Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) trebuie sa stabileasca pana la sfarsitul lunii octombrie tarife de prima RCA maxime pe categorii de vehicule, pe care asiguratorii vor fi obligati sa le aplice timp de 6 luni la noile polite pe care le vor incheia. Dupa ce vor fi stabilite de ASF, Executivul va trebui sa le aprobe prin Hotarare de Guvern. Cum vor arata aceste tarife plafonate? Vasile Stefanescu, presedintele COTAR, a dezvaluit pentru HotNews.ro metodologia care le-a fost prezentata de ASF transportatorilor, in urma cu o zi, unde se precizeaza printre altele ca 'marja de profit luata in considerare initial va fi de 0%, valoarea acesteia va fi determinata ulterior, in momentul obtinerii avizului din partea Consiliului Concurentei si/sau a Guvernului'.

Protest RCA al transportatorilorFoto: Hotnews

Parlamentarii au amanat luni, 26 septembrie, aprobarea proiectului de lege RCA care ar fi abrogat Ordonanta de Urgenta privind plafonarea pentru 6 luni a preturilor RCA, ordonanta care este in vigoare din 19 septembrie, cand a fost publicata in Monitorul Oficial.

Ordonanta de Urgenta privind plafonarea pentru 6 luni a preturilor RCA prevede ca incepand din data de 19 septembrie, ASF are la dispozitie 30 de zile pentru a stabili tarifele de prima (MAXIME) pe categorii de vehicule ce urmeaza a se aplica de catre societatile de asigurare RCA. Aceste tarife vor fi adoptate conform art. 4 alin. (3) din Legea concurentei nr. 21/1996, unde se precizeaza ca "asemenea masuri pot fi adoptate prin hotarare (n.a Hotarare de Guvern) pentru o perioada de 6 luni, care poate fi prelungita succesiv pentru durate de cate cel mult 3 luni, cat timp persista imprejurarile care au determinat adoptarea respectivei hotarari'.

  • Care vor fi prin urmare aceste tarife RCA maxime, cum vor fi ele calculate de ASF si cand mai exact vor intra in vigoare?

Contactat de HotNews.ro, Vasile Stefanescu, presedintele Confederatiei operatorilor si transportatorilor autorizati din Romania (COTAR) a dezvaluit cum arata in acest moment metodologia de calcul al tarifelor de prima maxime RCA, metodologie care le-a fost prezentata transportatorilor de catre ASF in urma cu o zi.

  • "Reprezentantii patronatelor din transporturi (COTAR, FORT, UNTRR, APTE 2002 si Apulum) s-au intalnit luni cu oficialii din ASF, inainte de negocierile din Comisiile reunite din Parlament, iar acestia ne-au prezentat o metodologie de calcul a tarifelor de prima maxime. Reprezentantii ASF ne-au precizat ca saptamana viitoare, pana pe 4 octombrie, ne comunica niste tarife maxime la toate categoriile de vehicule", a declarat pentru HotNews.ro Vasile Stefanescu, presedintele COTAR.

Acesta a transmis catre HotNews.ro si metodologia prezentata de ASF, metodologie de calcul pe care o expunem integral in cele ce urmeaza.

"Metodologia de calcul al tarifelor de prima maxime pentru asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru pagube produse tertilor prin accidente de vehicule

Categoriile de vehicule pentru care se vor calcula tarifele sunt:

  • 1. Autoturisme, autoturisme de teren si autovehicule mixte cu masa maxima autorizata mai mici de 3,5 t si maxim 9 locuri;
  • 2. Autovehicule pentru transport persoane (microbuze, autobuze, autocare, inclusiv autospecializate) cu mai mult de 9 locuri;
  • 3. Motociclete, mopede, motocicluri si ATV-uri cu sau fara atas;
  • 4. Tractoare rutiere;
  • 5. Alte autovehicule destinate transportului de marfa;
  • 6. Remorci si semiremorci;
  • 7. Alte vehicule (vehicule cu regim special, utilaje, etc.).

Structura tarifului va fi construita prin segmentarea pe riscuri similare, luandu-se in considerare factori de risc precum tipul asiguratului (persoane fizice/persoane juridice, varsta pentru persoane fizice), caracteristicile tehnice (capacitatea cilindrica sau puterea, masa maxima autorizata, numarul de locuri) in functie de categoria vehiculului, astfel:

Grupe cilindree autoturisme: 1 - 1200; 1201 - 1400; 1401-1600; 1601 - 1800; 1801 - 2000; 2001-2500; peste 2500

Grupe numar locuri autovehicule transport persoane: 10-17; 18-40; 41-65; peste 65

Grupe cilindree motociclete: 1-50; peste 50

Grupe putere tractoare (CP): 1-45; peste 45

Grupe masa maxima autorizata alte autovehicule (kg): <2300; 2301 ¬ 3499; 3500¬ 7499; 7500 ¬ 15999; peste 16000

Grupe masa maxima autorizata remorci si semiremorci (kg): <750; 751-3500; 3501-10000; peste 10000

Grupe varsta persoane fizice autoturisme: urmeaza a fi stabilite.

Tarifele de prima se vor stabili pentru fiecare categorie de vehicule enumerate anterior, pe perioade de un an, pentru limitele de despagubire prevazute de legislatia in vigoare astfel incat sa se asigure indeplinirea obligatiilor ce decurg din incheierea contractelor de asigurare.

Pentru stabilirea unui pret pentru asigurarea unui eveniment incert, trebuie efectuate estimari ale probabilitatilor asociate cu aparitia si amploarea unui asemenea eveniment. Aceste estimari se bazeaza pe istoricul daunalitatii si pe proiectiile trendurilor viitoare pe fiecare grupa.

Calculul primelor de asigurare se bazeaza pe date din portofoliul RCA al societatilor autorizate sa subscrie riscuri de raspundere civila auto la data OUG 54/2016 obtinute pentru efectuarea raportului de analiza efectuat de catre Milliman si actualizate la 30 iunie 2016, dupa cum urmeaza:

  • - polite in vigoare in perioada 01.01.2013 - 31.12.2015
  • - daunele aferente politelor mentionate actualizate la o data cat mai recenta in functie de disponibilitatea acestora,

iar pentru estimarea trendului daunelor se va utiliza istoricul daunalitatii la nivelul pietei de asigurari RCA din perioada 01.01.2010 - 30.06.2016.

De asemenea, in masura in care aceste date vor fi disponibile, se vor utiliza si datele de la Carpatica si Astra acestea detinand o pondere semnificativa in piata RCA in perioada analizata.

Calculul va tine cont si de alti factori care nu au fost cuprinsi in raportul de la Milliman dupa cum urmeaza:

  • 1) daunele intamplate si neavizate
  • 2) tendintele principalilor indicatori ai daunalitatii (frecventa si severitatea daunelor)
  • 3) cheltuieli de administrare, achizitie, taxe RCA, impactul sistemului actual de bonus-malus
  • 4) marja de siguranta sau stabilirea unui interval de incredere
  • 5) marja de profit

Marja de profit luata in considerare initial va fi de 0%, valoarea acesteia va fi determinata ulterior, in momentul obtinerii avizuluidin partea Consiliului Concurentei si/sau a Guvernului.

Metodologia de determinare a primelor de asigurare va cuprinde urmatoarele etape:

- colectarea datelor de la societatile de asigurare si verificarea acestora;

- analiza primara individuala pentru fiecare societate de asigurari;

- agregarea datelor furnizate de catre societati;

- analiza primara la nivel de piata;

- construirea modelului de risc;

- estimarea primei pure/de risc;

- calculul primei tehnice;

- analiza de impact a tarifului.

In evaluarea tarifelor de prima se va utiliza metoda primei de risc. Metoda primei de risc furnizeaza suma necesara, pentru fiecare unitate de expunere, pentru a se plati daunele aparute, a se acoperi cheltuielile de administrare, achizitie etc. si pentru generarea profitului stabilit.

Pentru estimarea primei de risc se va recurge la estimarea separata a frecventei daunei respectiv a daunei medii. Dauna medie reprezinta valoarea medie a daunei pe dosar; se calculeaza impartind valoarea totala a daunelor (platile efectuate cumulate cu soldul rezervei de daune avizate) la numarul dosarelor de dauna.

Frecventa daunelor reprezinta raportul dintre numarul daunelor si expunerea la risc (total obiecte asigurate anualizate castigate in perioada de analiza).

In cazul autoturismelor detinute de persoanele fizice, prima de risc se poate modela utilizand modele liniare generalizate (GLM) pentru frecventa daunelor si dauna medie prin crearea de segmente in functie de caracteristicile obiectului asigurat (cilindree) si ale persoanei asigurate (varsta) care au influente directe asupra daunalitatii, evitandu-se astfel dubla contabilizare a efectelor factorilor de cotare. Comparativ cu analiza univariata, modelele liniare generalizate mai prezinta si avantajul ca iau in considerare interactiunea dintre variabile si furnizeaza informatii cu privire la semnificatia statistica a variabilelor de tarifare. In general, in modelarea numarului de daune sau a frecventei daunelor se utilizeaza modelul Poisson multiplicativ, iar modelarea severitatii daunelor se realizeaza, de obicei, folosind modelul Gamma multiplicativ.

In cazul tuturor celorlalte categorii de vehicule prima de risc se va estima prin analiza univariata, ca produs dintre dauna medie si frecventa daunelor aferente categoriei respectivetinand cont de un singur factor de risc (capacitatea cilindrica in cazul autoturismelor detinute de persoanele juridice, masa maxima autorizata in cazul autoutilitarelor, numarul de locuri in cazul vehiculelor de transport persoane).

Procesul de stabilire a tarifelor de prima presupune estimarea costurilor viitoare pornind de la costurile istorice, fiind necesara ajustarea acestora pentru a surprinde modificarile survenite intre perioada analizata si perioada de aplicare a noului tarif.

Prima estimata ar trebui sa acopere valoarea asteptata a costurilor asiguratorilor (daune si cheltuieli). Modificari care vor fi luate in calcul sunt utilizarea de estimari cu privire la valoarea daunelor finale utilizand metoda Chain-Ladder si ajustarea daunelor cu trendul preconizat dintre perioada istorica de analiza si perioada in care va fi in vigoare tariful. Atat frecventa daunelor, cat si severitatea acestora sunt impactate de factori care pot determina modificarea acestor indicatori in timp. Pentru determinarea trendului severitatii si frecventei daunelor si proiectia acestora in viitor in functie de trend, se vor considera atat modele liniare cat si modele neliniare (exponential, putere, logaritmic, polinomial) si se va analiza adecvarea modelului prin compararea coeficientilor de determinatie pentru fiecare model considerat, reprezentari grafice si/sau analiza reziduurilor.

Prima tarifara se va calcula utilizand formula:

Prima bruta tarifara=(PR*(1+IBNR)*〖(1+f)〗^t*〖(1+i)〗^t)/((1-ch-p)*(1-bm)),

Unde:

PR - prima de risc;

IBNR - factorul de incarcare aferent rezervei de daune intamplate, dar neavizate;

f - rata anuala de modificare a frecventei daunelor (trendul frecventei daunelor);

i - rata anuala de modificare a inflatiei daunelor (trendul severitatii daunelor);

t - diferenta (in ani) dintre data medie de aparitie a daunelor din perioada de aplicare a tarifului si data medie de aparitie a daunelor din perioada de analiza;

ch - cheltuielile asiguratorului exprimate ca procent din prima bruta (taxe, cheltuieli de achizitie, de administrare, alte cheltuieli);

p - marja de profit exprimata ca procent din prima bruta;

bm - incarcarea datorata aplicarii sistemului Bonus/Malus.

Prima maxima pentru fiecare categorie de vehicul considerata se va determina luand in considerare o marja de siguranta sau un interval de incredere.

3.LIMITARI

Dependenta de datele referitoare la polite, la daune sau de alte date

Pentru efectuarea calculelor, ne bazam pe date referitoare la polite, la daune si pe alte informatii obtinute de la companiile autorizate la momentul emiterii OUG 54/2016 si daca vom obtine datele in timp util de la Carpatica si Astra. Pentru Carpatica avem datele furnizate pentru studiul de piata efectuat de Milliman. In masura in care aceste date nu vor fi actualizate vom utiliza ipoteze rezonabile.

De asemenea la acest moment nu exista un istoric cu privire la impactul modificarilor introduse de OUG intre care compensare directa/vehicul la schimb/modificare bonus-malus/plata in rate/ polite pe perioade diferite de 1/6/12 luni deci estimarile pentru acestea vor fi facute ca urmare a consultarii cu toate partile implicate.

Incertitudinea daunelor

Daunele viitoare pentru asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule sunt de obicei foarte volatile din cauza schimbarii atitudinii judiciare, tendintelor din cadrul litigiilor, inflatie economica si sociala, si a practicilor de solutionare a daunelor. Orice concluzii bazate pe premiza ca istoria reprezinta un indiciu pentru viitor sunt, astfel, supuse unui grad ridicat de incertitudine. "

Pe baza acestor informatii, HotNews.ro a adresat catre ASF urmatoarele intrebari:

  • 1. Ce puteti preciza despre metodologia de calcul prezentata transportatorilor? Daca este un scenariu de lucru, ce factori trebuie sa mai luati in calcul pentru a putea stabili cu exactitate tarifele RCA maxime care vor fi aplicate de asiguratori timp de 6 luni?
  • 2. Veti comunica saptamana viitoare pana pe 4 octombrie tarife maxime RCA?
  • 3. Vor fi acestea niste tarife definitive sau vor mai urma alte negocieri cu asiguratorii?
  • 4. Cand estimati ca veti finaliza si comunica tarifele maxime care vor fi aplicate de asiguratori timp de 6 luni?
  • 5. Care este data limita pana la care trebuie sa vina ASF cu aceste tarife maxime?
  • 6. Cand ar trebui Executivul sa adopte Hotararea de Guvern care sa transpuna preturile maxime stabilite de ASF?
  • 7. Cand estimati ca vor intra in vigoare efectiv noile tarife RCA maxime?

Vom reveni cu raspunsurile ASF imediat ce le vom primi.

  • UPDATE (14:21) Iata raspunsurile ASF la intrebarile HotNews.ro:

"1. Norma de aprobare a metodologiei este pe agenda Consiliului ASF de miine, 28 septembrie 2016. Se va afisa pe www.asfromania.ro pentru consultare publica, potrivit legii. Am avut consultari prelabile pe metodologie atat cu asiguratorii, cat si cu transportatorii, dar varianta finala va fi aprobata dupa consultarile publice, cel mai tirziu pe 5 octombrie;

2. Tarifele maxime se stabilesc numai prin Hotarire de Guvern si se vor publica in Monitorul Oficial. Propunerile ASF, potrivit metodologiei aprobata prin Norma, vor fi comunicate Consiliului Concurentei si Guvernului;

3. Propunerile ASF se stabilesc pe baza de calcule actuariale si nu sunt, de principiu, negociabile. Nu putem sa le publicam inainte de a fi avizate de Consiliul Concurentei si de a fi aprobate prin Hotarire de Guvern.

4. Obligatia noastra prin lege este sa trimitem propunerile la Guvern in cel mult 30 zile de la publicarea OUG 54/2016 (19 septembrie, 2016), dar asa cum am promis, ne straduim sa o facem mai repede.

5. Nu putem sa ne pronuntam asupra termenului de adoptare a Hotaririi de Guvern si nici cind ar putea sa intre in vigoare, depinde de prevderile din Hotarirea de Guvern".