014, 13:18)

      Laura Niculescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Bunelu'

      Buna ziua, problema pusa de dumneavoastra cred ca este frecventa pentru orice parinte. In primul rand trebuie sa va asigurati ca nu este vorba doar de cresterea dintilor si de disconfortul provocat de aceasta etapa. In acest sens, va recomand o vizita la medicul pediatru al copilului care se va asigura ca nu exista o problema majora si care va va recomanda medicatie specifica pentru durerile provocate de cresterea dintilor. Trebuie sa aveti grija pentru ca unele geluri folosite pentru calmarea acestor dureri pot conduce la supradozare si efecte neplacute.

      In ceea ce priveste specialitatea mea, aceea de chirurg pediatru, va recomand sa aveti grija cu obiectele pe care micuta le introduce in gura intrucat daca sunt foarte mici pot fi aspirate sau inghitite si se pot bloca pe traseu. De asemenea, nu trebuie sa fie ascutite sau din materiale dure.
  • Intrebare (Luni, 11 august 2014, 20:34)

    Marian [anonim]

    Am urmarit campania Metropolitan Life si vazand unele statistici m-am ingrozit. Numarul de boli grave contractate de copii este inspaimantator. Stiu ca poate suna ca o intrebare care va va face sa ridicati poate din umeri dar ce putem face pentru a evita boli precum cancerul la copii? Poate fi facut ceva?
    • Raspuns (Marţi, 12 august 2014, 14:29)

      Laura Niculescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Marian

      In privinta riscului de cancer intrebarea se adreseaza in special unui oncolog pediatru. Ca sfaturi generale privind preventia bolilor grave, va recomand sa asigurati copilului dumneavoastra o alimentatie echilibrata (cantitati recomandate din fiecare grupa nutritionala) cu alimente cat mai naturale si adaptata varstei.

      De asemenea, e bine sa urmariti un stil de viata adecvat etapei de varsta si sa evitati consumul excesiv de medicamente. Inainte de a administra un medicament copilului dumneavoastra cereti sfatul medicului de familie sau medicului pediatru.
  • sfaturi (Luni, 11 august 2014, 21:29)

    Alexandra [anonim]

    Care ar fi sfaturile pe care le-ati da parintilor in functie de categoria de varsta a copilului:
    0-3 luni
    4-6 luni
    6-12 luni
    1-3 ani?
    • Raspuns (Marţi, 12 august 2014, 13:35)

      Laura Niculescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Alexandra

      Este extrem de important ca in primul an de viata parintii sa pastreze un contact strans cu medicul pediatru. Fiecare varsta are specificul ei.

      In primele luni de viata parintii trebuie sa urmeze sfaturile pediatrului privind calendarul de vaccinare obligatorie, privind alimentatia corespunzatoare fiecarei etape (de la alimentatie exclusiv lactata pana la etapa diversificarii) si cresterea si monitorizarea functilor vitale.

      Daca in primele 6 luni copilul nu are o mobilitate semnificativa in urmatoarele, riscul producerii accidentelor este mare si de aceea necesita o atentie deosebita din partea celor care ii supravegheaza.

      Ca recomandare profilactica (de preventie), o ecografie abdominala efectuata in primul an de viata este un screening bine venit.

      In momentul in care copilul intra intr-o comunitate (cresa, gradinita) parintii trebuie sa fie precauti si sa trateze corespunzator eventualele boli contactate (viroze respiratorii, boli diareice).
  • Despre medicamente... (Marţi, 12 august 2014, 9:27)

    Elena [anonim]

    Buna ziua,
    as dori sa stiu daca antibioticul este baza care provoaca cele mai multe probleme organismelor foarte tinere (si nu numai) si daca mai sunt medicamente asemanatoare care fac "pagube" mari in sanatatea copiilor. Va intreb pentru ca as vrea sa stiu daca facem bine ca luptam contra bolilor cu medicamente "usoare" inainte de a apela la medicamente puternice pe care multi medici le prescriu foarte usor(ex.: urticarie serioasa banuita a fi alergie -medicament puternic prescris pe care nu l-am administrat, in schimb am invins cu mixtura mentolata si Aerius si apoi am facut analize de sange amanuntite unde nu a iesit ceva suspect). Va multumesc!
    • Raspuns (Marţi, 12 august 2014, 13:46)

      Laura Niculescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Elena

      Exista o perceptie diferita asupra a ceea ce reprezinta un medicament puternic.

      Antibioticele au indicatie atunci cand se trateaza o infectie produsa de o bacterie. Ele nu sunt active in viroze si atunci sunt indicate doar in caz de suprainfectie bacteriana. In general, antibioticul se administreaza conform antibiogramei sau unor reguli stabilite statistic. Trebuie respectate contraindicatiile legate de varsta precizate in prospectul fiecarui medicament si dozajele pentru a preveni reactiile adverse.

      Antibioticele cu reactii adverse semnificative se administreaza doar in cazuri severe, cand raportul risc-beneficiu inclina catre cea de a doua parte.

      Orice medicament are efecte neplacute (de la disconfort gastric pana la toxicitate la nivelul ficatului sau rinichilor). De aceea, nu trebuie exagerat consumul dar nici nu poate fi exclus.
  • vaccin la bebelusi (Marţi, 12 august 2014, 10:11)

    Bura Adrian [anonim]

    Buna ziua ,

    D-na doctor am un baietel de 5 luni si 9kg, este foarte cuminte si foarte vesel.
    As avea 2 intrebari, una legat de vaccin si una legat de litoral.
    1) Pana acum nu am facut nici un vaccin (am evitat sa il vaccinam pentru ca am citit foarte mult articole si ne era foarte frica de efecte secundare grave post vaccin). Vreau sa va cer parerea legat de vaccinul BCG - deoarece suntem aproape singura tara din Europa care il mai face si din cate stiu acest vaccin a avut multe loturi cu probleme,
    Q: Chiar este necesar acest vaccin pentru un bebelus?
    Restul vaccinurilor din schema nationala vrem sa le facem saptamana asta inainte de a merge la mare (din cate am intales sansa de efecte secundare este mai mica daca bebelusul este mai mare)

    2) Este ok sa mergem cu un bebelus de 5 luni la mare?
    • Raspuns (Marţi, 12 august 2014, 13:57)

      Laura Niculescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Bura Adrian

      1) Intrebarea dumneavoastra nu este direct legata de sfera chirurgiei pediatrice. Ce va pot spune, insa, este ca din pacate suntem o tara in care tuberculoza este larg raspandita iar riscul imbolnavirii copilului dumneavoastra este implicit mare. Reactiile adverse post-vaccinare au fost in general usoare. Nimeni nu poate controla aparitia unui efect advers important decat prin luarea tuturor masurilor de precautie.

      Sfatul meu, ca medic, este sa fie respectata lista de vaccinari obligatorii recomandate de catre Ministerul Sanatatii.

      2) La aceasta varsta, un copil nu a fost vaccinat impotriva afectiunilor severe la care poate fi expus iar intrarea in colectivitate poate sa-l supuna la riscuri.
  • Operatie de polipi nereusita? (Marţi, 12 august 2014, 11:34)

    Oana T. [anonim]

    Am operat-o recent pe fetita mea de polipi si nu se simte bine deloc. Are probleme cu vorbirea, respira greu noaptea si e intr-un disconfort permanent. Ce ma indemnati sa fac? Care sunt cauzele pentru care are aceste probleme?
    • Raspuns (Marţi, 12 august 2014, 13:59)

      Laura Niculescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Oana T.

      Intrebarea dumneavoastra se adreseaza unei specialitati diferite, respectiv otorinolaringologie pediatrica. Sfatul meu este sa faceti un control la medicul care v-a operat copilul si sa stabiliti impreuna conduita terapeutica ulterioara.
  • Sistem imunitar scazut (Marţi, 12 august 2014, 11:36)

    Iz@bel [anonim]

    Ce sfaturi dati pentru cresterea sistemului imunitar? De la inceputul anului, am fost in spital cu 2 amigdalite pultacee la care febra nu scadea sub 40 de grade decat dupa eforturi iesite din comun (impachetari cu apa rece, medicamente impotriva febrei, antibiotice), am avut otita si episoade in care tusea se prelungea pe saptamani intregi.

    Sunt disperata si nu mai stiu ce sa fac. Mentionez ca este vorba despre un baietel de 6 ani. Multumesc!
    • Raspuns (Marţi, 12 august 2014, 14:03)

      Laura Niculescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Iz@bel

      La fel ca la intrebarea anterioara, sfatul meu este sa va adresati unui medic specialist ORL-pediatru. Dumnealui va stabili daca baietelul dumneavoastra are nevoie de interventie chirugicala asupra amigdalelor sau se poate rezolva medicamentos.
  • Analize (Marţi, 12 august 2014, 11:37)

    Mihaela Sendroiu [anonim]

    Care sunt semnele unei boli grave la copii in analizele de sange?
    • Raspuns (Marţi, 12 august 2014, 14:06)

      Laura Niculescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Mihaela Sendroiu

      Este o intrebare foarte generala. Asa cum a fost instituit de catre Ministerul Sanatatii exista un program de screening anual al analizelor de sange. Pentru a prinde pe cat posibil bolile in stadiile incipiente (intotdeauna exista si forme atipice) va recomand sa urmati respectivul program de screening.
  • Intrebare (Marţi, 12 august 2014, 11:38)

    Conditii de viata [anonim]

    Poluare, mancare de proasta calitate, stres… Stimata doamna doctor, nu ne putem feri copii in continuu de toti factorii care provoaca cancer. Ce putem face, totusi?
    • Raspuns (Marţi, 12 august 2014, 14:09)

      Laura Niculescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Conditii de viata

      Este o intrebare care se adreseaza unui oncolog pediatru. Specialitatea mea interactioneaza cu cancerul in masura in care acesta necesita tratament chirugical.
  • Pericol de cancer? (Marţi, 12 august 2014, 11:39)

    Flori [anonim]

    Tatal sotului meu a murit de cancer de colon la varsta de 65 de ani. Fratele lui s-a imbolnavit de cancer pulmonar si nu mai e printre noi de 3 ani. Cat de posibila este transmiterea genetica a predispozitiei pentru boala? E vorba de o sensbilitate a copilului sau un pericol iminent?
    • Raspuns (Marţi, 12 august 2014, 14:12)

      Laura Niculescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Flori

      In privinta cancerului de colon, exista forme de polipoza intestinala despre care se cunoaste ca la anumite varste se malignizeaza. Trebuie sa va informati asupra istoricului medical al tatalui sotului dumneavoastra. Atunci cand exista mai multe cazuri in familie va puteti adresa unui genetician pentru a va face analiza genetica si stabilirea riscului de boala.
  • Cele mai intalnite (Marţi, 12 august 2014, 11:45)

    Miruna94 [anonim]

    Doamna doctor, din experienta dumneavoastra care sunt cele mai intalnite forme de cancer la copii?
    • Raspuns (Marţi, 12 august 2014, 14:15)

      Laura Niculescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Miruna94

      Asa cum v-am mentionat specialitatea mea este chirurgie pediatrica si va pot vorbi doar din acest punct de vedere. Tumorile maligne frecvent intalnite sunt neuroblastoame (tumori ale sistemului nervos), nefroblastoame (tumori maligne renale), tumori hepatice sau tumori de tesuturi moi (sarcoame).
  • Vaccin nou nascuti (Marţi, 12 august 2014, 13:20)

    Simona [anonim]

    Buna ziua. Urmeaza sa nasc in octombrie, gemeni. Vreau sa va intreb daca recomandati vaccinarea nou nascutilor si apoi vaccinarea cf. intregii scheme de vaccinare. In cazul in care refuzam vaccinarea, exista alte modalitati pentru cresterea imunitatii nou nascutilor? Multumesc.
    • Raspuns (Marţi, 12 august 2014, 14:21)

      Laura Niculescu [hotnews.ro] i-a raspuns lui Simona

      Va urez sa aveti o nastere fara dificultati! Sfatul meu privind vaccinarea este cel precizat mai sus, de a respecta schema de vaccinare obligatorie, recomandata de Ministerul Sanatatii.
  • Infectia urinara (Luni, 31 august 2015, 13:27)

    Laura Otvos [anonim]

    Buna ziua Dna Doctor!
    Fetita mea in varsta de 3ani are o problema si anume de la 3 luni si jumatate pana in prezent a facut infectie urinara de aproximatic 10 ori.
    De fiecare data am efectuat analize cel putin : sumar urina+urocultura, apoi a urmat tratamentul cu antibiotice.Dupa terminarea tratamentului am refacut tratamentul si bacteria nu mai era prezenta.
    Inafara de aceste analize la varsta de 1 an i-am facut ecografie abdominala care a avut rezultate bune, toate organele erau normale.
    La 2 ani si 8 luni i-am facut CISTOGRAFIE insa si aceasta a iesit buna.
    Am aflat de la alte mamici despre dumneavoastra si imi doresc sa ajung sa o vedeti si sa ne spuneti ce sa facem de acum inainte.
    Din luna iulie anul acesta am inceput tratamentul cu Urovaxon 10 zile/luna timp de 3 luni insa in luna august a facut din nou infectie urinara.
    Am fost la medicul de fam care ne-a trimis din nou sa ii facem analizele.
    Va rog din suflet sa imi spuneti daca ne puteti ajuta dumneavoastra si daca ne putem programa deja la dvs sau va trebui sa venim dupa ce vom trata aceasta infectie.
    Va multumesc si va stimez!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri