AXA Life Insurance, care s-a lansat oficial in luna mai din acest an pe piata din Romania, a ajuns in prezent la 41 de agentii teritoriale, dintre care 15 sunt dezvoltate dupa noul concept tip "client-corner", un colt special amenajat pentru discutiile cu clientii si peste 600 de consultanti in vanzari, a declarat joi Anca Lutu, director regiunea Muntenia al acestei companii de asigurari. Planurile AXA sunt ca in urmatorii doi ani sa ajunga in tara la 100 de agentii si 2000 de consultanti, a mai spus aceasta.

Violeta Ciurel, directorul executiv al AXA Life Insurance declara in luna mai din acest an pentru HotNews.ro ca asiguratorul are 500 de consultanti, planurile fiind ca pana la sfarsitul anului sa se ajunga la circa 800 de consultanti.

Unul dintre obiectivele companiei este acela de a ajunge in urmatorii trei ani in topul primilor cinci asiguratori locali in ceea ce priveste numarul de clienti noi castigati. Pentru aceasta, AXA a anuntat ca va introduce in piata un nou model de afaceri prin deschiderea in tara a unor agentii mai mici si mai flexibile (circa 35 unitati in acest an) dar si prin produse de asigurari de viata.

Joi, asiguratorul a anuntat demararea unui program national de consiliere parentala, incepand cu data de 26 septembrie in agentiile din Bucuresti, unde timp de o saptamana un specialist in consiliere parentala va fi disponibil pentru intalniri individuale cu parintii interesati sa afle detalii despre relatia copil-parinte sau evitarea diverselor situatii de criza atat de natura personala cat si financiara. Programul va fi ulterior implementat in perioada octombrie - noiembrie in cinci orase din tara - Constanta, Piatra Neamt, Sibiu, Timisoara si Cluj Napoca.