Vienna Insurance Group a revenit pe profit anul trecut in Romania, cu un rezultat, inainte de impozitare, de sase milioane de euro

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Marţi, 14 aprilie 2015, 17:23 Economie | Asigurari

Grupul Vienna Insurance Group (VIG), care pe piata locala detine Omniasig, Asirom si BCR Asigurari de Viata, a anuntat marti ca anul trecut a revenit pe profit pe piata romaneasca, inregistrand un rezultat inainte de impozitare, de sase milioane de euro. VIG, principalul grup de pe piata asigurarilor in Austria si in regiunea Europa Centrala si de Est (ECE), a subscris prime de 9,1 miliarde euro in 2014, aproape la acelasi nivel ca in anul anterior (plus de 0,9%) in pofida continuarii reducerii portofoliului de polite pe termen scurt cu achitare la scadenta in Polonia si diminuarii portofoliilor din Italia si Romania pe fondul masurilor de optimizare.

  • "Procesul de restructurare aflat in derulare si ameliorarea recenta a conditiilor de piata au determinat revenirea Vienna Insurance Group pe profit in Romania. VIG a anticipat ca restructurarea portofoliului orientata catre sustenabilitate va determina reducerea primelor. Cu toate acestea, grupul ramane liderul pietei de asigurari din Romania, cu o cota de piata de 19,5%. Cu toate ca rata neta combinata s-a redus drastic, aceasta continua sa se situeze peste nivelul de referinta de 100%", se arata in comunicatul VIG.

Vienna Insurance Group si-a majorat profitul (inainte de impozitare) cu 46%, la 518,4 milioane euro. Contributia regiunii ECE la profit a crescut la 64%. Pentru prima data din 2011, toate segmentele de operatiuni si toate regiunile au avut contributii pozitive la profit.    

In luna ianurie 2015, Grupul Vienna Insurance Group (VIG) a anuntat realizarea unor venituri din prime brute subscrise in valoare de 355,5 milioane euro in 2014 pe piata din Romania, in scadere cu 4,9% fata de anul anterior.


Citeste mai multe despre   









452 vizualizari
  • +1 (1 vot)    
    Normal...pe spinarea contribuabililor (Marţi, 14 aprilie 2015, 19:12)

    cyberraul [anonim]

    Ar fi fost culmea sa nu faca profit cat timp nu dau despagubiri. Eu, personal, dupa 2 luni de "alergatura", am renuntat sa mai cer despagubiri pentru o cheie pierduta. Dupa zeci de e-mailuri trimise asa zisului lichidator, la care nu am primit niciodata raspuns in scris (doar cateva telefoane prin care mi se comunica ca mai am de adus alte si alte documente justificative), si dupa zeci de hartii (inclusiv declaratie la politie ca "sunt bou si am pierdut cheia") m-au determinat sa renunt. RUSINE OMNIASIG!!!!


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version