Arbitrul pensiilor private analizeaza posibilitatea ca o companie sa poata administra pana la trei fonduri de pensii private obligatorii, cu diferite grade de risc, astfel incat un contribuabil sa se poata muta gratuit de la un fond la altul, dar nu mai devreme de 2010, a declarat marti presedintele CSSPP, Mircea Oancea, citat de NewsIn. Conform datelor Comisiei, in acest an valoarea contributiilor la fondurile de pensii private obligatorii va fi de circa 300 milioane euro.

"Este firesc ca un contribuabil sa se poata muta de la un fond cu un grad de risc mai mare catre un fond cu un grad de risc mai mic, administrate de aceeasi companie, pe masura ce se apropie de perioada de vasta de pensie", a declarat Mircea Oancea.

Presedintele Comisiei de Supraveghere a sistemului de pensii administrate privat crede ca este firesc ca dupa 20 de ani de contributii la un fond cu un grad de risc mai ridicat, o persoana sa incerce sa acumuleze acel castig si sa nu riste in ultimii ani de contributii, cand economia poate fi intr-o conjunctura negativa. Astfel, contributiile aflate la un fond de pensii cu un grad de risc scazut ar putea fi investite in titluri de stat sau in depozite bancare.

Oficialul CSSPP a mai mentionat ca era prematur ca un administrator sa gestioneze trei fonduri cu diferite grade de risc inca de la startul pensiilor obligatorii, deoarece "contribuabilii nu mai intelegeau nimic". Acesta sustine ca o astfel de masura ar putea fi aplicata in momentul in care sistemul se va consolida si cand oamenii se vor familiariza in mare parte cu modul de functionare a acestuia si cu instrumentele in care se fac investitiile.

Potrivit datelor CSSPP, valoarea contributiilor pana la sfarsitul acestui an, aferenta celor zece luni de colectare, va fi de circa 300 milioane euro, bani care vor fi virati in sistem in 2008. Din totalul persoanelor care au fost validate pe pilonul II, 64,2% sunt angajati pana in 35 de ani, iar restul de 35,8% au varste cuprinse intre 35 si 45 de ani.