​DOCUMENT Lichidatorul judiciar KPMG ar vrea sa vanda rapid ce a mai ramas din Astra pana in 14 aprilie 2016, dar modul cum actioneaza este contestat in instanta chiar de ASF si FGA

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Miercuri, 2 martie 2016, 21:42 Economie | Asigurari

Evolutia angajatilor Astra
Foto: KPMG
 documente
(02 Mar 2016) PDF, 1MB
KPMG Restructuring, lichidatorul judiciar al Astra Asigurari, si-a propus sa vanda cat mai repede ce a mai ramas din asiguratorul aflat in faliment, finalizarea tranzactiei fiind estimata in data de 14 aprilie 2016, potrivit unui raport al lichidatorului privind situatia Astra de la data declansarii falimentului si pana la sfarsitul lunii ianuarie 2016. Motivul este dat de faptul ca numarul politelor valide si al angajatilor scade accelerat. Pe de alta parte, modul in care a actionat KPMG a nemultumit atat Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) cat si Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA), care au contestat in instanta unele din aceste masuri.
  • Potrivit datelor KPMG remise HotNews.ro, Astra avea la sfarsitul lunii februarie din acest an 397.000 de polite valide, dintre care 50% polite RCA. De la 1250 de angajati in august 2015, Astra a ajuns la 858 angajati la finele lui ianuarie 2016.
  • In raportul KPMG se mentioneaza si ca in perioada de raportare (3 decembrie 2015-31 ianuarie 2016), Astra a primit o serie de solicitari de la DNA pentru furnizarea de informatii si documente cu privire la activitatea desfasurata de societate, necesare in cadrul cercetarilor efectuate de DNA.

KPMG Restructuring, lichidatorul judiciar al Astra Asigurari, a intocmit, potrivit obligatiilor legale, un Raport privind activitatea Astra Asigurari de la data de 3 decembrie 2016, cand Tribunalul Bucuresti a decis deschiderea falimentului la aceasta societate si pana in data de 31 ianuarie 2016.

Raportul (vedeti documentul atasat) prezinta in amanunt ce masuri a luat KPMG Restructuring la Astra Asigurari, care este situatia prezenta si o serie de alte actiuni care se vor intampla in perioada urmatoare.

KPMG mentioneaza si solicitarile facute de alte institutii ale statului catre Astra, in aceasta perioada, printre aceste institutii fiind si DNA:


  • "In perioada de raportare, societatea a primit o serie de solicitari din partea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie (DNA), pentru furnizarea de informatii si documente cu privire la activitatea desfasurata de societate, necesare in cadrul cercetarilor efectuate de DNA. In vederea adresarii solicitarilor primite au fost alocate resurse din cadrul societatii, in colaborare cu personalul lichidatorului judiciar. De asemenea, prin Decizia nr. 5/12.01.2016 emisa de Lichidatorul judiciar, a fost delegata o echipa din cadrul societatii pentru a pregati documentatia identificata la sediul societatii in vederea comunicarii la dosar a unei serii de date si inscrisuri. La data prezentului raport, societatea a raspuns tuturor solicitarilor primite din partea DNA".

Neintelegeri intre KPMG si ASF privind avizele necesare metodei de lichidare a bunurilor Astra

In raport se precizeaza ca una dintre masurile urgente initiate de KPMG la Astra Asigurari a fost aceea de a cauta potentiali cumparatori pentru o tranzactie de cumparare de active si asumare de pasive ale Astra.

KPMG sustine in raport ca legea insolventei prevede (in articolele 258-264) ca prima modalitate de lichidare transferul de active si asumarea de pasive de catre firme de asigurare/reasigurare considerate eligibile de catre ASF.

  • "Interpretarea Lichidatorului judiciar a fost ca in cazul falimentului societatilor de asigurari, legiuitorul a prevazut ca ASF, in calitatea acesteia de institutie autonoma de reglementare si supraveghere are obligatia de a emite un aviz prealabil cu privire la metoda de lichidare a bunurilor si drepturilor din patrimoniul debitorului prin vanzarea de active si asumarea de pasive si a inaintat un raport privind masura avuta in vedere, solicitand avizarea ei prealabila", se arata in raportul KPMG.

Lichidatorul precizeaza ca in data de 21 ianuarie 2016 a transmis catre ASF o lista cu societati de asigurare-reasigurare considerate ca indeplinind conditiile pentru a deveni potentiali cumparatori ca avand o situatie financiara buna si foarte buna si a cerut si avizul prealabil asupra tranzactiei si avizul definitiv asupra tranzactiei.

Raspunsul primit din partea ASF a fost receptionat in data de 1 februarie 2016, raspuns prin care s-a comunicat ca din lista societatilor de asigurare reasigurare transmisa de Lichidator, 13 societati sunt supravegheate conform Legii 237/2015 privind autorizarea si supravegherea activitatii de asigurare reasigurare.

  • "Cu privire la avizul asupra tranzactiei solicitat de la ASF a indicat ca, in interpretarea sa, potrivit Legii insolventei avizul prealabil despre care se face referire la art. 258 lit. q) vizeaza operatiunea de lichidare si nu metoda pe care Lichidatorul o propune si pe care o prezinta in raportul care face obiectul informarii catre ASF", se arata in raportul KPMG.

Cu alte cuvinte, se pare ca KPMG nu a primit inca avizul ASF asupra acestei metode de lichidare.

Cum motiveaza KPMG nevoia urgenta a valorificarii activelor Astra:

  • "In urma deciziei ASF privind declansarea procedurii de faliment la Astra, personalul angajat al societatii a descrescut semnificativ. Astfel, daca societatea avea la 31.08.2015 1250 de angajati, numarul acestora a scazut la 896 de angajati la 03 decembrie 2015. Variatia personalului a fost relativ scazuta in timpul perioadei de raportare, societatea inregistrand o scadere de 38 de angajati. De asemenea, 7 oameni cheie care conduc si coordoneaza activitatea compartimentelor de baza au revenit in companie in aceeasi perioada. (..)
  • Urmare a faptului ca Societatea se afla in faliment si nu mai detine licenta pentru efectuarea de activitati de asigurare, odata cu trecerea timpului clientii istorici ai Societatii isi asigura bunurile catre alti asiguratori si acest fapt implica scaderea valorii bazei de clienti istorici odata cu trecerea timpului. Acest fenomen este unul accelerat, inclusiv din faptul ca exista o ciclicitate a activitatii de asigurari generale: un numar si un volum mare de polite sunt subscrise la finalul siinceputul anului calendaristic, pe o perioada de un an de zile, deci foarte multe polite ale Astra expira la inceputul anului calendaristic si sunt reinnoite de clienti la alte societati de asigurare. Ca exemplu, rezerva de prime aferenta portofoliului de polite de asigurari generale al Astra este de 85,2 milioane lei la 31 decembrie 2015 si 58,4 milioane lei la 31 ianuarie 2016, deci o scadere de peste 30% in decurs de o luna, iar scaderea in urmatoarele luni este prognozata sa fie mult mai mare procentual de la luna la luna.", se arata in raport.

KPMG propune ca metoda de valorificare a averii Astra negocierea directa cu firmele de asigurare si reasigurare eligibile si a comunicat si un calendar estimativ al tranzactiei, ai carei pasi ar urma sa aiba loc intre 11 februarie 2016 si 14 aprilie 2014, aceasta din urma fiind data semnarii tranzactiei. Avizarea prealabila de catre ASF a tranzactiei si a ofertei castigatoare este data de 11 aprilie 2016.

  • Raportul privind masurile efectuate de KPMG la Astra este contestat de ASF si FGA

Anumite masuri luate de catre KPMG si prezentate in acest raport sunt insa contestate in prezent la Tribunalul Bucuresti chiar de catre ASF si Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA).

Astfel, ASF a facut o contestatie in data de 29 februarie 2016 la Tribunalul Bucuresti impotriva raportului de activitate si situatiei privind cheltuielile efectuate in perioada 3.12.2015-31.01.2016.

  • "KPMG trimis catre Tribunal un raport cu activitati care nu au fost avizate in prealabil de ASF si din acest motiv Autoritatea de supraveghere contesta acest raport. Spre exemplu, art. 258 lit. d din Legea nr. 85/2014, prevede ca lichidatorul judiciar are ca atributie, mentinerea sau denuntarea unor contracte incheiate de societatea de asigurare debitoare, doar cu avizul ASF, iar in raport nu sunt cuprinse mentiuni cu privire la obtinerea acestui aviz de la ASF. Trebuiau sa vina cu solicitarea de aviz pentru mentinerea sau rezilierea contractelor de reaisgurare. Daca ar fi obtinut avizul, trebuiau sa faca alte operatiuni.
  • Ei au notificat niste creditori institutionali nu neaparat persoane fizice. Sunt cel putin 50.000 de creditori la FGA, iar asigurati sunt mult mai multi. Toti cei care au polita activa dar nu au avut o dauna nu sunt creditori de asigurari, ci asigurati si trebuiau notificati sa stie in ce situatie sunt si ce drepturi si obligatii au in continuare.
  • La adresele inaintate pe acest subiect, KPMG nu a dat nici un rapsuns, ceea ce a dus la depunerea de contestatii impotriva KPMG la Tribunalul care gestioneaza falimentul Astra, atat din partea FGA cat si a ASF", a precizat pentru HotNews.ro un oficial ASF.

Si Fondul de Garantare a Asiguratilor a depus o contestatie la Tribunalul Bucuresti, in data de 19 februarie 2016, impotriva acestui raport de activitati al KPMG.

Intrebati ce masuri contesta mai exact, oficialii FGA au precizat pentru HotNews.ro urmatoarele:

  • "FGA a formulat contestatie cu privire la masurile mentionate in raportul de activitate intocmit de lichidatorul judiciar pentru perioada 03.12.2015 - 31.01.2016 si publicat in BPI 3413/18.02.2016, intemeiata pe dispozitiile art. 259 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa. Sunt vizate chestiuni de interpretare/aplicare a dispozitiilor legale care au impact asupra activitatii, intereselor si drepturilor Fondului de garantare a asiguratilor, in procedura de faliment a societatii Astra. Contestatia se afla in curs de solutionare, in fond, pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VII-a Civila, avand termen de judecata pe data de 4 aprilie 2016".

Contactati de HotNews.ro cu privire la aceste actiuni in instanta demarate impotriva lor de catre ASF si FGA, reprezentantii KPMG au precizat ca nu pot comenta intrucat nu au primit inca aceste contestatii.


Citeste mai multe despre   











Material prezentat de LIDL​

FOTO​ Incearca reteta saptamanii de la LIDL: Sorbet cu fructe de padure, o varianta mult mai putin calorica a inghetatei


Sorbetul este un desert racoritor pe baza de fructe, suc de fructe, apa si zahar, care desi aduce foarte mult cu inghetata, este o varianta mult mai putin calorica insa poate fi la fel de cremos si delicios! Folositi fructe congelate pentru ca sorbetul sa fie consistent si sa va racoreasca instant in zilele toride de vara.
2163 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri