ASF ia in calcul alocarea a 3-5 milioane euro pentru infiintarea unei noi entitati pentru servicii de compensare a pietelor si intrumentelor financiare din Romania

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Luni, 26 septembrie 2016, 18:33 Economie | Asigurari

Conducerea ASF
Foto: ASF
Conducerea ASF a hotarat, luni, lansarea impreuna cu Ministerul Finantelor Publice a unui plan de actiune pentru infiintarea unei Contraparti Centrale nationale (CCP), care sa ofere servicii de compensare pentru toate pietele si instrumentele financiare din Romania si care sa respecte cerintele legislatiei europene privind infrastructura pietelor (EMIR). In acest sens, ASF ia in considerare alocarea unei sume de 3-5 milioane euro din excedentul realizat in ultimii doi ani pentru capitalizarea noii entitati, insa prin intermediul Ministerului Finantelor, in conditiile in care ASF nu poate fi actionar al CCP, operatiune pentru care va fi necesara elaborarea unui proiect de lege de catre Ministerul Finantelor.

  • Redam mai jos comunicatul integral transmis luni de ASF:

Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a hotarat, in sedinta din 21 septembrie 2016, lansarea impreuna cu Ministerul Finantelor Publice a unui plan de actiune pentru infiintarea unei Contraparti Centrale nationale (CCP), care sa ofere servicii de compensare pentru toate pietele si instrumentele financiare din Romania si care sa respecte cerintele legislatiei europene privind infrastructura pietelor (EMIR).

Pe de alta parte, Consiliul ASF a constatat esecul Grupului de lucru infiintat in septembrie 2015 in vederea constituirii acestei verigi esentiale a infrastructurii de piata nationale, in conditiile in care Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a hotarat sa se retraga, optand pentru solutia unei Contraparti Centrale externe, respectiv pentru colaborarea cu CCP-ul din Atena.

O entitate de tip CCP este constituita sub forma unei societati pe actiuni, se interpune, din punct de vedere juridic, intre intermediarii care sunt contraparti ale contractelor tranzactionate pe mai multe piete, este responsabila cu calcularea pozitiei nete (casa de compensare) si isi asuma riscul de credit al contrapartidei pentru toate tranzactiile incheiate de institutiile financiare care sunt compensate prin respectiva CCP.

Conform evaluarilor ASF, solutia optima privind autorizarea Contrapartii Centrale conform EMIR consta in infiintarea unei entitati romanesti noi care sa nu se suprapuna peste cea de depozitar central, institutie de credit sau registru central al tranzactiilor si care sa evite restrictiile actuale legate de structura actionariatului si de anumite mecanisme deficitare din perspectiva serviciilor prestate si a instrumentelor de management al riscului.

Proiectul promovat de ASF are in vedere o structura de actionariat care sa poata sa sustina financiar activitatea CCP, incluzand statul roman, prin Ministerul Finantelor (formula intalnita in Polonia si Croatia) si alte entitati sau grupuri financiare implicate in operatiuni de tranzactionare sau post tranzactionare.

In acest sens, Consiliul ASF ia in considerare alocarea unei sume de 3-5 milioane euro din excedentul realizat in ultimii doi ani pentru capitalizarea noii entitati, insa prin intermediul Ministerului Finantelor, in conditiile in care ASF nu poate fi actionar al CCP. Pentru realizarea acestei operatiuni va fi necesara elaborarea unui proiect de lege de catre Ministerul Finantelor.

Intr-o prima etapa, noua entitate ar trebui sa-si asume rolul de contraparte centrala pentru urmatoarele servicii:
  • Tranzactii cu derivate efectuate in cadrul pietelor reglementate, precum si tranzactii extrabursiere (OTC derivatives - contracte swap, options si tranzactii cu termen lung de decontare: repo ori reverse repo);
  • Tranzactii spot cu valori mobiliare (actiuni si obligatiuni), precum si titluri de stat;
  • Tranzactii cu derivate pe actiuni romanesti decontate cash sau prin livrare fizica (single stock futures si stock options);
  • Tranzactii in marja cu valori mobiliare (cumparari in marja si imprumuturi de valori mobiliare).
In prezent, la nivelul Uniunii Europene sunt autorizate, conform legislatiei EMIR, 19 contraparti centrale in 13 tari, dintre care patru in Europa Centrala si de Sud-Est - Austria, Grecia, Ungaria si Polonia. Potrivit unei analize realizate de ASF, in toate CCP-urile din regiune statul are detineri directe, de peste 50%, in timp ce la toate CCP-urile din Europa bursele de valori au detineri consistente.

Absenta unei asemenea componente a infrastructurii pietei financiare din Romania poate afecta capacitatea de gestionare a stabilitatii sistemului financiar si inrautateste punctajul pentru evaluarea de catre BNR si ASF a aplicarii prevederilor 'Principles for financial market infrastructures' elaborate si publicate de Banca Reglementelor Internationale si de Organizatia Internationala a Reglementatorilor de Valori Mobiliare (IOSCO).

De asemenea, duce la imposibilitatea accesarii pietei financiare romanesti de catre marile banci si firme de investitii care conditioneaza tranzactionarea de instrumente financiare romanesti de existenta contrapartii centrale pentru gestionarea riscului de credit al contrapartidei.

Proiectul infiintarii unei CCP nationale ramane deschis cooptarii in structura actionariatului unor institutii nationale si internationale, precum: BVB, SIBEX, BERD sau IFC.

In acelasi timp, in contextul obiectivului general de dezvoltare a infrastructurii de piata din Romania, ASF recomanda grupului BVB sa lanseze si proiectul de modernizare a platformei de tranzactionare, precum si a infrastructurii de decontare prin Depozitarul Central.


Citeste mai multe despre   









962 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version