Autoritatea de Supraveghere Financiara a anuntat joi ca a respins dosarul depus de International Insurance Consortium (IIC), prin firma de avocatura Wolf Theiss, in vederea preluarii unui pachet de 100% din actiunile Carpatica Asig, dupa ce a constatat neindeplinirea mai multor conditii prevazute de Legea nr. 237/2015 pentru realizarea achizitiei, de la lipsa unei capacitati financiare certe de a sustine redresarea asiguratorului, pana la structura difuza a actionariatului potentialului investitor.

Misu Negritoiu, presedintele ASFFoto: Hotnews

Ce precizari a mai facut joi ASF:

"Anticipand o decizie de respingere a dosarului, IIC a transmis ASF o notificare privind renuntarea la intentia de a achizitiona o participatie calificata la Carpatica Asig, Consiliul luand act de aceasta hotarare.

Incepand din 25 ianuarie 2016, societatea Carpatica Asig se afla sub incidenta prevederilor Legii nr. 246/2015 privind redresarea si rezolutia asiguratorilor, iar Fondul de Garantare a Asiguratilor, in calitate de administrator temporar, are printre atributii si implementarea masurilor de atragere a unui investitor care sa contribuie la restabilirea cerintelor minime de solvabilitate.

Pana in prezent, singurul investitor care a depus un dosar in vederea preluarii controlului Carpatica Asig a fost holdingul IIC, reprezentat de cetateanul olandez Jacob Westerlaken.

Pe baza criteriilor prevazute de Legea nr. 237/2015 privind autorizarea si supravegherea activitatii de asigurare si reasigurare, ASF a analizat documentatia depusa de IIC, ajungand la concluzia ca potentialul cumparator nu putea asigura fondurile necesare restabilirii situatiei financiare a Carpatica Asig si nici incadrarea indicatorilor prudentiali in cerintele regimului Solvabilitate II - intrat in vigoare la 1 ianuarie 2016. Astfel, IIC solicita o derogare de doi ani pentru indeplinirea cerintei de capital de solvabilitate (SCR), in conditiile in care Legea nr. 237/2015 cere ca SCR sa fie restabilita intr-un termen de maximum 6 luni, care poate fi prelungit de ASF cu inca 3 luni.

In ce priveste transparenta si bonitatea potentialului investitor, ASF a constatat ca tranzactia urma sa se deruleze prin intermediul vehiculului financiar IIC Romania B.V., o societate cu raspundere limitata infiintata in Olanda, la data de 21.03.2016, cu un capital social de 1 euro. Vehiculul respectiv este controlat de firma IIC Group B.V, infiintata la aceeasi data, si cu un capital social de 10 euro. Actionarii IIC Group B.V. sunt societatile Westerlaken Advisory (80%), cu un capital social de 18.000 de euro, si Maters Beheer (20%), cu un capital de 18.151 euro, detinatorii finali fiind persoanele fizice Jacob Westerlaken si respectiv Michael Maters, a caror capacitate financiara nu a putut fi evaluata pe baza documentelor transmise ASF.

Concomitent, analiza dosarului depus de IIC a relevat faptul ca tranzactia propusa ar fi avut la baza alte entitati decat cele comunicate in prima faza, care au fost ulterior modificate si comasate, iar referintele privind detinerile directe si controlul exercitat intre diverse structuri sunt contradictorii.

In acelasi timp, finantarea preconizata pentru Carpatica Asig ar fi fost realizata sub forma de imprumuturi rambursabile, purtatoare de dobanda, si nu prin aport la capitalul social, ca atare neputand fi recunoscuta ca o suplimentare a fondurilor proprii pentru acoperirea cerintei minime de capital si a cerintei de capital de solvabilitate.

Avand in vedere imposibilitatea certificarii surselor de finantare a proiectului de achizitie, respectiv neindeplinirea criteriilor legale de evaluare a stabilitatii financiare a potentialului cumparator in raport cu business-ul care urmeaza a fi preluat, precum si elementele contradictorii din planul de afaceri avansat, derogarea solicitata de la legislatia in vigoare, si, nu in ultimul rand, transparenta redusa a structurii de actionariat, Consiliul ASF a hotarat respingerea proiectului de achizitie avansat de IIC.

Totodata, Consiliul ASF a luat act de retragerea cererii privind dobandirea de catre IIC Romania B.V. a participatiei calificate de 100% din capitalul social al Carpatica Asig.

Administrarea Carpatica Asig ramane in responsabilitatea Fondului de Garantare a Asiguratilor, urmand ca situatia financiara a societatii sa fie reevaluata odata cu definitivarea auditului realizat de compania Deloitte. Pe baza concluziilor auditului, ASF va analiza optiunile strategice disponibile in conformitate cu prevederile Legii privind redresarea si rezolutia asiguratorilor, pentru protejarea intereselor creditorilor de asigurari si mentinerea stabilitatii pietei asigurarilor".

  • Cum si-a motivat IIC decizia de a renunta la preluarea Carpatica Asigurari

International Insurance Consortium (IIC Group BV), companie infintata pe teritoriul Uniunii Europene, 'a intrerupt finalizarea procesului de achizitie a actiunilor companiei romanesti de asigurari Carpatica Asig, fapt ce implica retragerea dosarului de achizitie depus la ASF in vederea aprobarii achizitiei a 100% din actiunile companiei' se arata intr-un comunicat de presa remis marti HotNews.ro.

In motivarea deciziei, IIC acuza ca 'i-ar fi fost negat accesul la informatii importante si relevante referitoare la statusul companiei, aflate sub administrarea speciala a Fondului de Garantare a Asiguratilor' si ca 'situatia companiei Carpatica Asig se deteriora, iar cifrele prezentate noua in faza initiala nu au mai putut fi folosite ca si baza pentru redresarea ulterioara a companiei'.