Posta a atribuit un contract aproape 150.000 de euro catre Omniasig pentru asigurarea RCA a 603 autovehicule

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Marţi, 17 mai 2016, 16:16 Economie | Asigurari

Autovehicul Posta Romana
Foto: Posta Romana
 documente
(17 Mai 2016) PDF, 135KB
Posta Romana a atribuit, in data de 11 mai din acest an, catre Omniasig VIG un contract de aproape 150.000 de euro pentru asigurarea auto RCA a 603 autovehicule, arata datele publicate luni in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). Contractul vizeaza asigurarea RCA pentru acest an si a fost atribuit prin licitatie deschisa, la care au depus oferte Omniasig si Asirom, asiguratori care fac parte din acelasi grup - Vienna Insurance Group (VIG). Pe 2015, parcul auto al postei Romane a fost asigurat RCA tot de catre Omniasig VIG.

Estimarea initiala a valorii acestui contract licitat de Posta Romana a fost de 1.168.226 lei fara TVA, fiind atribuit catre Omniasig la o valoare finala totala de 655.764 lei (fara TVA), in conditiile in care criteriul de atribuire a fost pretul cel mai scazut. (pentru detalii vezi caietul de sarcini atasat).

Potrivit datelor ASF, in 2015 Omniasig s-a clasat pe primul loc in piata asigurarilor generale, cu o cota de piata de 14,08%, si tot pe primul loc in piata in functie de volumul total al despagubirilor platite.

Luna trecuta, Omniasig VIG a anuntat ca anul trecut a inregistrat prime brute subscrise in valoare totala de 976,69 milioane lei, in crestere cu 13,52% fata de anul anterior si un profit de 28,87 milioane lei, conform standardelor de raportare IFRS. Asiguratorul a precizat si ca in 2015 a platit despagubiri totale de 539,11 milioane lei, o valoare cu 19,27% mai mica decat anul anterior, 'fapt care subliniaza inca o data selectia atenta si prudenta a riscurilor pe care compania noastra o urmareste permanent'.

Posta Romana este detinuta de statul roman, prin Ministerul pentru Societatea Informationala, in proportie de 75%, si de Fondul Proprietatea (FP) in proportie de 25%. Compania detine cea mai mare retea de distributie la nivel national, insemnand peste 80% din totalul subunitatilor postale care opereaza, in prezent, in Romania. Peste 19 milioane de locuitori beneficiaza de serviciile Postei Romane si peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reteaua postala proprie. Compania a incheiat anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), dupa cinci ani de pierderi.


Citeste mai multe despre   











[P] Foodpanda recomanda:Cele mai gustoase preparate de sezon, care te incalzesc si te mentin in forma

Toamna nu-i ca vara, dar, cu siguranta, este mai bogata! De ce? Pentru ca toamna se numara OFERTELE foodpanda! Astfel, acum poti comanda convenabil cele mai gustoase preparate de sezon, care te incalzesc si te mentin in forma!
741 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version